Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3969/2018 AI generated

Nullity of appeal for failure to formulate specific critiques of illegality in review petition based on contradictory decisions

Case Number Decizia nr. 3969/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal, thereby upholding the Ploiești Court of Appeal’s decision that had previously dismissed the petition for review, effectively leaving the original Tribunal judgment in force. The dispute concerned a procedural application for the review of a civil judgment based on the alleged existence of contradictory court decisions, where the applicant challenged the appellate court's finding that the cumulative conditions for such review were not met. The decisive legal basis was the application of Articles 488(1)(6), (7), and (8) and 489(2) of the Code of Civil Procedure, under which the Supreme Court ruled that the appellant’s failure to formulate specific critiques of illegality against the appellate court’s reasoning, rather than merely restating grievances or procedural history, constituted a nullity of the appeal, barring the filing of a non-compliant extraordinary appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 509 pct. 8 C. proc. civ, art. 427 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to formulate specific critiques of illegality in review petition based on contradictory decisions: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Keywords

AI generated
procedural nullity Civil Procedure Code cassation review judicial review objection of unconstitutionality rulings determining validity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 14 septembrie 2017, revizuenta A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 547 din 13 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2013, şi anularea în tot a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 314 din 5 februarie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 547 pronunţată la 13 aprilie 2017, în dosarul nr. x/2013, de Tribunalul Prahova, formulată de revizuenta A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta A., invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând desfiinţarea hotărârii a cărei revizuire o solicită.

Analizând recursul în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Obligaţia părţii de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

În speţă, prin decizia atacată, instanţa a analizat hotărârile pretins contradictorii, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., însă, prin cererea de recurs, revizuenta A. nu a formulat critici cu privire la considerentele reţinute de Curtea de Apel Ploieşti, ci a prezentat istoricul litigiului dintre părţi şi nemulţumirile sale faţă de modul cum a fost acesta soluţionat.

Or, aceste susţineri ale recurentei-revizuente nu constituie critici de nelegalitate, care să vizeze motivarea hotărârii pronunţate de către instanţa de apel şi care să permită încadrarea în motivele de nelegalitate, expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 314 din data de 5 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM