Cascation of copyright remuneration methodology applicability and admissibility of late-payment penalty challenges in broadcast fee disputes

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 514 din 13 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti. secţia a V-a civilă, s-a dispus după cum urmează:

A fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, astfel cum a fost precizată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 12.151,01 RON (TVA inclus), din care suma de 10.741,18 RON (cu TVA inclus) remuneraţie datorată pentru fonograme radiodifuzate în perioada 1 aprilie 2012 - 22 iulie 2014 şi suma de 1.409,83 RON (cu TVA inclus) remuneraţie datorată pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1 aprilie 2012 - 22 iulie 2014, conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 10.108,48 RON penalităţi de întârziere datorate pentru fonograme şi 926,01 RON penalităţi de întârziere pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizual, conform raportului de expertiză.

A fost obligată pârâta să pună la dispoziţia reclamantei lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) şi lista tuturor prestaţiilor transmise în emisiuni (pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizual) aferente perioadei 1 aprilie 2012 - 22 iulie 2014.

S-a respins cererea reclamantei de obligare la încheierea autorizaţii/licenţă neexclusivă, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 2.600 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pin Decizia nr. 193 A din data de 21 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumelor de 8.950,98 RON reprezentând remuneraţie pentru radiodifuzarea fonogramelor în perioada 1 aprilie 2012 - 22 iulie 2014, 1.174,65 RON reprezentând remuneraţie pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1 aprilie 2012 - 22 iulie 2014, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 10.108,48 RON, respectiv 926,01 RON, calculate până la data de 31 octombrie 2016. S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC A. SRL, criticând-o pentru următoarele motive:

1. Cu aplicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinută cu motivarea că la data de 22 iulie 2014 drepturile şi obligaţiile sale au fost cesionate către SC B. SA prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x, iar instanţa de apel nu a pus-o din oficiu în discuţie, deşi aceasta este o excepţie de ordine publică.

2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Penalităţile care depăşesc debitul principal sunt nedatorate, iar instanţele şi-au întemeiat soluţiile pe metodologii care nu au putere de lege şi nu sunt izvor de drept civil, neavând niciun ternei legal şi nici contractual, cu ignorarea dispoziţiile art. 1 C. civ., conform căruia sunt izvoare de drept legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.

Nu s-a probat că a desfăşurat activităţi pe care le desfăşoară o televiziune în mod normal, ci doar anunţuri de mică publicitate şi video-text (anunţuri de vânzări, închirieri, înmormântări etc.), anunţuri care erau gratuite.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

1. Art. 247 alin. (1) C. proc. civ. prevede că excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar, pe de altă parte, recurenta pârâtă nici nu are interes în susţinerea acestui motiv, în condiţiile în care dispoziţiile instanţei se referă la o perioadă de timp anterioară datei de 22 iulie 2014, dată de la care aceasta susţine că nu are calitate procesuală.

2. Cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, obligaţia de plată stabilită în sarcina pârâtei recurente îşi are izvorul în Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (art. 1231, art. 130 alin. (1) lit. a), b) şi h), iar în ceea ce priveşte modalitatea de calcul, în art. 1312 alin. (8) din lege se prevede că metodologiile publicate şi hotărârile arbitrale privind forma finală a metodologiilor sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat.

În ceea ce priveşte calitatea de utilizator, pârâta recurentă reclamă faptul că nu s-a probat că a desfăşurat activităţi pe care le desfăşoară o televiziune în mod normal, ci doar anunţuri de mică publicitate şi video-text (anunţuri de vânzări, închirieri, înmormântări etc.), anunţuri care erau gratuite - fără a se critica şi modul de calcul aplicat, din perspectiva dispoziţiilor legale şi normelor metodologice reţinute a fi incidente în cauză.

Critica este nefondată în contextul în care instanţa de apel a reţinut refuzul acesteia de a comunica informaţii cu privire la activităţile din care obţine venituri, condiţii în care baza de calcul a remuneraţiilor a fost stabilită pe baza documentelor contabile puse la dispoziţie de pârâtă, respectiv balanţe analitice trimestriale şi situaţii financiare, bază la care au fost aplicate procentele prevăzute de metodologii. Esenţial în soluţionarea cauzei a fost şi faptul că, a reţinut instanţa, ponderea de utilizare a fost extrasă din structura serviciilor de programe anexă la licenţele audiovizuale, în condiţiile în care nu au fost puse la dispoziţia expertului înscrisuri care să probeze o altă pondere a utilizării fonogramelor radiodifuzate de pârâtă, precum şi cele privind veniturile realizate din activitatea de radiodifuzarea fonogramelor, pârâta fiind singura deţinătoare a acestor acte.

Critica referitoare la penalităţi a fost formulată omisso medio, motiv pentru care nu va fi primită de prezenta instanţă, cu aplicarea art. 494 coroborat cu art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.. Prin cererea de apel s-a susţinut că obligaţia de plată a penalităţilor a fost impusă fără temei contractual sau legal, în lipsa unei clauze penale însuşită de părţi, acestea fiind calculate conform metodologiilor, metodologii care nu au putere de lege şi nici nu au fost însuşite de către părţi.

În considerarea acestor argumente, care susţin caracterul nefondat al criticilor formulate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 496 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecinţă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., recurenta pârâtă va fi obligată la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 193 A din data de 21 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă SC A. SRL la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL