Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4000/2018 AI generated

Inadmissibility of cassation in expropriation compensation cases under transitional procedural limits

Case Number Decizia nr. 4000/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible the appeals filed by the State (represented by the National Public Roads Administration) and the Ministry of Transportation against the Court of Appeal's decision, thereby leaving the appellate judgment in force. In that judgment, the Court of Appeal had partially reversed a lower court ruling in an expropriation compensation dispute, dismissing claims against the State/Ministry of Finance for lack of passive procedural standing while upholding the obligation of the other defendants to pay compensation and interest to the landowner. The Supreme Court held that the appeals were procedurally barred because, under specific transitional provisions applicable to cases filed before the end of 2018, judgments in expropriation matters were not subject to further cassation review, and any mention of the appeal route in the lower court's judgment did not create a legal right to appeal outside the statutory framework.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 din C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 457 din Legea nr. 134/2010; Inadmissibility of cassation in expropriation compensation cases under transitional procedural limits: Prin aceeaşi rezoluţie a completului din 21 iunie 2018 s-a dispus ca, după efectuarea formalităţilor de comunicare menţionate în art. XV din Legea nr. 2/2013, să se întocmească raportul prevăzut de art. 493 din Noul C. proc. civ.

Keywords

AI generated
compensation for expropriation standing to appeal procedural rights cassation review statutory limits transitional provisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 19 octombrie 2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. (CNADNR SA), a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la executarea Hotărârii de stabilire a despăgubirii nr. 361 din 13 februarie 2009 emisă de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a Judeţului Sălaj, respectiv la plata despăgubirii în valoare de 98.204,06 RON prevăzute în această hotărâre către reclamantă, actualizarea despăgubirii în funcţie de rata inflaţiei, obligarea pârâţilor în solidar la plata dobânzii legale calculate conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 de la data de 14 octombrie 2010 şi până la data plăţii efective a debitului datorat, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1329 din 2 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins excepţia necompetenţei materiale, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

În motivarea sentinţei se arată că Legea nr. 33/1994 prevede prin art. 21 faptul că cererile privind exproprierea sunt de competenţa tribunalului judeţean în a cărui rază teritorială se găseşte imobilul propus spre expropriere. Acest text de lege se interpretează extensiv, în sensul că vizează toate cererile în materie de expropriere, respectiv toate incidentele ivite în cursul procedurii exproprierii.

Aşadar, competenţa materială şi teritorială este a tribunalului în a cărui rază teritorială este situat imobilul expropriat.

Cum imobilul expropriat este situat în comuna Crasna, jud. Zalău, în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Sălaj, acestei instanţe îi revine competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 3316 din 14 decembrie 2017 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în dosar nr. x/2017, s-a respins excepţia necompetenţei instanţei în judecarea cauzei.

S-a admis acţiunea reclamantei A. S.A. şi au fost obligaţi, în solidar, pârâţii Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Transporturilor şi C.N.A.D.N.R. S.A. (actualmente C.N.A.I.R. S.A.), la plata despăgubirilor în sumă de 98.204,06 RON, prevăzute în Hotărârea de stabilire a despăgubirii nr. 361 din 13 februarie 2009, sumă ce va fi actualizată în funcţie de rata inflaţiei, plus dobânda legală de la 14 octombrie 2010 şi până la plata efectivă şi integrală a debitului datorat.

Prin Decizia civilă nr. 63/A din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Cluj Napoca, secţia I civilă, s-au decis următoarele:

"Admite în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Sentinţei civile nr. 3316 din 14 decembrie 2017 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în dosar nr. x/2017, pe care o schimbă în parte, în sensul că, admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi, pe cale de consecinţă, respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâţii: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român şi Ministerul Transporturilor".

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A (FOSTA ... SA) şi Ministerul Transporturilor, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 11 iunie 2018 şi repartizat completului CF x.

Prin rezoluţia completului din 21 iunie 2018, s-a dispus comunicarea cererilor de recurs către părţile litigante, cu menţiunea ca acestea să formuleze întâmpinări.

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare la recursurile declarate, invocând inadmisibilitatea acestora şi solicitând, în subsidiar, respingerea acestora, ca nefondate.

Recurenţii nu au depus răspuns la întâmpinare.

Prin aceeaşi rezoluţie a completului din 21 iunie 2018 s-a dispus ca, după efectuarea formalităţilor de comunicare menţionate în art. XV din Legea nr. 2/2013, să se întocmească raportul prevăzut de art. 493 din Noul C. proc. civ.

La data de 18 septembrie 2018 magistratul-asistent a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, prin raport apreciindu-se că recursurile nu sunt admisibile.

Completul de filtru C11, la data de 20 septembrie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor, care nu au înţeles să depună puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 15 noiembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

În speţă, hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia civilă nr. 63/A din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost pronunţată în soluţionarea apelurilor declarate de pârâţi împotriva Sentinţei civile nr. 3316 din 14 decembrie 2017 a Tribunalului Sălaj, cauza având ca obiect "expropriere".

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015:

"În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv". Potrivit prevederilor art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2016, termenul prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2018, inclusiv.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Faţă de natura pretenţiei dedusă judecăţii, cauza se circumscrie dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Faptul că în dispozitivul hotărârii curţii de apel a fost menţionată calea de atac a recursului, nu poate crea părţilor o cale de atac în afara cadrului legal, aşa cum impun şi dispoziţiile art. 457 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. " (1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A şi Ministerul Transporturilor împotriva Deciziei nr. 63/A din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A şi Ministerul Transporturilor împotriva Deciziei nr. 63/A din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM