Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3929/2018 AI generated

Damages award upheld for land restitution non-execution after appeal rejected for lack of jurisdiction

Case Number Decizia nr. 3929/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined jurisdiction and referred the defendants' appeal to the Court of Appeal Suceava, thereby not ruling on the merits; the appellate decision of the Tribunal Botoşani (which upheld a first-instance judgment partially awarding 25,098.8 RON in compensatory damages for the non-execution of a land restitution obligation) remains in force pending the appeal. The underlying dispute concerned a claim for damages under Articles 1530–1531 of the Civil Code against the local land fund commission for failing to execute a prior court judgment. The High Court held that under Article 97(1) and Article 483(3)–(4) of the Civil Procedure Code, its appellate jurisdiction is limited expressly to appeals against decisions of courts of appeal (or other cases provided by law), and it is not a general appellate court for decisions rendered by tribunals in appeal; that role belongs to the hierarchically superior court, the Court of Appeal. No further appeal lies against this jurisdictional ruling.

Legislator headnote

AI generated

art. 1531 C. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) C. proc. civ; Damages award upheld for land restitution non-execution after appeal rejected for lack of jurisdiction: Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Keywords

AI generated
land law lack of jurisdiction civil judgment e-justice action for recovery of property standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la data de 9 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Blândeşti, în calitate de Preşedinte al Comisiei locale de fond funciar a comunei Blândeşti, în temeiul art. 1530, art. 1531 C. civ., obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 80.000 RON, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a neexecutării obligaţiilor din Sentinţa civilă nr. 7761 din data de 2 iulie 2013 a Judecătoriei Botoşani. În temeiul art. 451 - 453 C. proc. civ., au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Judecătoria Botoşani, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 6328 din data de 21 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a admis în parte acţiunea civilă privind "transformare daune cominatorii în daune compensatorii", formulată de reclamanţii A. şi B. - decedată în timpul procesului, acţiune continuată prin succesoarea C., şi a obligat pârâtul la plata sumei de 25.098,8 RON către reclamanţi, reprezentând daune compensatorii.

A obligat pârâtul la plata sumei de 3.200 RON către reclamantul A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

A dispus restituirea către reclamantul A. a taxei judiciare de timbru, achitată către Municipiul Piatra Neamţ, cu chitanţa seria x nr. x din data de 18 iuie 2015, în sumă de 2.705 RON.

Prin Decizia civilă nr. 289 din data de 18 aprilie 2018, pronunţată în acelaşi dosar, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Blândeşti, invocată de intimatul A..

A respins, ca nefondat, apelul declarat de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Blândeşti, în contradictoriu cu A. şi B., prin succesibilul C., împotriva Sentinţei civile nr. 6328 din 21 decembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Botoşani, pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a comunei Blândeşti şi Primarul comunei Blândeşti - preşedintele comisiei.

Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, prin Decizia civilă nr. 148 din data de 13 septembrie 2018, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 17 octombrie 2018 şi trimis spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 9.

Prin rezoluţia din data de 18 octombrie 2018, s-a fixat termen la data de 13 noiembrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de către Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, într-un litigiu având ca obiect "daune cominatorii".

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce precedă, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Suceava, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâţii Primarul comunei Blândeşti - Preşedinte al Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a comunei Blândeşti şi de Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a comunei Blândeşti împotriva Deciziei nr. 289 din data de 18 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL