Competence for medical malpractice claims: special jurisdiction under Art. 687 of Law 95/2006 over common-law tort rules

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 13 februarie 2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii B. şi C. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii, în solidar, la repararea prejudiciilor materiale şi morale pe care le-au provocat reclamantei, prin efectuarea de acte medicale viciate de săvârşirea mai multor greşeli profesionale, respectiv 24.197 RON - cu titlu de daune materiale şi 225.000 RON - cu titlu de daune morale.

Prin Sentinţa civilă nr. 826 din data de 13 iunie 2018 Tribunalul Hunedoara a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reţinând că litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile invocate de către reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv art. 687 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ce prevăd că instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a pronunţat Sentinţa nr. 10970 din data de 9 noiembrie 2018 prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a arătat că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile de drept comun privitoare la răspunderea civilă delictuală, iar nu pe dispoziţiile Cap. VI, Titlul XVI din Legea nr. 95/2006 privind procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale. Este adevărat că reclamanta a invocat în cererea de chemare în judecată şi incidenţa anumitor articole din Legea nr. 95/2006, însă acest aspect nu schimbă faptul că temeiul juridic, cauza acţiunii civile, este răspunderea civilă delictuală reglementată de dispoziţiile C. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie repararea prejudiciilor materiale şi morale pe care reclamanta pretinde că pârâţii le-au provocat prin efectuarea de acte medicale viciate de săvârşirea mai multor greşeli profesionale.

Ca temei al răspunderii au fost invocate dispoziţiile de drept comun - art. 1357, art. 1358, art. 1385 C. civ., O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, precum şi prevederile Legii nr. 95/2006 - redate în paginile 3-4 ale acţiunii introductive, reclamanta precizând că pretenţiile sale urmează a fi analizate prin raportare la reglementările C. civ., dar şi la cele ale legii speciale în materie, respectiv Legea nr. 95/2006.

Astfel, în cuprinsul acţiunii introductive reclamanta a arătat că malpraxisul implică, potrivit art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 92/2006, răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice, solicitând antrenarea răspunderii civile medicale a personalului medical - în speţă, pârâtul B. - şi, respectiv, a furnizorului privat de servicii medicale - pârâta C. SRL.

Astfel, contrar celor reţinute de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul şi-a întemeiat demersul judiciar pe dispoziţiile speciale în materie, în complinirea cărora a apelat la dispoziţiile de drept comun ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Conform dispoziţiilor art. 687 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Înalta Curte reţine că textul legal anterior redat instituie o competenţă materială şi teritorială specială de soluţionare a răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte actul medical de malpraxis în favoarea judecătoriei, care înlătură competenţa de drept comun raportată la criteriul valoric, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, conform principiului specialia generalibus derogant.

Deşi natura daunelor solicitate este diferită, cauza acestora este comună, izvorând din răspunderea civilă delictuală determinată de aceeaşi situaţie de fapt. Cum reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile legii speciale, inclusiv prin redarea textelor din legea specială referitoare la constatarea cazului de malpraxis, trimiterea la normele dreptului comun fiind în completarea acestui temei juridic, norma de competenţă aplicabilă în cauză este cea care se regăseşte în legea specială, respectiv dispoziţiile art. 687 din Legea nr. 95/2006, ce stabilesc competenţa de soluţionare în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Pentru considerentele expuse, cum sediul clinicii în cadrul căreia a avut loc actul medical se află în Bucureşti, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT