Restitution ruling final; recourse against appellate decision inadmissible.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1919 din 26 septembrie 2017 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă a fost admisă acţiunea reclamanţilor A., B., C., D., E. şi F., formulată în contradictoriu cu pârâţii Comuna Corbu prin Primar, Primarul Comunei Corbu, Consiliul Local al Comunei Corbu, G. şi H..

S-a dispus anularea dispoziţiei nr. x din 12 decembrie 2013 emise de Primarul Comunei Corbu, jud. Constanţa, acesta fiind obligat la emiterea unei noi dispoziţii privind soluţionarea notificării înregistrate sub nr. x din 18 august 2001 la BEJ I., cu menţionarea ca beneficiari şi a reclamanţilor.

Prin Decizia civilă nr. 58/C din 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, s-a admis excepţia tardivităţii apelului incident formulat de pârâţii Comuna Corbu prin Primar, Primarul Comunei Corbu, Consiliul Local al Comunei Corbu şi a fost respins apelul formulat de pârâta G. împotriva Sentinţei civile nr. 1919 din 26 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta G., indicând dispoziţiile art. 488 pct. 1, 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinările formulate, intimaţii au invocat inadmisibilitatea recursului declarat împotriva unei decizii definitive.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la data de 17 septembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport s-a apreciat că recursul nu este admisibil.

La data de 18 septembrie 2018, Completul de filtru C11, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

În termenul prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., recurenta a formulat punct de vedere cu privire la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 15 noiembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar, reclamanţii au solicitat anularea dispoziţiei nr. x din 12 decembrie 2013 emisă de Primarul Comunei Corbu şi obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziţii privind soluţionarea notificării înregistrate sub nr. x din 18 august 2001 la BEJ I., cu menţionarea ca beneficiari şi a reclamanţilor.

Acţiunea reclamanţilor a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Relativ la procedura de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de stat, este cunoscut faptul că aceasta se derulează doar ca efect al parcurgerii procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, care debutează prin depunerea notificării de către persoana îndreptăţită, continuă prin emiterea dispoziţiei prin care unitatea deţinătoare se pronunţă asupra cererii de restituire în natură şi contestarea acestei dispoziţii în instanţă, în condiţiile art. 26 alin. (3) din lege.

Actul emis de autoritatea publică locală, în soluţionarea notificărilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, este un act juridic civil care produce efecte în planul dreptului de proprietate, astfel că pentru respectarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, acesta poate fi contestat doar în condiţiile expres prevăzute de lege.

Cum litigiul de faţă are ca obiect recunoaşterea calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, iar instanţele devolutive, în contextul cadrului procesual al investirii, au statuat asupra modalităţii de aplicare a legii speciale în soluţionarea notificărilor formulate de către moştenitorii fostului proprietar, precum şi a formei de reparaţie ce se impune a fi acordată acestora, Înalta Curte reţine că litigiul nu poate fi subsumat decât dispoziţiilor acestui act normativ, evocat ca temei de drept în susţinerea cererilor formulate, fiind astfel incidente dispoziţiile înscrise în art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, potrivit cărora "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Reiese, deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării este supusă recursului de competenţa curţii de apel.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale sus menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. cu cele ale art. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010, cu referire la art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a C. proc. civ., rezultă că decizia recurată este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta. Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În cauza supusă analizei, natura pretenţiei dedusă judecăţii, respectiv contestaţie împotriva dispoziţiei emisă în procedura Legii nr. 10/2001, se circumscrie dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din actul normativ evocat, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010, astfel încât, hotărârea curţii de apel nu este supusă recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta G. împotriva Deciziei nr. 58/C din 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM