Labor conflict; inadmissibility of cassation appeal due to statutory exclusion of two-instance jurisdiction.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, la data de 11 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea B. SA, obligarea acesteia la eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că activitatea pe care a prestat-o se încadrează în grupa I de muncă, în condiţii de muncă periculoase şi foarte periculoase, cu cheltuieli de judecată.

În şedinţa publică din 27 iunie 2017, reclamantul a precizat acţiunea, solicitând să se constate că şi-a desfăşurat activitatea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, în perioada 20 ianuarie 1978 - 15 august 1984.

Prin Sentinţa civilă nr. 1352 din 28 noiembrie 2017, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a admis în parte acţiunea precizată şi a constatat că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din timpul efectiv lucrat, în perioada 20 ianuarie 1978 - 15 august 1984. A dispus obligarea pârâtei să emită reclamantului adeverinţă cu menţiunile precizate şi să plătească acestuia suma de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1025 din 4 aprilie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1352 din 28 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA.

La data de 25 mai 2018, reclamantul A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1025 din 4 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 25 iunie 2018, sub acelaşi număr de dosar, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului de filtru nr. 11.

Prin rezoluţia completului 6 iulie 2018, s-a dispus, conform prevederilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit s-a reţinut că hotărârea atacată nu este supusă recursului, faţă de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin rezoluţia din 8 noiembrie 2018, Completul de filtru nr. 11 a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) din cod.

Raportul a fost comunicat părţilor la 19 şi 20 noiembrie 2018, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs.

La 27 noiembrie 2018, recurentul a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului.

Intimata Societatea B. SA nu şi-a exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Prin rezoluţia din 7 decembrie 2018, Completul de filtru nr. 11 a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., la data de 14 februarie 2019.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În cauză, litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, la data de 11 octombrie 2016, sub nr. x/2016, precizată la 27 iunie 2017, prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea B. SA, să se constatate că şi-a desfăşurat activitatea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, în perioada 20 ianuarie 1978 - 15 august 1984.

Faţă de natura pretenţiilor deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că acestea izvorăsc dintr-un conflict de muncă, pricina circumscriindu-se dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care, prin O.U.G. nr. 62/2015, a fost extins până la data de 31 decembrie 2016, iar prin O.U.G. nr. 95/2016, până la data de 31 decembrie 2018) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Pentru această categorie de litigii, Legea nr. 2/2013 a instituit două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel.

În raport de conţinutul acestor dispoziţii legale, precum şi de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În cauză, Decizia civilă nr. 1025 din 4 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, este definitivă, în înţelesul textului legal menţionat, motiv pentru care împotriva acesteia nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 1025 din 4 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 1025 din 4 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT