Exclusion of recurs from Law No. 10/2001 restitution claims under transitional procedural rules

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 26 iunie 2014, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria oraşului Ploieşti, prin primar şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei nr. 272 din 14 februarie 2002, emisă de Primăria municipiului Ploieşti, în sensul modificării amplasamentului unei suprafeţe de aproximativ 100 m.p., pe un amplasament limitrof, aflat atât în prezent, cât şi la momentul retrocedării, la dispoziţia Primăriei municipiului Ploieşti (teren situat în str. x), includerea terenului în suprafaţă de 240 m.p. din Ploieşti, str. x, în tabelul întocmit de entitatea deţinătoare, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi cu dispoziţiile Legii nr. 163/2013, ce urmează a fi propus pentru restituirea în natură, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 171 m.p., pentru care s-a solicitat despăgubiri prin notificarea nr. x/14.02.2003, pe terenul situat la adresa din str. x şi rectificarea planurilor cadastrale care au stat la baza intabulării Dispoziţiei nr. 272 din 14 februarie 2002 şi a cărţii funciare nr. x a localităţii Ploieşti, iar în subsidiar, dacă din probele administrate se va aprecia că nu există posibilitatea schimbării amplasamentului suprafeţei de aproximativ 100 m.p., pentru primul capăt de cerere reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri ce vor fi suportate în solidar de ambii pârâţi Primăria Ploieşti şi O.C.P.I. Prahova şi stabilirea unei căi de acces spre calea publică pe terenul deţinut de Primăria Ploieşti în str. x, jud. Prahova.

La data de 11.03.2015, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au formulat precizare la acţiune, prin care au arătat că pârâţi în prezenta cauză sunt Municipiul Ploieşti, prin primar şi O.C.P.I Prahova.

La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2015, Tribunalul a introdus în cauză pârâtul Municipiul Ploieşti, prin primar şi a prorogat discuţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Ploieşti, după stabilirea cadrului procesual.

La termenul de judecată din data 10 iunie 2015, apărătorul reclamanţilor a depus la dosar o cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor, cerere formulată de numita F., faţă de împrejurarea că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.07.2007 a devenit proprietara terenului situat în Ploieşti, judeţul Prahova (colţ cu str. x).

La termenul de judecată din data 16 septembrie 2015, Tribunalul a dispus disjungerea capătului de cerere nr. x privind rectificarea planurilor cadastrale care au stat la baza intabulării Dispoziţiei nr. 272 din 14 februarie 2002 şi a Cărţii Funciare nr. x a localităţii Ploieşti şi a capătului de cerere nr. x - a doua parte - privind stabilirea unei căi de acces spre calea publică şi formarea unui nou dosar având ca obiect "obligaţia de a face, servitute de trecere", cu aceleaşi părţi.

Prin Sentinţa nr. 2747 din 5 octombrie 2016, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a O.C.P.I. Prahova, invocată de aceasta, iar pe fond, a respins acţiunea şi cererea de intervenţie accesorie formulată, ca neîntemeiate.

A reţinut Tribunalul Prahova că, potrivit precizării aduse cererii de chemare în judecată, temeiul de drept al petitului prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute principale (capătul principal de cerere), este reprezentat de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 212 din 25 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii A., B., C., D. şi E. şi de intervenienta F. împotriva Încheierii de şedinţă din 21 septembrie 2016 (de amânare a pronunţării) şi a Sentinţei nr. 2747 din 5 octombrie 2016, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D. şi E., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând recursul în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acţiune, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevede că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Reiese deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2011, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competenţa curţii de apel.

De asemenea, dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare, în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză, hotărârea tribunalului a fost pronunţată ulterior acestei date, respectiv la 5 octombrie 2016. Prin urmare, prezentei cauze îi sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010.

În cauză, sunt însă incidente şi dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, care prevăd că "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale redate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Aceasta înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituţional în raport de prevederile art. 129 din Constituţie.

Modul de reglementare a căilor de atac nu constituie nici o încălcare a legislaţiei europene, atâta vreme cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în repetate rânduri, că dreptul la un tribunal, consacrat de art. 6 din Convenţie, nu impune obligativitatea dublului grad de jurisdicţie în materie civilă sau instituirea căii de atac a recursului în toate materiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicţie, care să verifice rezultatul unei proceduri administrative, este efectiv.

Pentru considerentele reţinute, Decizia nr. 212 din data de 25 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, este definitivă şi nu este supusă căii de atac a recursului, Înalta Curte urmând să respingă calea de atac, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva Deciziei civile nr. 212 din data de 25 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL