RCA insurance late payment penalties: accrual date for judicially determined compensation under ASF Norm 23/2014

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la data de 8 noiembrie 2016, reclamanţii A., B. Şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. şi intervenientul forţat E., obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 RON pentru A. cu titlu de daune nepatrimoniale ca urmare a decesului fiului F. şi a sumei de 17.453,23 RON daune materiale; a sumei de 200.000 Euro pentru B. cu titlu de daune nepatrimoniale ca urmare a decesului fiului F. şi a sumei de 250.000 Euro cu titlu de daune morale pentru reclamanta C., din care 150.000 Euro reprezentând daune morale ca urmare a vătămării corporale şi 100.000 Euro daune morale ca urmare a decesului fratelui său F. şi 433,44 RON daune materiale; obligarea pârâtei la plata penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere de la data înregistrării cererii de despăgubire, 9 iunie 2016 şi până la plata efectivă, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal în primă instanţă

Prin Sentinţa civilă nr. 720 din 11 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Cluj s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţi, şi, în consecinţă: a fost obligată pârâta să-i plătească: reclamantului A. echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii a sumei de 90.000 euro, cu titlu de daune morale şi 16.580,26 RON, cu titlu de daune materiale; reclamantei B. echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii a sumei de 90.000 Euro, cu titlu de daune morale; reclamantei C. echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii a sumei de 50.000 Euro, cu titlu de daune morale ca urmare a decesului fratelui său F., precum şi echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii a sumei de 50.000 Euro, cu titlu de daune morale ca urmare a leziunilor suferite în urma evenimentului rutier din data de 21 decembrie 2015 şi 433,44 RON, cu titlu de daune materiale. A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aplicate asupra sumelor de mai sus, începând cu data de 9 septembrie 2016 şi până la plata integrală a acestora. S-a respins, ca neîntemeiată, restul cererii de chemare în judecată şi a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel în apel

Prin Decizia civilă nr. 668 din 21 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Cluj s-a respins apelul declarat de S.C. D. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 720 din 11 aprilie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a păstrat-o în întregime.

În ceea ce priveşte critica vizând greşita cuantificare de către tribunal a daunelor morale, instanţa de apel a reţinut că, faţă de specificul cauzei şi de materialul probator administrat, sentinţa apelată este legală, tribunalul făcând o corectă aplicare a criteriilor de determinare a cuantumului daunelor morale.

Şi critica privind acordarea penalităţilor de întârziere s-a reţinut a fi neîntemeiată, întrucât în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea dispoz. art. 37 din Ordinul C.S.A. nr. 23/2014 în vigoare la data producerii accidentului atunci când a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aplicate asupra sumelor acordate începând cu data de 9 septembrie 2016 şi până la achitarea integrală.

Cu privire la modalitatea în care s-a raportat prima instanţa la acordarea acestor penalităţi de întârziere, s-a relevat că în mod corect s-a reţinut că pârâta a fost avizată de către reclamanţi la data de 9 septembrie 2016, însă nu a răspuns în termenul de 3 luni prevăzut de dispoz. art. 37 din Ordinul C.S.A. nr. 23/2014, aşa încât în temeiul prev.art. 38 din acelaşi ordin, penalităţile sunt datorate de la data expirării termenului în interiorul căruia trebuia să-şi îndeplinească obligaţia, respectiv 9 septembrie 2016.

4. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, în temeiul dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă a susţinut că sumele acordate cu titlu de daune morale nu sunt rezonabile, fiind disproporţionate faţă de situaţia de fapt, motiv pentru care consideră că ar trebui micşorat cuantumul acestora.

Mai arată că decizia recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 36 şi art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2011, reţinând că penalităţile de întârziere se datorează de la data expirării termenului de 3 luni de la avizarea pârâtei de către reclamanţi. Susţine că instanţa trebuia să aibă în vedere faptul că dispoziţiile art. 37 alin. (4) din Norma nr. 23/2014 prevăd că, în cazul în care despăgubirile se acordă prin hotărâri judecătoreşti, penalităţile sunt datorate începând cu a 11-a zi de la data primirii unei hotărâri definitive.

5. Procedura derulată în recurs

Învestit cu soluţionarea recursului, prin repartizare computerizată aleatorie, completul de filtru nr. 11 a dispus comunicarea cererii de recurs către intimaţii-reclamanţi, iar aceştia au formulat întâmpinare, prin care au invocat nulitatea căii de atac pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Prin încheierea din 11 octombrie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a apreciat recursul ca fiind admisibil în principiu, fixând termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 15 noiembrie 2018, cu citarea părţilor. În ceea ce priveşte excepţia de nulitate a recursului, Înalta Curte a constatat prin aceeaşi încheiere că, deşi au fost indicate motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., doar critica referitoare la penalităţi poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. Referitor la notele depuse de către recurentă după comunicarea întâmpinării, prin care s-au dezvoltat critici pe problema de drept, Înalta Curte a constatat că acestea nu au fost formulate înlăuntrul termenului de recurs.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Prioritar, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ.:

"În cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, instanţa, verificând toate motivele invocate şi judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui. (2). În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi casată, în tot sau în parte." De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 497 din acelaşi act normativ:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Din interpretarea sistematică a prevederilor legale sus-menţionate, rezultă că, potrivit noilor dispoziţii procesual civile incidente în cauză, singura soluţie pe care Înalta Curte o mai poate pronunţa în caz de admitere a recursului, este aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, legiuitorul român eliminând soluţia de modificare a hotărârilor judecătoreşti de către instanţa de recurs.

Recurenta-pârâtă, prin criticile formulate a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, având în vedere că nu putea fi obligată la plata penalităţile de întârziere începând cu data expirării termenului de 3 luni de la data avizării daunei, întrucât penalităţile de întârziere a plăţii despăgubirilor ce se vor stabili printr-un demers judiciar se datorează de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la despăgubirea datorată.

Situaţia despăgubirilor şi a penalităţilor datorate de către asigurator este reglementată de art. 37 şi 38 din Norma ASF nr. 23/2014. Conform art. 37 alin. (4) din Norma menţionată, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Textul evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea. Primul moment vizează ipoteza reglementată, de altfel, prin art. 54 din Legea nr. 136/1995 (în prezent acest act normativ fiind abrogat prin O.U.G. nr. 54/2016), care consacră principiul stabilirii şi acordării despăgubirilor pe cale amiabilă, în baza înţelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, situaţie în care asigurătorul RCA are obligaţia să plătească despăgubirea în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii şi cuantificării daunei (teza I), iar cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară, situaţie în care obligaţia de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă (teza II).

În cauza dedusă judecăţii, despăgubirea cuvenită reclamanţilor, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, a fost stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurator RCA, context în care penalităţile de întârziere nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligată să o plătească.

Aceasta întrucât, numai din momentul în care instanţa a stabilit în mod definitiv despăgubirile cuvenite reclamanţilor, acestea se transformă într-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, deci într-o obligaţie care, având ca obiect restituirea unei sume de bani, dă naştere dreptului de a obţine daune moratorii, până la completa ei achitare.

Rezultă că, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care să stabilească un anumit cuantum al despăgubirilor, acestea nu au un caracter cert, lichid şi exigibil, astfel că nu se poate dispune acordarea penalităţilor de întârziere anterior acestui moment.

Aşa fiind, contrar susţinerilor reclamanţilor, formulate prin întâmpinare, cât timp părţile nu au ajuns la o înţelegere amiabilă cu privire la despăgubirile datorate de asigurător, devine incidentă cea de-a doua ipoteză a art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, aceea potrivit căreia, obligaţia de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă.

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 şi 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A., va dispune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă sub aspectul capătului de cerere privind obligarea acesteia la plata penalităţilor de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 668 din 21 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM