Collecting society’s royalties award overturned on penalty reasoning; appeal admitted and case remanded for retrial.

Prin cererea înregistrată la data de 28 octombrie 2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2016, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL obligarea pârâtei la plata sumei de 1885,12 RON (cu TVA inclus) reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01 septembrie 2014 - 30 septembrie 2016, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.007,41 RON reprezentând penalităţi legale de întârziere în plată a obligaţiilor şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 8/1996, Decizia ORDA nr. 399/2006, Decizia ORDA nr. 189/2013, Decizia ORDA nr. 10/2016, art. 1166 noul C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 166 din 02 februarie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM împotriva pârâtei SC A. SRL, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1885,12 RON (TVA inclus) reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în cadrul pensiunii situate în Oradea, DN nr. 19, în perioada 01 septembrie 2014 - 30 septembrie 2016 şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1007,41 RON calculate de la scadenţa şi până la 25 septembrie 2016 şi a obligat pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâta SC A. SRL.

Prin Decizia nr. 1191A din data de 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă A. SRL, împotriva Sentinţei civile nr. 166 din 02 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte cererea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1532 RON remuneraţie şi 814,24 RON penalităţi de întârziere.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

S-a respins cererea privind acordarea cheltuielilor intimatei din apel.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SRL solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o noua judecare instanţei de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 497 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Hotărârea atacată este dată cu încălcarea normelor de drept material în sensul ca instanţa a menţinut solicitarea intimatei privind obligarea recurentei la plata penalităţilor de întârziere, deşi raportat la considerentele reţinute de instanţa de apel, legiuitorul nu a prevăzut plata unor penalităţi de întârziere pentru utilizatori.

Astfel, prin Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi alte drepturi conexe, precum şi în temeiul Metodologiei privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi ori executanţi aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006 nu sunt cuantificate penalităţile la întârzierea plăţii ori prevăzută plata penalităţilor la întârzierea plăţilor pentru utilizatori. Astfel, în măsura în care instanţa, prin hotărârea sa, a înlăturat autorizaţia/licenţa neexclusivă din 03 februarie 2010 ca fiind izvor al obligaţiei şi a stabilit legea ca fiind temei al obligaţiei de plată, atunci intimata nu poate percepe de la subscrisa penalităţi de întârziere în suma de 814,24 RON întrucât legea nu reglementează perceperea acestor penalităţi.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Motivele de recurs au fost analizate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivele de recurs vizează doar capătul de cerere privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere.

Prin apel a fost criticată în tot sentinţa prin care pârâta a fost obligată la plata contravalorii remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi şi a penalităţilor de întârziere.

Unul dintre motivele susţinute în apel a fost acela că autorizaţia neexclusivă pe care s-a întemeiat prima instanţă pentru acordarea sumelor menţionate anterior era expirată în perioada care face obiectul cererii de chemare în judecată.

Cu privire la acest motiv de fapt instanţa de apel a reţinut că "obligaţia de plată izvorăşte direct din lege, izvorul obligaţiei fiind unul deopotrivă legal, nefiind, aşadar, reprezentat de facturile proforme, care reprezintă, de fapt, simple înştiinţări de plată care nu condiţionează, însă, existenţa şi cuantumul obligaţiilor de plată. În ce priveşte apărările formulate cu privire la temeiul contractual, se constată că părţile au convenit emiterea autorizaţiilor/licenţă neexclusivă din data de 3 februarie 2010 pentru utilizarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi pentru utilizarea publică a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual de către pârâtă). Este fără relevanţă că acestea au expirat, remuneraţia fiind datorată în temeiul legii şi al metodologiei aplicabile.

Curtea reţine, în plus, că creanţa este certă (decurgând din lege şi din metodologie), lichidă (determinată potrivit unor calcule aflate în concordanţă cu prevederile metodologiei, calcule care au fost contestate doar generic şi nu concret, concludent, de natură să permită decelarea unor erori în cuprinsul lor) şi exigibilă."

Din această motivare reiese că instanţa de apel a constat că autorizaţia/licenţă neexclusivă din data de 3 februarie 2010 a expirat, dar că remuneraţia este datorată în temeiul legii şi al metodologiei aplicabile.

Constatarea faptului că autorizaţia/licenţă neexclusivă din data de 3 februarie 2010 a expirat şi ca atare nu mai poate constitui temei al admiterii pretenţiilor reclamantului a intrat în autoritatea lucrului judecat, intimata reclamantă neformulând recurs contra acestor considerente conform art. 491 raportat la art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

După cum se poate observa instanţa de apel nu a motivat în ce temei a menţinut obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, pe care prima instanţă le acordase în baza aceleiaşi autorizaţii/licenţă neexclusivă pe care instanţa de apel a considerat-o expirată, pentru a se putea verifica apărările recurentului în sensul că Legea nr. 8/1996 şi Metodologia aplicabilă situaţiei de fapt în speţă în raport de data săvârşirii faptei nu ar prevedea posibilitatea acordării penalităţilor de întârziere.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 1191A din data de 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT