RCA Insurance: Moral Damages Certainty and Penalty Interest Timing Under C.S.A. Order No. 14/2011

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 691 din 12 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând daune materiale şi 1.000.000 euro, daune morale. A fost obligată pârâta la penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi întârziere începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii. S-a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată şi, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a fost obligată pârâta la 1500 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanta A. şi pârâta S.C. B. S.A..

Prin Decizia nr. 82 din 6 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta B. S.A. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 700.000 euro, cu titlu de daune morale, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

S-a respins apelul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanta A. şi pârâta S.C. B. S.A..

Prin motivele sale de recurs, reclamanta a criticat decizia ca nelegală prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocând încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv prevederile art. 36 şi 37 din Ordinul nr. 14/2011 al C.S.A., precum şi încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.387 - 1.389 C. civ. cu trimitere la dispoziţiile art. 49 din Ordinul nr. 14/2011 al C.S.A., precum şi neacordarea unei prestaţii periodice.

Un prim motiv de recurs invocat de reclamantă a vizat încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 36 şi 37 din Ordinul nr. 14/2011, în sensul de a obliga pârâta, în calitate de asigurator RCA, potrivit poliţiei de asigurare de răspundere civilă auto seria x/16/H16/DV nr. x emisă pentru autoturismul x cu nr. de înmatriculare x, la plata sumei de 2.000.000 euro reprezentând daune materiale (300.000 euro) şi daune morale (1.300.000 euro) la care se adaugă o penalizare de 0,2% calculată pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 24 iulie 2015 până la momentul plăţii efective, potrivit solicitării de avizare formulată în termen legal.

S-a susţinut că pârâta nu a respectat dispoziţiile legale care reglementează condiţiile şi termenele derulării procedurilor de acordare a dispoziţiilor aşa cum acestea sunt prevăzute în Ordinul nr. 14/2011 ori în Norma nr. 23/2014 a ASF şi că practica judiciară, indiferent de norma aplicabilă, a stabilit că încălcarea de către asigurator a termenelor impuse de legislaţia specifică atrage obligarea acestuia la plata despăgubirilor solicitate şi necontestate.

Reclamanta recurentă a învederat că, în acest context, curtea de apel a reţinut eronat că în speţă nu sunt aplicabile aceste dispoziţii în contextul în care este vădit că asiguratorul pârât nu şi-a îndeplinit obligaţia impusă de textul art. 36 din Ordinul menţionat, respectiv nu a notificat nici acordarea despăgubirilor şi nici refuzul de a aproba parţial sau total despăgubirile solicitate în termenul imperativ ce a început să curgă din momentul avizării daunei.

S-a arătat că, într-o astfel de ipoteză, data de la care obligaţia de plată a despăgubirilor a devenit exigibilă este data avizării de daună, moment de la care începe să curgă şi sancţiunea penalizării pentru fiecare zi de întârziere de 0,2% stabilită de art. 37 din ordin.

Susţinerea conform căreia dispoziţiile art. 36 şi 37 din Ordinul RCA se aplică doar în situaţia în care asiguratorul refuză să achite în termen de 10 zile de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă este esenţial eronată.

Aceasta presupune o situaţie distinctă faţă de cea din speţă şi anume aceea când solicitantul păgubit se adresează direct instanţei judecătoreşti. Într-o atare ipoteză, asiguratorul nu are şi nici nu i se poate imputa vreo conduită ilicită şi sancţionabilă.

În situaţia în care solicitantul se adresează nu direct instanţei, ci direct asiguratorului, acestuia din urmă îi revin obligaţiile menţionate anterior, iar în funcţie de conduita sa va suporta şi aplicarea sancţiunii penalizării.

S-a arătat că nu se poate admite cu temei că în toate cazurile penalizarea s-ar aplica doar de la 10 zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti, deoarece, pe de o parte, s-ar ocoli nepermis textele legale menţionate şi, pe de altă parte, s-ar acorda o primă de încurajare nejustificată asiguratorului care în atare situaţie ar putea adopta un comportament ilicit, diluând prin aceasta durata rezonabilă de stabilire a despăgubirii şi de indemnizare efectivă a persoanei păgubite.

Recurenta-reclamantă a menţionat că, în cazul său, prejudiciul are caracter de continuitate, iar în această situaţie despăgubirea se acordă sub forma unei prestaţii periodice ce poate fi sporită, fiind imposibil a fi diminuată sau suprimată potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală ataşat la dosar.

Pârâta-recurentă S.C. B. S.A. a solicitat prin motivele sale de recurs reducerea daunelor morale până la cuantumul de 100.000 euro, considerat în concordanţă cu jurisprudenţa din România, precum şi reducerea daunelor materiale până la limita celor dovedite cu înscrisuri ignorând motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta-recurentă, a criticat decizia, considerând exagerat cuantumul daunelor morale în conformitate cu jurisprudenţa din România, la care nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au făcut nicio referire, deşi li s-a pus la dispoziţie o asemenea practică.

Cu titlu exemplificativ au fost invocate Decizia penală nr. x/P din 27 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-au acordat daune morale în cuantum de 100.000 euro şi Decizia nr. 54 din 18 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, prin care s-au acordat daune în acelaşi cuantum tot unei minore care a suferit vătămări corporale grave.

S-a susţinut că daunele morale acordate reclamantei depăşesc media jurisprudenţei şi, nu ţin seama de faptul că stabilirea lor trebuie să se facă echitabil şi proporţional cu urmările accidentului, având în vedere că ele au rolul de a compensa pierderea produsă, fără să poată constitui o sursă de îmbogăţire. S-a învederat că la soluţionarea unei asemenea cereri de despăgubire trebuie să se ţină seama şi de împrejurarea că fapta a fost săvârşită din culpă, nu cu intenţie.

Critica formulată de pârâtă prin cel de-al doilea motiv de recurs a vizat acordarea daunelor materiale cu nerespectarea prevederilor art. 49 teza I lit. a) - e) din Ordinul menţionat, conform căruia asiguratorul RCA plăteşte despăgubiri materiale numai dacă acestea sunt dovedite cu documente justificative şi au legătură cu accidentul de circulaţie.

S-a criticat decizia atacată pentru necenzurarea cheltuielilor materiale nedovedite cu documente justificative, respectiv cele patru internări la Spitalul Prof. Bagdasar Arseni, în cuantum de 6.000 RON, această sumă putând fi eventual solicitată de unitatea spitalicească, precum şi cele 30 de drumuri la Bucureşti.

De asemenea, s-a arătat că în mod eronat în suma acordată cu titlu de daune materiale au fost incluse şi cheltuieli ce nu se regăsesc printre cele enumerate limitativ de art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, respectiv: 15.000 RON reprezentând reamenajarea imobilului închiriat în perioada şcolarizării, 20.000 RON reamenajarea casei din Rusăneşti, 2.000 RON 2 tabere naţionale, 1.220 euro chirie pentru casa din Caracal, 4.000 RON contravaloare lemne, 420 RON contravaloare apă, 300 RON contravaloare gunoi şi 2.400 RON contravaloare energie electrică.

Recurenta reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând, în principal, să se constate că motivele de casare invocate şi dezvoltarea acestora nu se încadrează în cele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., vizând temeinicia şi nu legalitatea deciziei recurate, iar, în subsidiar să se respingă calea de atac ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Intimata recurentă pârâtă S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, excepţie invocat prin întâmpinarea reclamantei A. şi a admis în principiu ambele recursuri, având în vedere dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul încheierii menţionate.

Examinând criticile invocate prin motivele de recurs ale reclamantei şi ale pârâtului, vizând modul de stabilire a cuantumului daunelor morale, respectiv interpretarea şi aplicarea Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, Înalta Curte va constata că aceste critici sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Vătămarea gravă a integrităţii corporale a reclamantei A., în vârstă de 15 ani la momentul producerii accidentului de circulaţie a avut ca urmare nu numai un prejudiciu patrimonial determinat şi evaluabil, ci şi un prejudiciu de agrement, constând în pierderea posibilităţilor de îmbogăţire spirituală, divertisment şi destindere, ca o consecinţă a caracterului ireversibil al vătămării, ce o privează de posibilitatea deplină de a avea o viaţă socială normală.

Despăgubirea acordată pentru acest prejudiciu nu constituie un "preţ al durerii" (pretium dolores), ci are rolul de a alina, printr-o reparaţie bănească, condiţiile de viaţă alterate ale victimei, având ca scop nu eliminarea totală a efectului vătămării, ci doar compensarea într-o anumită măsură.

Deşi legislaţia existentă nu reglementează criterii precise, matematice pentru determinarea prejudiciilor morale, revine judecătorului obligaţia de a stabili cuantumul acestora în raport de împrejurările concrete ale cauzei, gravitatea, importanţa şi consecinţele pentru persoana vătămată, efectele negative percepute de aceasta în plan fizic şi psihic.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în baza raportului de nouă expertiză medico-legală nr. x din 13 mai 2016, din care rezultă că reclamanta a fost în comă profundă timp de 5 - 6 zile, a avut nevoie de 180 - 200 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor (12 septembrie 2014), a fost supusă unor multiple intervenţii chirurgicale, în prezent fiind imobilizată în scaun cu rotile, este evident că pe lângă suferinţele de ordin fizic provocate de gravitatea leziunilor, i-a fost cauzat un grav prejudiciu nepatrimonial, determinat de afectarea profundă a condiţiilor de viaţă şi impactul psihologic deosebit de puternic.

Instanţele de fond şi apel au avut în vedere pe lângă acest complex de factori şi vârsta fragedă a reclamantei, de 15 ani la momentul producerii accidentului, elevă în clasa a X-a, faptul că prin afectarea funcţiilor sale fizice şi atingerile aduse sentimentelor intime şi de pudoare, consecinţele de durată ale vătămărilor sunt cu atât mai greu resimţite de aceasta.

În stabilirea cuantumului acestei categorii de daune la suma de 700.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, instanţa de apel s-a raportat la criteriul echităţii, având în vedere jurisprudenţa din România, potrivit art. 49 teza 1 lit. f) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, faptul că reclamanta are o invaliditate permanentă şi incapacitate de muncă, conform certificatului de handicap nr. x din 9 noiembrie 2016 pentru gradul I de handicap, beneficiind de asistent personal.

Nu se poate reţine că despăgubirea acordată reclamantei ar fi de natură să conducă la o îmbogăţire fără just temei, având în vedere şi contextul economico-social în care se află părţile vătămate.

Suma acordată nu depăşeşte graniţele unor daune morale rezonabile şi funcţia acestora, de compensare pentru reclamantă, care a fost supusă nu numai unor suferinţe fizice, ci şi psihice.

Soluţiile jurisprudenţiale la care s-a făcut referire în recursul pârâtei nu pot fi avute în vedere întrucât situaţiile nu sunt similare, victimele din acele cauze se aflau în stare vegetativă, spre deosebire de reclamantă care conştientizează suferinţele permanente pe care le trăieşte şi ireversibilitatea leziunilor, de natură să determine gradul de lezare şi efectul resimţit ca şi criterii de cuantificare.

Într-adevăr, faptul că despăgubirile morale urmează să fie preluate de asiguratorul RCA, în baza contractului de asigurare nu poate constitui un motiv de amplificare a nivelului acestor despăgubiri. Însă, daunele acordate nu pot fi nici reduse, cu motivarea că ar putea crea discrepanţe între diversele categorii de persoane prejudiciate, sau că fapta ar fi fost săvârşită din culpă, iar nu cu intenţie.

În privinţa criticii din recursul reclamantei vizând neacordarea penalităţilor de întârziere, instanţa de apel a avut corect în vedere considerentele Deciziei nr. 2977 din 9 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, în raport de care a reţinut argumentat că până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să stabilească un cuantum al daunelor morale, acestea nu pot fi considerate ca având un caracter cert, lichid şi exigibil, nefiind purtătoare de penalităţi, datorită împrejurării că valoarea despăgubirilor s-a stabilit în prezentul litigiu, acestea neputând fi acordate pentru trecut, astfel cum a solicitat reclamanta.

Conform art. 36 alin. (5) din Ordinul invocat, potrivit căruia "despăgubirea se plăteşte de către asiguratorul RCA în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească", asiguratorul este obligat să achite despăgubirile în termen de 10 zile de la primirea hotărârii definitive.

Conform art. 37 din aceeaşi normă, asiguratorul poate fi obligat la penalitatea prevăzută de lege în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculată din a 11-a zi de când a primit hotărârea definitivă prin care a fost obligat la despăgubire.

Totodată, Curtea va constata ca fiind neîntemeiată şi critica reclamantei vizând neacordarea unei prestaţii periodice lunare pe toată perioada vieţii, echivalentă cu un venit net de 3000 RON, cerere ce nu se circumscrie dispoziţiilor art. 49 din Ordinul nr. 14/2011, reprezentând norma specială privind condiţiile şi modul de despăgubire a persoanei vătămate faţă de dispoziţiile art. 1487 - 1389 C. civ., ce reprezintă norma generală.

Mai mult, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada producerii unui venit la momentul accidentului pentru a fi aplicabile prevederile menţionate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu va fi examinat, având în vedere că din dezvoltarea criticilor aduse de reclamantă deciziei recurate nu rezultă că s-ar invoca nemotivarea acesteia sau motivarea contradictorie ori străină de natura cauzei.

Pentru aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamantei este nefondat.

În ceea ce priveşte recursul pârâtei, Curtea va constata ca fiind neîntemeiată critica referitoare la modul de stabilire a prejudiciului material în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În realitate, prin această critică, se solicită cenzurarea întinderii prejudiciului material, în raport de probele administrate, ceea ce reprezintă o critică de netemeinicie şi nu de nelegalitate, nefiind posibil a fi cercetată în recurs.

În ceea ce priveşte motivul din recursul pârâtei întemeiat pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se va constata că nu s-au dezvoltat critici subsumate acestui motiv de casare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va constata că recursurile sunt nefondate şi le va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 82 din data de 6 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM