Copyright remuneration dispute lost at the cassation stage due to expiration of the appeal deadline and failure to prove non-notification of the appellate decision.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună obligarea pârâtei: la plata sumei de 21.908,51 RON (inclusiv TVA aferent), suma reprezentând remuneraţia datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului B., desfăşurat în data de 30 iunie 2014, la Piaţa Unirii din Cluj-Napoca; la plata sumei de 7438.29 RON reprezentând penalităţi de întârziere datorate de pârâtă până la data de 09 octombrie 2015, pentru întârzierea plăţii remuneraţiilor menţionate la capătul 1.1. al prezentei cereri de chemare în judecată; la plata penalităţilor de 0.1%/zi de întârziere datorate de către pârâtă până la data plăţii remuneraţiilor în sumă de 21.908,51 RON, începând cu data de 10 octombrie 2015 şi până la data plăţii efective a acestor remuneraţii; la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxă de timbru, onorariu avocat, onorariu expert, etc.).

Prin Sentinţa nr. 1656 din 13 decembrie 2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea precizată; a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 97947,81 RON, inclusiv TVA, reprezentând remuneraţie corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spectacolul C. din data de 30 iunie 2014 din Piaţa Unirii a Municipiului Cluj-Napoca, la plata sumei de 62876,18 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 18 octombrie 2016 aferente acestei remuneraţii, precum şi la plata penalităţilor de 0,1%/zi de întârziere, începând cu data de 19 octombrie 2016 şi până la plata efectivă a remuneraţiei în sumă de 97947,81 RON; a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 RON.

Prin Decizia nr. 748/A din 27 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinţei.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de repunere în termen şi a declarat recurs pârâta D. SRL.

Cu privire la cererea de repunere în termen, pârâta a arătat că decizia recurată nu i-a fost comunicată la domiciliul procesual ales, aşa cum a fost acesta indicat prin documentele depuse la dosar, respectiv în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, situaţie faţă de care a aflat de existenţa acestei hotărâri cu prilejul punerii în executare prin intermediul executorului judecătoresc.

Întrucât decizia atacată nu a fost comunicată nici la domiciliul procesual ales, nici la sediul recurentei-pârâte, aceasta a solicitat, în temeiul art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a reiterat apărările formulate în cadrul motivelor de apel, astfel:

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a arătat că obiectul prezentului dosar îl reprezintă plata unor remuneraţii aferente drepturilor de autor asupra operelor muzicale prezentate în cadrul concertului din data de 30 iunie 2014 în piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Concertul în discuţie a fost susţinut de către artistul C., fiind astfel evident, în opinia recurentei-pârâte, faptul că acestuia i se cuvin orice remuneraţii cu privire la drepturile de autor. Astfel, artistul titular al drepturilor în discuţie este singurul îndreptăţit să formuleze eventuale acţiuni în justiţie în vederea obligării societăţii pârâte la plata acestora. Cererea reclamantei este formulată în nume propriu, în baza unei decizii unilaterale ale ORDA, decizie ce stabileşte în mod arbitrar şi cuantumul remuneraţiilor datorate. În consecinţă, nu există niciun temei prevăzut de legea drepturilor de autor sau într-un alt act normativ care să justifice calitatea procesuală activă.

În ceea ce priveşte calitatea de organism de gestiune colectivă a A., aceasta îi permite să gestioneze drepturile autorilor străini fie în baza unui mandat indirect acordat de către titulari, prin contracte scrise încheiate între A. şi organismele străine care gestionează drepturi similare la care sunt afiliaţi autorii, potrivit art. 129 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, fie în baza unui mandat tacit în condiţiile prevăzute de art. 1231 alin. (2) din aceeaşi lege.

Atât mandatul direct cât şi cel tacit sunt acordate în vederea realizării atribuţiilor stabilite prin Legea nr. 8/1996 în sarcina organismelor de gestiune colectivă. Astfel, A. este abilitată să exercite acte de conservare şi de administrare a drepturilor patrimoniale de autor.

Referitor la acţiunile în justiţie pentru plata acestor remuneraţii, prin interpretarea dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, se ajunge la concluzia că legea recunoaşte dreptul de a promova acţiunea ce face obiectul prezentului dosar titularului dreptului de autor, în speţă C., iar, pe cale de consecinţă, A., în calitate de organism de gestiune colectivă, poate acţiona în numele şi pentru titularul dreptului, în baza unui mandat acordat în acest sens. În plus, raportat la prevederile aceluiaşi alineat, titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat prin mandatar cu procură specială.

Astfel, se impune a se diferenţia între exercitarea atribuţiilor materiale de colectare şi repartizare a remuneraţiilor datorate de utilizatori, acţiune ce poate fi realizată şi de către A., şi exercitarea drepturilor procesuale prin intentarea unei acţiuni în justiţie. În acest din urmă caz, opinează în sensul că este necesară existenţa unui mandat special.

Rezultă că A. nu are calitate procesuală activă în prezentul dosar, neputând solicita în nume propriu sumele de bani cerute întrucât nu a făcut dovada mandatului special. Astfel, consideră că instanţa de apel în mod eronat a făcut aplicarea prevederilor legale mai sus arătate. În consecinţă, se impunea admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Cu privire la fondul cauzei, a arătat că pretenţiile reclamantei sunt nejustificate, fiind fondate pe Decizia ORDA nr. 189/2010 şi pe prevederile autorizaţiei licenţă neexclusivă a utilizării operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice nr. S014425 din 23 iunie 2014, emisă în baza deciziei mai sus menţionate. Decizia ORDA 189/2010 a fost abrogată prin Decizia ORDA 203/2011 privind publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei civile nr. 139A din 03 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti. Pe cale de consecinţă, dat fiind faptul că la baza pretenţiilor reclamantei stă un text legal abrogat, se impune respingerea acestora pe acest temei.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cererea de repunere în termen, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

În speţă, recurenta-pârâtă pretinde că nu a luat cunoştinţă de hotărârea atacată decât cu prilejul executării silite, întrucât instanţa nu a procedat la comunicarea acesteia la sediul procesual ales indicat de către recurenta-pârâtă, situaţie faţă de care a fost în imposibilitatea respectării termenului legal de declarare a recursului şi care justifică admiterea cererii de repunere în termen.

Înalta Curte constată că prin motivele de apel formulate, pârâta a indicat atât sediul propriu-zis al societăţii, cât şi sediul procesual ales, unde pe parcursul cercetării judecătoreşti în apel a fost legal citată.

Contrar însă susţinerilor recurentei-pârâte în sensul că nu a luat cunoştinţă de hotărârea în discuţie pentru a formula recurs în termenul legal decât cu prilejul executării silite, la dosarul instanţei de apel, se regăseşte dovada de comunicare a acestei hotărâri, realizată la sediul procesual ales indicat în cererea de apel (Cluj-Napoca, judeţul Cluj), astfel încât în cauză nu există o vătămare procesuală în forma pretinsă de recurenta-pârâtă.

Întrucât, aşa cum s-a arătat, hotărârea instanţei de apel a fost comunicată recurentei-pârâte, aceasta având posibilitatea luării la cunoştinţă de conţinutul acesteia şi a declarării căii extraordinare de atac în termenul legal, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen.

Referitor la excepţia de tardivitate a căii extraordinare de atac, Înalta Curte reţine că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ. termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

În speţă, potrivit dovezii de comunicare de la dosar apel, Decizia nr. 748/A din 27 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 16 octombrie 2017, iar calea de atac a fost declarată prin poştă la data de 4 iulie 2018, conform datei de pe plicul poştal aflat la dosar recurs.

Potrivit legii, termenul de recurs s-a împlinit la data de 16 noiembrie 2017, situaţie faţă de care se constată că recurenta-pârâtă a încălcat prevederile art. 485 C. proc. civ., deoarece a formulat recursul cu depăşirea termenului de 30 zile prevăzut de textul menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen, recursul urmând a fi respins, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta D. SRL, cu sediul social în Cluj-Napoca, jud. Cluj şi cu sediul ales la E., prin avocat F., situat în Cluj-Napoca, judeţ Cluj împotriva Deciziei nr. 748/A din 27 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM - cu sediul în Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT