Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3988/2018 AI generated

Recurs against a final appellate decision: inadmissibility under the prohibition of successive extraordinary remedies

Case Number Decizia nr. 3988/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the claimant, thereby leaving in force the Court of Appeal’s decision that had previously rejected his appeal against the Tribunal’s ruling regarding land registry proceedings. The dispute centered on a procedural challenge where the claimant attempted to contest, through an improper "complaint," a Court of Appeal decision that had dismissed his prior appeal as inadmissible due to lack of jurisdiction, noting that the underlying matter involved a challenge to a land registry closure which legally fell under the competence of the local court under Article 31 of Law No. 7/1996. The decisive legal basis for the dismissal was the finality of appellate judgments, specifically Articles 634(1)(5) and 483(1) of the Code of Civil Procedure, which establish that decisions rendered on appeal are definitive and not subject to a second degree of cassation, reinforced by the constitutional principle under Article 129 of the Romanian Constitution that only legally provided avenues for recourse are admissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 31 din Legea nr. 7/1996, art. 97 C. proc. civ, art. 23 din Legea nr. 304/2004, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Recurs against a final appellate decision: inadmissibility under the prohibition of successive extraordinary remedies: The dispute centered on a procedural challenge where the claimant attempted to contest, through an improper "complaint," a Court of Appeal decision that had dismissed his prior appeal as inadmissible due to lack of jurisdiction, noting that the underlying matter involved a challenge to a land registry closure which legally fell under the competence of the local court under Article 31 of Law No. 7/1996. The decisive legal basis for the dismissal was the finality of appellate judgments, specifically Articles 634(1)(5) and 483(1) of the Code of Civil Procedure, which establish that decisions rendered on appeal are definitive and not subject to a second degree of cassation, reinforced by the constitutional principle under Article 129 of the Romanian Constitution that only legally provided avenues for recourse are admissible.

Keywords

AI generated
rulings providing an interpretation land law article of civil procedure exclusive jurisdiction matter in dispute procedural principle

Cited Legislation

AI generated
art. 31 din Legea nr. 7/1996
x/2016, în contradictoriu cu intimatul B., reţinând că Judecătoria Sânnicolau Mare a fost învestită cu soluţionarea plângerii formulate de către recurentul-petent împotriva unei încheieri de carte funciară; potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea nr.
art. 97 C. proc. civ
Faţă de cele arătate în cuprinsul cererii formulate de recurentul-petent şi de dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., precum şi de cele ale art.
art. 23 din Legea nr. 304/2004
(1) şi art. 23 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, calea de atac a fost calificată ca fiind "recurs".
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Cited in the dispositive to establish that the court's decision is not subject to any further appeal.
art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii", iar, potrivit prevederilor art.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ.
art. 427 alin. (1) C. proc. civ
Cited in the dispositive to mandate the communication of the decision to the parties.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Cited in the dispositive to establish that the court's decision is not subject to any further appeal.

art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Cited in the dispositive to mandate the communication of the decision to the parties.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 84 din data de 9 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei civile nr. 1593/A din data de 27 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul B., reţinând că Judecătoria Sânnicolau Mare a fost învestită cu soluţionarea plângerii formulate de către recurentul-petent împotriva unei încheieri de carte funciară; potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 7/1996, împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare cei interesaţi pot formula plângere a cărei soluţionare este de competenţa judecătoriei (alin. (3)), iar "Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel" (alin. (5) din lege).

Împotriva acestei decizii recurentul-petent A. a formulat "Plângere către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti referitor dosar nr. x/2016".

Faţă de cele arătate în cuprinsul cererii formulate de recurentul-petent şi de dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., precum şi de cele ale art. 21 alin. (1) şi art. 23 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, calea de atac a fost calificată ca fiind "recurs".

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 1 august 2018.

Analizând recursul în condiţiile dispoziţiilor art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii", iar, potrivit prevederilor art. 483 alin. (1) din acelaşi cod, "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Din coroborarea dispoziţiilor legale anterior enunţate, rezultă că decizia pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind o hotărâre definitivă.

În cauză, Decizia civilă nr. 84 din data de 9 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, atacată prin prezenta cale de atac, a fost pronunţată de curtea de apel în soluţionarea recursului declarat de petentul A. împotriva Deciziei civile nr. 1593/A din data de 27 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile legale menţionate, Decizia nr. 84 din data de 9 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, este o hotărâre definitivă care nu este supusă recursului.

Dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În consecinţă, faţă de considerentele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul-petent A. împotriva Deciziei civile nr. 84 din data de 9 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-petent A. împotriva Deciziei civile nr. 84 din data de 9 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL