Revision inadmissible due to lack of triple identity and inapplicability of post-2012 res judicata scope to pre-existing judgments

Asupra cauzei de faţă, văzând şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi sub nr. x/2017, revizuentul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., revizuirea Sentinţei civile nr. 1703 din 3 martie 2017 a Judecătoriei Focşani, pronunţată în dosarul nr. x/2016, susţinând, în esenţă, că, aceasta este potrivnică Sentinţei civile nr. 277 din 20 mai 1994 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în dosarul nr. x/1994, încălcând autoritatea de lucru judecat a acesteia din urmă.

În motivarea cererii a arătat că, deşi prin Sentinţa civilă nr. 277 din 20 mai 1994 a Tribunalului Vrancea, în baza contractului de întreţinere nr. x din 16 octombrie 1992 a fost autorizată funcţionarea societăţii comerciale C. pe durată nelimitată, ulterior, prin sentinţa a cărei revizuire se solicită, în baza aceluiaşi contract de întreţinere, Judecătoria Focşani a atribuit imobilul casă de locuit şi suprafeţele de teren intravilan aferente, în totalitate, intimatei care, neavând calitatea de asociat, a solicitat evacuarea urgentă şi totală a sediului societăţii, lucru cu care societatea comercială C. nu este de acord.

Prin Decizia civilă nr. 1/F din 10 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva Sentinţei civile nr. 1703 din 3 martie 2017 a Judecătoriei Focşani în dosarul nr. x/2016, formulată de revizuientul A. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind obligat revizuentul să achite intimatei B. suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 277 din 20 mai 1994 a Tribunalului Vrancea, la solicitarea numitului A., a fost autorizată funcţionarea societăţii comerciale C. cu răspundere limitată şi sediul în comuna Garoafa, sat Ciuşlea, judeţul Vrancea, constituită prin statutul autentificat sub nr. 7504 la data de 3 mai 1994 de Notariatul de Stat Vrancea. S-a dispus, totodată, înscrierea sentinţei şi a statutului în registrul comerţului, la administraţia financiară şi publicarea în Monitorul Oficial, iar prin sentinţa civilă nr. 1703 din 3 martie 2017 a Judecătoriei Focşani, pronunţată în dosarul nr. x/2016 care a avut ca obiect o cerere de partaj bunuri comune, părţi fiind B. în calitate de reclamantă şi A. în calitate de pârât, au fost partajate bunurile dobândite de foştii soţi în timpul căsătoriei, imobilul în care funcţionează sediul societăţii comerciale C. fiind atribuit reclamantei.

S-a constatat că cele două sentinţe au fost pronunţate în cauze diferite, cu obiect şi părţi diferite, astfel că nu se poate vorbi despre hotărâri potrivnice pronunţate în acelaşi litigiu.

Împotriva acestei decizii revizuentul A. a formulat recurs, cu respectarea termenului prevăzut de art. 485 C. proc. civ., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 9 martie 2018, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului C11 filtru.

Criticile aduse hotărârii de către revizuent vizează, în esenţă, modalitatea de soluţionare a cererii de revizuire, din perspectiva faptului că, în mod greşit curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire doar la îndeplinirea condiţiilor triplei identităţi, fără însă a analiza şi aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 430 alin. (2) şi a art. 431 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează autoritatea de lucru judecat şi care nu impun existenţa triplei identităţi.

În drept, revizuentul a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 15 martie 2018, Completul nr. 11 filtru a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei, cu menţiunea că are obligaţia de a formula întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit prevederilor art. XVII alin. (3) coroborat cu cele ale art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, însă aceasta nu a înţeles să formuleze întâmpinare.

La data de 7 iunie 2018 s-a procedat la întocmirea de către magistratul asistent, a raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din 11 iunie 2018, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, în vederea formulării în scris în termen de 10 zile de la comunicare, a unor puncte de vedere, însă părţile nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea, în scris, a unui punct de vedere la raport.

Prin Rezoluţia din 3 septembrie 2018, Completul de filtru nr. 11 a stabilit termen la 11 octombrie 2018, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

Astfel, prin încheierea din şedinţa din Camera de consiliu din 11 octombrie 2018 a fost admis în principiu recursul declarat de revizuent, fixându-se termen pentru soluţionarea recursului la data de 15 noiembrie 2018, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunţarea acesteia.

Cum retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte asupra stabilităţii raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în anumite cazuri, strict determinate. Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să existe hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Aşadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul juridic în respectarea puterii lucrului judecat, în situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

Din această perspectivă trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Or, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Prin urmare, scopul urmărit prin reglementarea autorităţii de lucru judecat, acela de a evita contradicţiile între dispozitivele hotărârilor, dar şi între considerentele acestora se realizează prin intermediul celor două funcţiuni diferite ale lucrului judecat, care dau expresie celor două reguli fundamentale potrivit cărora o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) şi că o constatare judecătorească, în sensul de soluţie dată raporturilor deduse judecăţii, nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, întrucât ea este prezumată ca fiind expresia adevărului judiciar (res iudicata pro veritate accipitur).

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în speţa dedusă judecăţii revizuentul invocă o pretinsă contrarietate între Sentinţa civilă nr. 1703 din 3 martie 2017 a Judecătoriei Focşani, pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi Sentinţa civilă nr. 277 din 20 mai 1994 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în dosarul nr. x/1994, din perspectiva încălcării autorităţii de lucru judecat.

Analizând comparativ obiectul cererilor de chemare în judecată din cele două litigii, Înalta Curte constată că, în mod corect s-a reţinut că cele două sentinţe au fost pronunţate în cauze diferite, cu obiect şi părţi diferite, având în vedere că prin Sentinţa civilă nr. 277 din 20 mai 1994 a Tribunalului Vrancea a fost autorizată funcţionarea societăţii comerciale C., iar prin Sentinţa civilă nr. 1703 din 3 martie 2017 a Judecătoriei Focşani, pronunţată în dosarul nr. x/2016 care a avut ca obiect o cerere de partaj bunuri comune, părţi fiind B. în calitate de reclamantă şi A. în calitate de pârât, au fost partajate bunurile dobândite de foştii soţi în timpul căsătoriei, imobilul în care funcţionează sediul societăţii comerciale C. fiind atribuit reclamantei.

Prin urmare, rezultă fără echivoc că, pentru hotărârile pretins contradictorii nu există identitate nici de părţi, nici de obiect şi nici de cauză, recurentul neputând susţine întemeiat că cele două cereri de chemare în judecată ar fi urmărit aceeaşi finalitate şi că, prin pronunţarea deciziei a cărei revizuire a solicitat-o, s-ar fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat.

Pe de altă parte, în noua reglementare art. 430 alin. (2) noul C. proc. civ. prevede că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Însă, în situaţia de faţă, revizuentul urmăreşte să se aplice efectele prevăzute de art. 430 alin. (2) C. proc. civ., unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în anul 1994, ceea ce nu este posibil, câtă vreme textul legal indicat se aplică doar hotărârilor pronunţate în litigiile demarcate după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum niciuna din criticile invocate de revizuent nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1F din data de 10 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1F din data de 10 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM