Traffic accident damages: sufficiency of judicial motivation and inadmissibility of fact re-evaluation on cassation

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 721 A din 21 septembrie 2017, Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantele A. şi B. şi de pârâtul Biroul Naţional de Carte Verde din Bulgaria, împotriva Sentinţei civile nr. 1323 din 19 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii şi cu intimatul-intervenient C..

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelantul-pârât a criticat sentinţa apelată din perspectiva faptului că tribunalul nu a reţinut culpa concurentă a reclamantelor în producerea accidentului sau, cel puţin, în ceea ce priveşte producerea şi/sau agravarea leziunilor suferite de acestea. Din această perspectivă, invocând practica instanţelor naţionale în speţe similare, apelantul-pârât a susţinut că tribunalul a acordat reclamantelor daune morale într-un cuantum nepotrivit de mare.

La rândul lor, apelantele-reclamante au criticat hotărârea apelată arătând că suma acordată cu titlu de daune morale este prea mică şi că, în mod greşit, nu au fost acordate în totalitate daunele materiale pretinse. Totodată, au invocat că hotărârea nu respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ.

Faţă de susţinerile părţilor, Curtea a răspuns printr-o motivare comună criticilor referitoare la stabilirea cuantumului daunelor morale, cu privire la care apelantul-pârât a susţinut că este prea mare, iar apelantele-reclamante că este prea mic .

În prealabil, s-a constatat caracterul nefondat al criticii formulate de apelantele-reclamante, referitoare la încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, pe motiv că instanţa nu a analizat situaţia de fapt şi probele administrate în cursul judecăţii, neexaminându-le "pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor".

S-a reţinut că hotărârea apelată cuprinde expunerea situaţiei de fapt pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care au fost admise, respectiv înlăturate cererile părţilor. S-a apreciat că, pentru ca o hotărâre să fie considerată motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, fiind suficient ca, din întregul hotărârii, să rezulte că a răspuns acestora în mod implicit.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate apelantelor-reclamante, s-a examinat cu precădere critica formulată de apelantul-pârât cu privire la stabilirea culpei concurente a reclamantelor în producerea accidentului sau urmărilor acestuia.

S-a constatat că prin raportul de expertiză tehnică auto efectuat în dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova s-a stabilit că accidentul a fost cauzat de pârâtul C., care a pătruns intempestiv cu autoturismul de pe banda a II a de circulaţie, pe banda de accelerare unde se aflau reclamantele.

Expertul a constatat că în condiţiile în care a avut loc accidentul, reclamantele nu ar fi avut posibilitatea să îl evite nici dacă ar fi staţionat pe acostament sau chiar pe parapetul metalic care a fost distrus de autoturism pe o lungime de 22,00 m.

Fie că se reţinea culpa concurentă a victimelor, care nu poate fi negată, deoarece se aflau pe banda de accelerare, fie că nu se reţinea culpa acestora, efectele faptei ilicite a autorului accidentului şi obligaţia de reparare a prejudiciului ar fi fost aceleaşi.

Din perspectiva prejudiciului, despre care s-a apreciat că trebuie reparat proporţional cu culpa autorului faptei la producerea accidentului, s-a reţinut că acesta trebuie să acopere prejudiciul moral constând în suferinţele cauzate prin provocarea unor vătămări care au necesitat 70, respectiv 70 - 75 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor medico-legale întocmite.

Or, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale şi la impactul asupra stării psihice şi vieţii sociale a apelantelor-reclamante, conform declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, s-a apreciat că prima instanţă a cuantificat corect valoarea daunelor morale la suma de 10.000 Euro pentru fiecare dintre acestea.

S-a mai reţinut că jurisprudenţa instanţelor şi Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, invocat de pârât, reprezintă puncte de reper importante, însă acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit trebuie să se facă în raport cu circumstanţele concrete ale fiecărei cauze în parte, astfel încât, ţinând seama de principiile echităţii şi proporţionalităţii, să se respecte un echilibru just între prejudiciul suferit şi reparaţia acordată.

S-a stabilit că despăgubirea acordată în prezenta cauză se înscrie în marja celor stabilite în cauze similare, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare în urma vătămărilor cauzate de accidente de circulaţie, conform jurisprudenţei depuse la dosar.

Având în vedere jurisprudenţa în materie şi circumstanţele concrete ale speţei, date fiind suferinţele fizice cauzate prin provocarea unor vătămări ce au necesitat 70, respectiv 70 - 75 de zile de îngrijiri medicale, fiind necesare intervenţii chirurgicale, imobilizare la pat şi recuperări ulterioare, ţinând seama şi de traumele psihice inerente unui asemenea eveniment, precum şi de consecinţele asupra vieţii sociale în perioada respectivă, s-a constatat caracterul echitabil, rezonabil şi proporţional al sumei de 10.000 Euro pentru prejudiciul suferit de fiecare dintre cele două apelante-reclamante. La stabilirea acestui cuantum s-a avut în vedere şi faptul că, în urma accidentului, acestea nu au suferit o infirmitate, handicap şi niciun prejudiciu estetic permanent şi nu au fost excluse din viaţa socială decât o scurtă perioadă de timp, aspecte pentru care au fost înlăturate criticile formulate de acestea referitoare la cuantumul scăzut al despăgubirilor acordate.

În ceea ce priveşte daunele materiale, s-a reţinut că numai apelantele-reclamante au criticat hotărârea primei instanţe, susţinând că în mod greşit nu au fost admise în totalitate pretenţiile formulate.

S-a constatat că tribunalul a admis în parte cererea privind acordarea despăgubirilor materiale, constatând că reclamantele au dovedit prejudiciul material, conform înscrisurilor depuse la dosar, în limita sumelor de 789,39 RON, respectiv 385,07 RON, restul pretenţiilor fiind respinse, întrucât nu au făcut dovada acestora, conform art. 249 C. proc. civ. şi art. 49 din Normele anexă la Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 (în vigoare la data producerii accidentului), potrivit cărora daunele materiale pot fi acordate doar pe baza documentelor justificative, iar prin proba testimonială nu se poate suplini lipsa înscrisurilor care să probeze anumite cheltuieli legate de îngrijirile medicale mai mari de 250 de RON, în sensul art. 309 alin. (2) din cod.

Critica apelantelor-reclamante, în sensul că ar fi inechitabil să se îngrijească de preconstituirea de probe pentru un eventual proces nu a fost primită, pe de o parte, pentru că acestea au făcut dovada efectuării unor anumite cheltuieli prin documente justificative, ceea ce înseamnă că nu s-au aflat în imposibilitate obiectivă materială de a obţine înscrisurile respective, iar, pe de altă parte, s-a apreciat că, şi în cazul în care s-ar fi pus problema existenţei unei asemenea imposibilităţi materiale, caz în care proba cu martori este admisibilă, conform art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., martorii audiaţi în faţa primei instanţe nu au indicat sumele efectiv cheltuite cu îngrijirea medicală şi recuperarea în urma accidentului.

Solicitarea privind stabilirea prejudiciului material prin cuantificarea pierderilor suferite de apelantele-reclamante (imposibilitatea încadrării în muncă etc) a fost apreciată, ca inadmisibilă, deoarece nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, iar în apel nu pot fi formulate pretenţii noi, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamantele A. şi B. la data de 19 martie 2018 (data depunerii la oficiul poştal).

Invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât motivele de apel, prin care au criticat cuantumul sumelor acordate, prin raportare la prejudiciul moral rezultat din vătămarea corporală şi suferinţele suportate, ca modalitate de cuantificare a daunelor, cât şi criteriul echităţii, nu au fost amintite de instanţa de apel, singura menţiune cu privire la respingerea apelului fiind aceea că sumele acordate sunt echitabile, faţă de presupusa culpă care li s-a reţinut.

Respingerea apelului, ca nefondat, din perspectiva tuturor motivelor de apel invocate, echivalează cu nepronunţarea asupra acestuia. Or, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea "proces echitabil" presupune că o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar respingerea, fără motivare, a căii de atac.

În ceea ce priveşte prejudiciul material, au susţinut că instanţa de fond trebuia să cuantifice pierderile suferite, cu atât mai mult cu cât principiul care guvernează răspunderea civilă delictuală este cel al reparării integrale a acestuia. Au arătat că daunele materiale solicitate, reprezentând cheltuielile efectuate până în prezent cu spitalizarea şi îngrijirea medicală, costurile medicamentelor, precum şi cele efectuate cu recuperarea, plus alte cheltuieli neprevăzute, sunt justificate.

Referitor la daunele morale, recurentele-reclamante au arătat că este necesar ca evaluarea prejudiciului să se realizeze sub aspectul efectelor negative suferite de persoanele lezate pe plan psihic. În acest context, au menţionat că aprecierea prejudiciului moral nu trebuie să se rezume la determinarea "preţului" suferinţei psihice, care este inestimabilă, fiind necesar să se realizeze o apreciere multilaterală a tuturor consecinţelor negative şi implicaţiei acestuia pe toate planurile vieţii sociale ale persoanei prejudiciate, concretizată într-o satisfacţie echitabilă.

Intimatul-pârât Biroul Naţional Carte Verde din Bulgaria a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului, raportat la faptul că susţinerile invocate de recurente nu se încadrează în motivele de casare indicate ca temei de drept, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs, recurentele-reclamante au criticat decizia instanţei de apel prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât nu au fost analizate motivele de apel care au vizat cuantumul sumelor acordate de prima instanţă, prin raportare la prejudiciul moral rezultat urmare vătămării corporale şi suferinţelor suportate, iar soluţia de respingere a apelului, ca nefondat, din perspectiva tuturor motivelor de apel invocate, echivalează cu nepronunţarea asupra acestei căi de atac.

Cum aceste motive de recurs invocate se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva incidenţei în cauză a cazului de casare reglementat de norma legală menţionată.

Motivul de recurs invocat este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea concretă a stării de fapt, urmând o ordine cronologică.

Reţinerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul probelor administrate, iar dacă acestea sunt contradictorii, trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reţinut unele şi s-au înlăturat altele.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de parte în cererea dedusă judecăţii, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept expuse, putând să răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Raportat la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din examinarea modului în care instanţa de apel a analizat apelul formulat de reclamante, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentelor-reclamante, că hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, astfel că nu se poate reţine o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia.

Astfel, prin motivele de apel deduse judecăţii, reclamantele au susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a analizat situaţia de fapt şi probele administrate în cauză, conform dispoziţiilor art. 264 alin. (1) din actul normativ menţionat, susţinând încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În ceea ce priveşte cuantificarea daunelor materiale, reclamantele au susţinut că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere, atât daunele materiale directe, cât şi daunele materiale indirecte suferite. La stabilirea prejudiciului material direct, consecinţă a accidentului produs din vina conducătorului vehiculului asigurat RCA, trebuia să se ţină cont de costurile spitalizării (masa, medicamentele, intervenţiile chirurgicale, consumabilele specifice etc.), a îngrijirilor medicale şi recuperării sănătăţii, precum şi de alte cheltuieli neprevăzute. De asemenea, instanţa trebuia să cuantifice pierderile suferite (imposibilitatea încadrării în muncă etc.), precum şi faptul că principiul care guvernează răspunderea civilă delictuală este cel al reparării integrale a prejudiciului.

Cu privire la daunele morale, apelantele-reclamante au arătat că, în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului acestora, instanţa trebuie să stabilească întinderea lor, în raport cu gravitatea vătămărilor produse şi intensitatea suferinţelor cauzate. Au opinat că daunele acordate pentru prejudiciul moral trebuie să reprezinte, în realitate, o reparare a acestuia, în sensul unei compensaţii sau satisfacţii compensatorii.

Prin apelul formulat în cauză, apelantul-pârât Biroul Naţional de Carte Verde din Bulgaria a susţinut, în esenţă, că hotărârea apelată este nelegală, deoarece instanţa de fond nu a reţinut culpa concurentă a victimelor în producerea accidentului sau, cel puţin, în ceea ce priveşte producerea şi/sau agravarea leziunilor suferite de acestea.

A invocat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Normele RCA anexa la Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 1371 alin. (1) C. civ. şi Decizia nr. 12/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind interpretarea dată acestor din urmă prevederi legale. De asemenea, a considerat că despăgubirile imputabile autorului accidentului (şi implicit apelantului-pârât) nu pot reprezenta, în asemenea situaţii, o reparare integrală a daunei, ci numai a unei părţi din aceasta, proporţional culpei sale.

Cât priveşte daunele morale acordate de instanţa de fond, a arătat că acestea au un cuantum nefiresc de mare, prin raportare la jurisprudenţa în materie, cu atât mai mult cu cât, la stabilirea despăgubirilor cu acest titlu nu s-a ţinut cont de culpa comună a victimelor. Chiar dacă prejudiciul moral nu are criterii matematice, obiective de determinare, este necesar ca acesta sa fie apreciat rezonabil, pe o baza echitabilă, prin raportare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, astfel încât să nu se transforme în venituri nejustificate. Pentru realizarea acestui echilibru, la stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie să se ţină cont şi de principiul proporţionalităţii între echitate şi nevoia socială, repere la care doctrina Curţii Europene a Drepturilor Omului a adăugat principiul raportării nivelului daunelor morale la cel al salariului mediu net pe economie din tara de origine a persoanelor vătămate.

Astfel, ambele apeluri au vizat modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materie, precum şi ignorarea jurisprudenţei în speţe similare de către instanţa de fond la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate reclamantelor pentru prejudiciul suferit în urma producerii accidentului.

Acest aspect a fost sesizat şi de instanţa de apel, care, constatând că, susţinerile părţilor se referă la cuantumul daunelor morale, faţă de care reclamantele au arătat că sunt prea mici, iar pârâtul că sunt, dimpotrivă, prea mari, a înţeles să răspundă, printr-o motivare comună acestor critici, pe care le-a considerat nefondate, apreciind că nu se impune nici diminuarea şi nici majorarea sumei acordate de instanţa de fond cu acest titlu.

Din considerentele expuse în decizia recurată rezultă că instanţa de apel a examinat, prealabil, critica formulată de apelantele-reclamante referitoare la încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, apreciind că nu este fondată, sentinţa apelată cuprinzând expunerea situaţiei de fapt pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis, respectiv s-au înlăturat cererile părţilor, fiind respectate exigenţele prevăzute de textul legal menţionat.

De asemenea, instanţa de apel a stabilit, prin raportare la concluziile raportului de expertiză tehnică auto efectuat în dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, că, indiferent dacă se reţine sau nu culpa reclamantelor în producerea accidentului, efectele faptei ilicite a autorului accidentului şi obligaţia de repararea a prejudiciului ar fi fost aceleaşi.

Totodată, raportându-se la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare în urma producerii evenimentului rutier şi la impactul asupra stării psihice şi vieţii sociale a reclamantelor, conform declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, Curtea a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă cuantificare a cuantumului daunelor morale la suma de 10.000 euro pentru fiecare dintre acestea.

Instanţa de apel a examinat modalitatea în care tribunalul a stabilit cuantumul daunelor morale şi prin prisma dispoziţiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele anexă la Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 (în vigoare la data producerii accidentului), a jurisprudenţei şi Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale, invocate de pârât, pe care, deşi le-a apreciat ca fiind puncte de reper importante, a stabilit că acordarea daunelor morale trebuie să se facă faţă de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, astfel încât, ţinându-se seama de principiile echităţii şi proporţionalităţii, să se respecte justul echilibru între prejudiciul suferit şi reparaţia acordată.

Ca atare, a concluzionat că despăgubirea acordată se înscrie în marja celor stabilite în cauze similare, faţă de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare în urma vătămărilor cauzate de accidente de circulaţie, conform jurisprudenţei depuse la dosar.

În ceea ce priveşte daunele materiale, a constatat că numai reclamantele au criticat hotărârea primei instanţe, susţinând că, în mod greşit, nu le-au fost admise în totalitate pretenţiile formulate.

Curtea a apreciat că soluţia instanţei de fond este corectă, întrucât reclamantele, cărora le revenea sarcina probei, conform art. 249 C. proc. civ. şi art. 49 din Normele anexă la Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 (în vigoare la data producerii accidentului), nu au făcut dovada acestora.

Cât priveşte critica reclamantelor, în sensul că era inechitabil să se îngrijească de preconstituirea de probe pentru un eventual proces, aceasta nu a fost primită, pe de o parte, deoarece s-a considerat că au făcut dovada efectuării unor cheltuieli prin documente justificative, iar pe de altă parte pentru că s-a apreciat că, şi în cazul în care s-ar fi pus problema existenţei unei imposibilităţi materiale, martorii audiaţi în faţa primei instanţe nu au indicat sumele efectiv cheltuite cu îngrijirea medicală şi recuperarea în urma accidentului.

Referitor la solicitarea de stabilire a prejudiciului material prin cuantificarea pierderilor suferite (imposibilitatea încadrării în muncă etc.), instanţa de apel a apreciat că este inadmisibilă, deoarece nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, iar în apel nu pot fi formulate pretenţii noi, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de aspectele mai sus expuse, Înalta Curte constată că în considerentele deciziei recurate se regăsesc toate aspectele invocate de părţi în cererile de apel, care au fost judicios examinate de instanţa de apel, care a expus raţionament pe care a fost fundamentată soluţia adoptată.

Astfel, considerentele hotărârii atacate sunt detaliate corespunzător obligaţiei legale de motivare, prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., chiar dacă instanţa de apel a răspuns, prin argumente comune, criticilor referitoare la stabilirea cuantumului daunelor morale criticate în apel de toţi apelanţii.

Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului impune instanţelor naţionale să îşi motiveze hotărârile, această obligaţie nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, instanţei. Obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti presupune o expunere a argumentelor care, prin conţinutul lor, sunt de natură să influenţeze soluţia.

Faţă de aceste considerente, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii recurate permiţând verificarea conformităţii acesteia cu susţinerile părţilor.

Cât priveşte criticile recurentelor-reclamante referitoare la faptul că instanţa de apel nu a făcut o corectă evaluare a cuantumului daunelor morale şi materiale în raport de probatoriul administrat în cauză şi de pierderile efectiv suferite urmare producerii evenimentului rutier, Înalta Curte constată că reprezintă aspecte de netemeinicie ale deciziei atacate. Având în vedere că presupun reevaluarea probelor administrate în cauză şi a situaţiei de fapt deduse judecăţii, aceste critici nu pot fi supuse cenzurii în recurs, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că se poate cere casarea unor hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 721 A din data de 21 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

În baza normelor legale mai sus evocate, Înalta Curte va obliga pe recurentele-reclamante A. şi B. la plata în solidar a sumei de 4.000 RON către intimatul-pârât Biroul Naţional de Carte Verde din Bulgaria, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii nr. x din 8 noiembrie 2018, emisă Cabinet de Avocat D. şi extrasului de cont bancar aferent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 721 A din data de 21 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi la plata sumei de 4.000 RON către intimatul-pârât Biroul Naţional de Carte Verde din Bulgaria, reprezentând cheltuieli de judecată

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM