Territorial competence for lease-derived claims and the waiver of private-order jurisdictional objections

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 12 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 14.763.000 RON (rol), scadentă la data de 30 iunie 1992, denominată conform Legii nr. 348/2004, la suma de 1476 RON, reprezentând îmbunătăţirile efectuate la spaţiul comercial în suprafaţă de 130,42 mp, situat în imobilul din Piteşti, str. x, pe care l-a deţinut cu chirie, aşa cum a fost stabilit prin Sentinţa civila nr. 1057 din 11 februarie 1999 a Judecătoriei Piteşti şi prin Decizia civila nr. 1071 din 14 iunie 2002 a Tribunalului Argeş, precum şi la plata sumei de 1.459.176 RON (rol), reprezentând suma inflaţiilor anuale din perioada 30 iunie 1992 - 31 august 2017, conform raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat art. 969 - 999, art. 1084, art. 1093, art. 1444 din C. civ. de la 1864 şi dispoziţiile art. 1357 alin. (1) şi art. 2495 din C. civ. intrat în vigoare la 1 octombrie 2011.

La data de 12 ianuarie 2018, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia dreptului material la acţiune. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin Sentinţa nr. 2474/2018 din 28 martie 2018, Judecătoria Piteşti, secţia Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Piteşti a avut în vedere următoarele considerente:

În cauza dedusă judecăţii reclamantul solicită daune materiale pentru îmbunătăţirile aduse unui imobil, invocând mai multe decizii pronunţate în favoarea sa, menţionate în motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată. Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată este pretenţii şi cum valoarea acestora se situează sub pragul de 200.000 RON, competenţa materială în soluţionarea cauzei aparţine judecătoriei.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, instanţa a apreciat că, în cauză, se aplică regula generală prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul.

Din întâmpinare, reiese că pârâta B. domiciliază în Bucureşti, str. x. Vasile Fuica, nr. x.

Judecătoria Piteşti a apreciat, prin raportare la obiectul cauzei şi analizând toate cazurile de competenţă teritorială alternativă ce ar putea fi aplicate, că nu se poate reţine că ar avea competenţa teritorială să judece acţiunea.

A constatat, totodată, că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocate de apărătorul reclamantului la termenul din 28 martie 2018, întrucât reclamantul nu a susţinut că izvorul pretenţiilor sale l-ar reprezenta un raport de locaţiune a imobilului, aşa cum prevăd aceste dispoziţii legale, cum nu sunt aplicabile nici celelalte cazuri de competenţă teritorială prevăzute de art. 113 C. proc. civ.

A mai constatat că nu sunt incidente cauzei nici dispoziţiile art. 117 C. proc. civ., aplicabile cererilor privitoare la drepturile reale imobiliare, nefiind invocată existenţa unui asemenea drept.

Judecătoria Piteşti, în considerarea celor expuse şi constatând că nu există cazuri de competenţă alternativă care să atragă competenţa sa teritorială, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2018.

Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, secţia Civilă, astfel învestită, prin Sentinţa nr. 5297/2018 din 17 septembrie 2018, şi-a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă l-a înaintat, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Excepţia necompetenţei teritoriale întemeiată pe art. 107 C. proc. civ. este relativă, ocrotind un interes privat, al pârâtului în cazul de faţă, astfel că invocarea acesteia se află la îndemâna pârâtului, cu obligativitatea acestuia de a o invoca în cuprinsul întâmpinării. Întâmpinarea reprezintă termenul in limine litis raportat la cererea principală despre care face vorbire prin asimilare art. 247 alin. (2) C. proc. civ., norma aplicându-se cu precădere excepţiilor relative care se ivesc în cursul cercetării procesului. A primi o altă interpretare, înseamnă cu evidenţă a nesocoti regimul juridic imperativ prescris invocării prin întâmpinare a excepţiilor procesuale, precum şi regimul juridic prescris invocării şi soluţionării excepţiilor relative.

În condiţiile în care pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, prin întâmpinare, şi cum formularea întâmpinării este obligatorie în cauza dedusă judecăţii, conform art. 208 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Piteşti ar fi trebuit să constate că pârâta este decăzută din dreptul de a invoca excepţii de ordin privat, în baza art. 247 coroborat cu art. 205 alin. (2) lit. b), art. 208 C. proc. civ.

Totodată, neinvocarea de către pârâtă, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a excepţiei de necompetenţă, prezumă împrejurarea că părţile au convenit tacit la prorogarea competenţei în favoarea instanţei iniţial sesizate. Astfel, prin alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată, coroborată cu neinvocarea în termen legal, de către pârâtă, a excepţiei de necompetenţă teritorială, Judecătoria Piteşti a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili în favoarea Judecătoriei Piteşti competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, pentru considerentele care succed.

Conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ., " Necompetenţa este de ordine publică sau privată" iar conform alin. (2) "Necompetenţa este de ordine publică:

1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;

2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;

3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Alin. (3) al art. 129 C. proc. civ. dispune:

"În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar conform alin. (3) " Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Excepţia necompetenţei se invocă deci în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este statuată prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Art. 113 C. proc. civ. reglementează cazurile de competenţă teritorială alternativă, alin. (1) pct. 4 dispunând că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai este competentă instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a imobilului.

În speţă, obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţii ce derivă dintr-un contract de locaţiune, respectiv contravaloarea lucrării amenajărilor efectuate la spaţiul închiriat.

La primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate - 28 martie 2018 - Judecătoria Piteşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, cu motivarea că, în cauză, nu se pune problema unei competenţe teritoriale alternative şi că numai instanţa a în a cărei circumscripţie domiciliază pârâta este competentă să soluţioneze acţiunea, statuând astfel că norma de competenţă teritorială pe care ar încălca-o dacă ar soluţiona acţiunea este exclusivă şi, ca atare, de ordine publică, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Or, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de natura pretenţiilor solicitate de reclamant - care, fără dubiu, derivă dintr-un raport de locaţiune -, reiese cu evidenţă că pentru soluţionarea cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată nu este incidentă competenţa teritorială exclusivă prevăzută de art. 107 C. proc. civ. ("instanţa de la domiciliul pârâtului, dacă legea nu dispune astfel") ci, în temeiul dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., există o competenţă alternativă, şi anume instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a imobilului.

În cauză sunt incidente şi prevederile cuprinse în art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Aşadar, în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar prin opţiunea justificată legal de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., acesta stabileşte pe deplin competenţa teritorială a instanţei.

Apărătorul reclamantului a şi invocat, de altfel, dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., la termenul din 28 martie 2018, când s-a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti în soluţionarea acţiunii, solicitând respingerea excepţiei .

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. menţionate, în materia cererilor ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a imobilului sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanţe, alegerea între acestea revenind reclamantului.

Mai mult, cum, în speţă, este vorba de o excepţie de necompetenţă teritorială de ordine privată - faţă de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - şi nu exclusivă, având în vedere dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., este de reţinut că excepţia putea fi invocată doar de către pârâtă prin întâmpinare, care, conform art. 208 alin. (1) C. proc. civ. era obligatorie.

Or, prin întâmpinare, pârâta nu a invocat această excepţie, astfel că instanţa Judecătoriei Piteşti nu o mai putea invoca, din oficiu, în condiţiile în care dreptul de a contesta alegerea instanţei competente revenea exclusiv pârâtei, care, deşi a formulat întâmpinare, nu a înţeles să invoce excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piteşti.

Faţă considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM