Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3997/2018 AI generated

Recourse annulled as null for failure to articulate legal grounds in civil revision of social assistance judgment

Case Number Decizia nr. 3997/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's recourse as null, leaving the Court of Appeal's decision to declare the prior appeal time-barred in force, effectively ruling against the petitioner. The dispute involved a civil petition for the revision of a first-instance judgment regarding social assistance and child protection matters, where the petitioner challenged the appellate court's dismissal of his appeal as peremptory due to the expiration of the legal deadline, despite his original petition merely alleging judicial misconduct and a lack of impartiality without citing specific legal errors. The decisive legal basis for the annulment was Article 489(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates that a recourse is null if the grounds developed do not fall within the exhaustive list of nullity grounds under Article 488, as the petitioner failed to articulate any specific legal violation or develop concrete criticisms of the contested judgment's reasoning.

Legislator headnote

AI generated

art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ; Recourse annulled as null for failure to articulate legal grounds in civil revision of social assistance judgment: Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul A., fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi fără a aduce o critică concretă cu privire la hotărârea atacată, susţinând, în esenţă, că hotărârea pronunţată de prima instanţă este una nedreaptă şi nelegală.

Keywords

AI generated
civil annulment revision of a judgment judicial assistance in civil matters Civil Procedure Code judicial impartiality social assistance

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, s-a constatat perimat apelul declarat de revizuientul A. împotriva Sentinţei civile nr. 806 din 4 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2917, intimată fiind Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.

La data de 8 mai 2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, secţia I civilă a fost înregistrat recursul declarat de revizuientul A. împotriva Deciziei nr. 229 din 19 aprilie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluţia din data de 29 mai 2018, a dispus comunicarea cererii de recurs către intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, precum şi întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea formalităţilor de comunicare menţionate în art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 10 iulie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, în concluziile acestuia, în ceea ce priveşte criticile formulate prin motivele de recurs, s-a arătat că acestea nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aspect de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Totodată, deşi calea de atac declarată de revizuent a fost intitulată "apel", prin raport aceasta a fost calificată drept recurs.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor pentru formularea unui punct de vedere cu privire la conţinutul acestuia, însă acestea nu au înţeles să îşi exprime poziţia cu privire la cele reţinute în raport.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului, reţinută prin raport şi invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele.

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 12 mai 2017 şi înregistrată sub nr. x/2017, revizuientul A., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, a solicitat revizuirea hotărârii pronunţate la data de 6 aprilie 2017 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Suceava, cu motivarea că judecătorul cauzei nu a verificat cu atenţie actele depuse la dosar, împotriva acestuia formulând plângere la Inspecţia Judiciară, solicitând rejudecarea cauzei de către un alt magistrat, fiindu-i încălcat dreptul la acces la justiţie iar judecătorul cauzei fiind culpabil de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi fundamentale.

Prin Sentinţa civilă nr. 806 din 4 iulie 2017, Tribunalul Suceava a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul A. în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, s-a constatat perimat apelul declarat de revizuientul A. împotriva Sentinţei civile nr. 806 din 4 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2917, intimată fiind Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul A., fără a indica vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi fără a aduce o critică concretă cu privire la hotărârea atacată, susţinând, în esenţă, că hotărârea pronunţată de prima instanţă este una nedreaptă şi nelegală.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din acelaşi cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiţia încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În speţă, revizuientul, în cuprinsul memoriului de recurs, a criticat hotărârea atacată, susţinând că hotărârea pronunţată de prima instanţă este una nedreaptă şi nelegală.

Din conţinutul cererii de recurs, se constată că revizuientul nu a formulat nicio critică de nelegalitate cu privire la hotărârea împotriva căreia a exercitat calea de atac, acesta nearătând care sunt argumentele pentru care nu este legală soluţia prin care curtea de apel a constatat perimată cererea de apel.

Or, condiţia legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de revizuient nu se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuientul A. împotriva Deciziei nr. 229 din 19 aprilie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM