Admissibility of annulment against jurisdiction transfer ruling: failure to fit statutory grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant's petition for annulment as inadmissible, thereby leaving the lower court’s decision in force. The dispute concerned the annulment of a prior judgment that had rejected a request for the transfer of jurisdiction in a labor and social security insurance case, with the applicant challenging the procedural handling of that transfer request. Relying on the principle of legality of appeals and Article 503 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the grounds for the extraordinary appeal did not fall within the specific statutory categories—such as material error or omission of cassation grounds—required for an annulment petition against appellate decisions, ruling that such avenues cannot be extended by analogy.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Admissibility of annulment against jurisdiction transfer ruling: failure to fit statutory grounds: În conformitate cu dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 3352 din data de 3 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de strămutare a judecării procesului ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Împotriva acestei hotărâri, petentul A. a formulat contestaţie în anulare.
Examinând contestaţia în anulare, din perspectiva admisibilităţii căii extraordinare de atac, Înalta Curte reţine următoarele:
În respectarea principiului fundamental al legalităţii, căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive - art. 503 alin. (1) C. proc. civ., respectiv împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs - art. 503 alin. (2) C. proc. civ., doar pentru ipotezele expres determinate de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.
În speţă, hotărârea supusă analizei a fost pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi, având ca obiect soluţionarea cererii de strămutare a judecării procesului ce face obiectul Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Examinând memoriul de declarare a căii de atac, astfel cum acesta a fost olograf redactat de contestator, se constată că criticile deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiect al contestaţiei în anulare, obiectul contestaţiei în anulare neputând fi extins, prin analogie, la alte situaţii decât cele prevăzute expres de dispoziţiile legale mai sus menţionate.
Dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, constatând că, în speţă, criticile deduse judecăţii nu se circumscriu niciunuia dintre motivele contestaţiei în anulare reglementate de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 3352 din data de 3 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT