Bar's cassation appeal struck as null; reduced royalties award for phonogram and AV performances stands.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 01 august 2017, sub numărul x/3/2017, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. SRL, în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 8/1996 modificată, dispoziţiilor Deciziei ORDA nr. 399/2006, Deciziei ORDA nr. 189/2013 şi Decizia ORDA nr. 120/2016:

1. obligarea pârâtei la plata sumei de 1.798,32 RON (cu TVA inclus) reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în perioada 01 iulie 2014 - 31 iulie 2017;

2. obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 789,92 RON calculate până la data de 27 iulie 2017 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate;

3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin Sentinţa nr. 1740 din 15 noiembrie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea precizată; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 1395,12 RON, reprezentând remuneraţie datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor de către pârâtă, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01 iulie 2014 - 31 decembrie 2016, la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 920,41 RON, actualizate până la data de 14 noiembrie 2017, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON.

Prin Decizia nr. 571/A din 16 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei; a schimbat în parte sentinţa în sensul că remuneraţia datorată este în cuantum de 1138 RON; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin apelul declarat, pârâta nu contestă utilizarea fonogramelor şi a prestaţiilor artistice în spaţiul pe care îl deţine şi nici calculele efectuate în funcţie de suprafaţa barului, de la dosar fond, ci susţine că debitul a fost calculat în baza unor facturi proforme cu TVA, care nu au fost însuşite de către pârâtă şi care sunt documente care nu se înregistrează în contabilitate.

Instanţa de apel a respins această critică, deoarece tribunalul nu a stabilit cuantumul debitului în baza facturilor proforme, ci în temeiul modului de calcul al remuneraţiilor prevăzut de Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 399/2006.

Prin urmare, izvorul obligaţiei de plată a remuneraţiei echitabile datorată de apelanta-pârâtă este legea, iar nu facturile emise de CREDIDAM, debitul din sentinţa apelată corespunzând tarifelor fixe prevăzute în Decizia ORDA nr. 399/2006, în raport de suprafaţa utilă a barului declarată de pârâtă.

Instanţa de apel a constatat că este întemeiat cel de-al doilea motiv de apel, prin care pârâta a arătat faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 48 din 19 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, a statuat că "colectarea de către organismele de gestiune a remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi şi executanţi nu reprezintă o operaţiune impozabilă din punct de vedere al TVA".

În acest sens, instanţa de apel a constatat caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 48/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, caracter în privinţa căruia dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ. nu fac vreo distincţie în funcţie de stadiul procesual al cauzei, astfel încât a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la plata TVA.

Prin decizia menţionată s-a constatat că "În interpretarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) lit. a) şi art. 129 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, art. 98 alin. (1) lit. g1) şi art. 1065 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, colectarea de către organismul de gestiune colectivă a remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi şi executanţi pentru radiodifuzarea sau comunicarea publică a înregistrărilor sonore conţinând fixarea prestaţiilor artistice ale acestora nu reprezintă o operaţiune impozabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată."

Pentru aceste considerente, instanţa de apel a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că remuneraţia datorată este în cuantum de 1138 RON, fără TVA, a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei - referitor la obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 920,41 RON şi a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat a declarat recurs pârâta A. SRL.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a reluat apărările din motivele de apel, susţinând, în esenţă, că debitul a fost calculat în baza unor facturi proforme cu TVA, care nu au fost însuşite de către pârâtă şi care sunt documente care nu se înregistrează în contabilitate.

Instanţa de fond nu face nicio referire cu privire la legalitatea înscrisurilor depuse de CREDIDAM în susţinerea debitului şi pe care recurenta-pârâtă le-a contestat.

Nici instanţa de apel nu se pronunţa cu privire la legalitatea acestor aşa-zise facturi deşi pârâta a invocat acest lucru.

Mai mult instanţa de apel a respins aceasta critică, deoarece tribunalul nu a stabilit cuantumul debitului în baza facturilor proforme, ci în temeiul modului de calcul al remuneraţiilor prevăzut de Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 399/2006.

Instanţa de apel prin respingerea acestei critici inversează ierarhia actelor normative din statul român şi pune o Decizie ORDA în faţa legilor fiscale.

Intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, iar recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nulitate.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispoziţiile legale încălcate, ci recurenta-pârâtă reia în totalitate criticile formulate împotriva hotărârii de primă instanţă referitoare la faptul că debitul la care a fost obligată aceasta a fost calculat în baza unor facturi proforme cu TVA, care nu au fost însuşite de către pârâtă şi care sunt documente care nu se înregistrează în contabilitate şi la faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 48 din 19 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, a statuat că "colectarea de către organismele de gestiune a remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi şi executanţi nu reprezintă o operaţiune impozabilă din punct de vedere al TVA".

Or, prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate pe care instanţa de apel le-a expus în conturarea soluţiei adoptate.

Astfel, recurenta-pârâtă nu arată în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii, şi nu se raportează la considerentele acesteia, ci reiau ad literam critici formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, ci sentinţei pronunţată de prima instanţă, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanţei de apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Aceasta întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 571/A din 16 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta SC A. SRL, cu sediul în Bacău, judeţul Bacău, împotriva Deciziei nr. 571/A din 16 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM - cu sediul în Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT