Appeal against denial of judicial recusal: time-bar filing prior to final judgment on the merits
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant's appeal as time-barred, leaving the lower court's decision to annul the recusal request as netimbrată (lacking proper stamping) in force. The case involved a procedural dispute where the appellant filed a "re-examination" request against an order denying his recusal of the appellate court panel, which the Supreme Court requalified as an appeal under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure. The court determined that under Article 53(1) of the Code of Civil Procedure, an appeal against the denial of a recusal is not filed against the recusal decision itself, but only against the final judgment on the merits of the case, within five days of that final judgment's communication; since the appellant filed the appeal five days before the final judgment on the underlying re-examination request was communicated, the filing violated the statutory deadline and was declared inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ, art. 143 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 53 alin. (1) C. proc. civ; Appeal against denial of judicial recusal: time-bar filing prior to final judgment on the merits: Prin încheierea din camera de consiliu din 27 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins cererea de recuzare a doamnei judecător C. şi a dispus amendarea petentului A. cu amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON, în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, la data de 21 decembrie 2017, sub nr. x/2017, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., strămutarea Dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Braşov şi suspendarea judecării dosarului până la soluţionarea cererii de strămutare.
La data de 20 februarie 2018, petentul a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător C.
Prin încheierea din camera de consiliu din 27 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins cererea de recuzare a doamnei judecător C. şi a dispus amendarea petentului A. cu amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON, în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 15/F/CC din 7 martie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare, formulată în condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. civ. A respins cererea de strămutare a judecării Dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Braşov, formulată de petentul A.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, la data de 19 martie 2018, sub nr. x/2017/a5, petentul A. a solicitat reexaminarea amenzii judiciare, în valoare de 1.000 RON, la plata căreia a fost obligat prin încheierea din camera de consiliu din 27 februarie 2018, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2017. Totodată, a solicitat suspendarea judecării cererii de reexaminare, până la soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din camera de consiliu din 27 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2017.
Prin încheierea din camera de consiliu din 3 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins cererea de suspendare a judecării cererii de reexaminare. A respins cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din 27 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de aceeaşi instanţă. Această încheiere a fost comunicată petentului la data de 4 aprilie 2018.
În cadrul acestui proces, petentul a formulat, la data de 27 martie 2018, cerere de recuzare a completului de judecată.
Prin încheierea din camera de consiliu din 28 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei ce formează obiectul acestui dosar.
Împotriva acestei încheieri, petentul a formulat, la 15 aprilie 2018, cerere de reexaminare, care a fost înregistrată la Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, la 16 aprilie 2018, formându-se, astfel, Dosarul nr. x/2017.
Prin procesul-verbal încheiat la 17 aprilie 2018, grefierul şef al secţiei civile a Curţii de Apel Braşov a arătat că, iniţial, cererea petentului a fost înregistrată ca dosar asociat al dosarului nr. x/2015, fiind repartizată manual completului imediat următor celui care a soluţionat încheierea împotriva căreia petentul a formulat cerere de reexaminare. Ulterior, constatându-se că cererea vizează încheierea prin care s-a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a completului de judecată, dosarul a fost scos de pe rol şi înaintat, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 20 aprilie 2018, sub nr. x/2017/a5.1, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 11 filtru.
Prin rezoluţia completului din 9 iulie 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Prin raportul întocmit s-a reţinut că, deşi cererea formulată de petent este intitulată reexaminare, aceasta urmează a fi calificată cerere de recurs, fiind îndreptată împotriva încheierii din camera de consiliu din 28 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, prin care Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei ce a format obiectul acestui dosar.
Prin rezoluţia din 25 octombrie 2018, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea ca acestea să depună, în termen de 10 zile de la comunicare, puncte de vedere.
Conform proceselor-verbale de înmânare, aflate la dosar, raportul a fost comunicat părţilor la 30 octombrie 2018, respectiv 1 noiembrie 2018.
Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.
Prin rezoluţia din 13 decembrie 2018, Completul de filtru nr. 11 a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 14 februarie 2019, apreciind, faţă de termenul în care a fost formulat recursul împotriva încheierii atacate, că acesta poate fi soluţionat în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 14 februarie 2018, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii recursului şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.
Examinând excepţia tardivităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) şi art. 499 teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".
Conform art. 53 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., "când instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanţă".
Din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. cu cele ale alin. (3) teza a II-a al aceluiaşi articol, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluţionat cauza, în ipoteza în care această din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele "hotărârea prin care s-a soluţionat cauza", "trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau (...) la prima instanţă", ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a completului care participă la judecată va putea fi atacată cu recurs numai după soluţionarea cauzei respective şi pronunţarea unei hotărâri definitive, în înţelesul art. 634 C. proc. civ.
În speţă, cauza a fost soluţionată prin încheierea din 3 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, prin care Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins cererea de reexaminare formulată de petent, în condiţiile art. 191 C. proc. civ., împotriva încheierii din 27 februarie 2018, pronunţată de aceeaşi instanţă, definitivă potrivit art. 191 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, comunicarea acestei hotărâri s-a făcut recurentului la 4 aprilie 2018.
În ceea ce priveşte recursul, se constată că acesta a fost declarat de recurent la 15 aprilie 2018, cu depăşirea termenului legal de 5 zile, prevăzut de art. 53 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul A. a formulat cererea de recurs cu încălcarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2017.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT