Former mayor’s appeal inadmissible; ordered to pay RON 33,425 in damages to administrative unit upheld.

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, în data de 3 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta UAT Comuna Ţepu a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 33.425 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat, în calitate de primar, prin neluarea măsurilor legale pentru recuperarea sumei respective în termenul legal de prescripţie, aşa cum s-a constatat de către Camera de Conturi Galaţi, prin Raportul nr. 62, comunicat reclamantei în data de 6 ianuarie 2017, precum şi prin nota de constatare nr. x/04.01.2017, comunicată pârâtei. A solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 254 alin. (3) rap. la art. 278 alin. (2) C. muncii.

Prin Sentinţa civilă nr. 1108 din 30 octombrie 2017, Tribunalul Galaţi a respins acţiunea privind pe reclamanta UAT Comuna Ţepu, prin primar, în contradictoriu cu pârâta A., având ca obiect "acţiune în răspundere patrimonială", ca nefondată şi a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 1.250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 129/2018 din 15 martie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, definitivă, a admis apelul declarat de reclamanta UAT comuna Ţepu, sediul în comuna Ţepu, judeţul Galaţi, împotriva Sentinţei civile nr. 1108 din 30 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Galaţi.

A schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că:

A admis acţiunea.

A obligat-o pe pârâtă la plata, către reclamantă, a sumei de 33.425 RON, reprezentând prejudiciu cauzat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A., invocând în drept art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit conform art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a opinat că recursul nu este admisibil.

Intimata-reclamantă UAT comuna Ţepu a formulat punct de vedere la raport, prin care a susţinut că recursul este inadmisibil. A solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat conform facturii nr. x/21.10.2018 şi extrasului de cont.

Analizând recursul în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu art. 499 teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă aşa cum este definit de art. 266 din C. muncii, potrivit căruia sunt conflicte de muncă litigiile având ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de C. muncii, respectiv o acţiune în răspundere patrimonială, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. muncii ("Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor").

Astfel, C. muncii stabileşte un regim juridic special în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor care, prin săvârşirea cu vinovăţie a unor fapte ilicite în legătură cu atribuţiile lor de serviciu, au cauzat prejudicii materiale angajatorilor. Cum răspunderea patrimonială în dreptul muncii are ca temei contractul individual de muncă, litigiile referitoare la aceasta intră în sfera de reglementare a jurisdicţiei muncii.

Potrivit art. 274 din acelaşi cod, în materia jurisdicţiei muncii, al cărei obiect este definit de art. 266 din acelaşi cod, "Hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept."

De asemenea, conform art. 275 din C. muncii, dispoziţiile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile C. proc. civ.

Totodată, art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, din Capitolul VI "Conflictele individuale de muncă" prevede că hotărârile instanţei de fond pronunţate în soluţionarea conflictelor individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale (...).

Termenul prevăzut de textul legal sus-menţionat a fost prorogat prin O.U.G. nr. 95/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009/15.12.2016, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Din interpretarea literală şi sistematică a prevederilor legale evocate, rezultă că deciziile curţilor de apel pronunţate în materia jurisdicţiei muncii nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea căii de atac a recursului.

Este de reţinut, totodată, că, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie statuând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Astfel fiind, în raport de textele legale menţionate, se constată că Decizia civilă nr. 129 din 15 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, definitivă, pronunţată în soluţionarea apelului, în cauza având ca obiect conflict de muncă, nu este supusă recursului.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei civile nr. 129 din 15 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., conform căruia "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON, către intimata-reclamantă UAT Comuna Ţepu, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii nr. x/21.10.2018 şi extrasului de cont depuse la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei civile nr. 129 din 15 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON, către intimata-reclamantă UAT Comuna Ţepu.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL