Inadmissibility of cassation against a final Court of Appeal decision and civil vs. administrative jurisdiction for alleged hospital discrimination

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea depusă la Tribunalul Bihor, secţia I civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Clinic Municipal "dr. B." Oradea şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat pronunţarea unei hotărâri, prin care să fie obligaţi pârâţii la plata în favoarea "Fundaţiei Speranţa pentru Copiii României" a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

Prin Sentinţa civilă nr. 103/C/18.05.2016, Tribunalul Bihor, secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a trimis cauza spre soluţionare la Judecătoria Oradea.

Prin Sentinţa civilă nr. 6592/3.10.2016, Judecătoria Oradea a respins acţiunea.

După comunicarea sentinţei, la data de 06.10.2016 reclamantul A. a formulat note prin care a arătat că a invocat cel puţin în două ocazii caracterul contencios al cererii, sens în care solicită anularea hotărârii şi trimiterea cauzei la instanţa de contencios administrativ pe care o apreciază competentă a soluţiona cauza.

Cererea a fost calificată ca fiind apel şi înaintată Tribunalului Bihor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A., soluţionat în sensul respingerii acestuia, prin Decizia nr. 666/A/21.06.2017 a Tribunalului Bihor.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., invocând excepţia de necompetenţă materială a secţiei civile a Tribunalului Bihor de a fi soluţionat prezentul litigiu.

Prin Decizia civilă nr. 1257/11.12.2017 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia civilă, în Dosar nr. x/2018, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Deciziei civile nr. 666/A din 21.06.2017, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a păstrat-o în totalitate.

Prin încheierea din 13.11.2017 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. x/2015 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul A., în temeiul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa reţinând că cererea este contrară dispoziţiilor alin. (1) din acelaşi articol, în sensul că, în calea extraordinară de atac formulată, excepţia invocată nu are legătură cu cauza.

Împotriva acestei încheieri, precum şi a Deciziei nr. 1257/A/11.12.2017 ale Tribunalului Bihor, a declarat recurs reclamantul A., recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea.

Prin încheierea din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel Oradea a constatat că a fost învestită cu soluţionarea recursului formulat împotriva soluţiei pronunţate de Tribunalul Bihor asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel că a dispus disjungerea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 1257/A/2017 a Tribunalului Bihor, dispunându-se formarea unui nou dosar având ca obiect acest recurs, înregistrat sub nr. x/2018, la data de 26 aprilie 2018.

Aşa fiind, în Dosarul nr. x/2015, instanţa a rămas învestită cu recursul declarat împotriva încheierii din 13.11.2017 a Tribunalului Bihor, prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin Decizia civilă nr. 79/R/26.04.2018, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins, ca tardiv, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 13.11.2017 a Tribunalului Bihor.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs contestatorul A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 5 septembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C4, la data de 7 septembrie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca recurentul să îşi exprime punctul de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Asupra raportului a exprimat punct de vedere atât recurentul, susţinând că recursul formulat este admisibil, cât şi intimatul Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." Oradea, prin care se solicită respingerea recursului, ca inadmisibil.

La data de 7 ianuarie 2019, după expirarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. pentru exprimarea punctului de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, recurentul a depus la dosar concluzii scrise, prin care a învederat că recursul este admisibil, nefiind vorba de recurs la recurs, aşa cum s-a reţinut prin raport.

Prin aceleaşi concluzii scrise, recurentul a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivat de împrejurarea că una dintre părţi este o autoritate publică, obiectul juridic dedus judecăţii constă în discriminare, iar refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a răspunde la plângerea prealabilă este asimilat refuzului soluţionării unor acte administrative unilaterale, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 31 ianuarie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se reţine că excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi primită.

Aceasta întrucât, asupra excepţiei necompetenţei instanţei civile s-a pronunţat instanţa de apel, prin Decizia nr. 666/A/21.06.2017, dată în dosarul în care s-a dispus disjungerea prezentei cauze, în sensul respingerii acesteia.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut următoarele considerente:

În materie civilă, procesul civil este supus principiului disponibilităţii conform prevederilor art. 9 C. proc. civ. În virtutea dreptului său de dispoziţie reclamantul stabileşte obiectul şi limitele procesului. Instituţia recalificării prevăzută în art. 22 C. proc. civ. nu constituie o excepţie de la principiul disponibilităţii ci dă dreptul instanţei de a proceda la stabilirea corectă a naturii cererii sau căii de atac atunci când denumirea ei a fost greşit indicată de către autorul ei sau la stabilirea calificării juridice a actelor şi faptelor deduse judecăţii. Ipoteza avută în vedere este eronata indicare a denumirii sau a temeiului legal aplicabil, deci în nicio circumstanţă instanţa nu se poate substitui părţii, nu poate schimba obiectul acesteia şi nici refundamenta o cerere greşit întemeiată.

Reclamantul pretinde că nu i s-au respectat drepturile de care beneficiat ca pacient, fiind consultat în casa scării nu într-o încăpere adecvată sens în care arată că a fost victima unui tratament discriminatoriu în raport de alţi pacienţi care, spre deosebire de el, au beneficiat de un consult/tratament corespunzător din partea personalului medical din cadrul unităţii spitaliceşti pârâte. Pentru prejudiciul moral suferit reclamantul pretinde despăgubiri băneşti, însă nu pentru sine, ci doreşte ca acestea să fie acordate unei instituţii de binefacere expres nominalizate.

În cazul de faţă reclamantul nu a indicat denumirea acţiunii formulate, iar temeiurile au fost variate şi contradictorii. Prin urmare a fost de datoria instanţelor sesizate cu stabilirea obiectului cererii şi corectei încadrări juridice atât în privinţa normelor de drept material cât şi a normelor de drept procesual.

Aşa cum corect au stabilit instanţele anterioare cererea reclamantului de reparare a unui prejudiciu pretins a fi suferit ca urmare a unei fapte ilicite culpabile a pârâtului se încadrează perfect pe tiparul unei acţiuni civile de atragere a răspunderii civile delictuale, sediul materiei fiind reglementat în art. 1349 C. civ., temei care de altfel a şi fost indicat expres de către reclamant.

Cu toate acestea reclamantul insistă că litigiul ar fi de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a definit contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Cele două condiţii sus-menţionate referitoare la identitatea părţilor respectiv modul de naştere a litigiului trebuie îndeplinite cumulativ.

Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." Oradea este o instituţie publică, finanţată din venituri proprii şi respectiv, venituri publice, putând fi considerat autoritate publică în sensul art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. Dacă prima condiţie este îndeplinită, nu înseamnă în mod necesar că toate actele îndeplinite de acesta sunt sau au natura unor acte administrative.

În art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;"

Actul medical, indiferent de forma sa, nu se poate circumscrie sferei actului administrativ. Nici pretinsele servicii medicale neconforme cu privire la care se plânge reclamantul şi nici pretinsul refuz de acordare a unor servicii conforme nu se încadrează în conţinutul aceleiaşi noţiuni. Mai mult, deşi s-au invocat ambele temeiuri legale, un litigiu nu poate fi în acelaşi timp de competenţa a două instanţe (civilă şi de contencios).

Prin urmare, s-a stabilit că având ca obiect răspunderea civilă delictuală, cauza este de competenţa instanţelor civile, fiind analizată ca atare.

Aşa fiind, se constată că excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile a fost soluţionată de instanţa de apel, prin Decizia nr. 666/A/21.06.2017 a Tribunalului Bihor.

Excepţia a fost reiterată în cadrul contestaţiei în anulare formulată împotriva acestei decizii, fiind respinsă prin Decizia nr. 1257/11.12.2017 a Tribunalului Bihor.

Se constată astfel, că această excepţie a fost invocată de reclamant în toate fazele procesuale, fiind respinsă de fiecare dintre instanţele în faţa căreia a fost ridicată.

Întrucât instanţele au motivat amplu şi corect soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei funcţionale a secţiei civile, Înalta Curte reţine, în esenţă, că fondul litigiului dedus judecăţii, în cadrul căruia recurentul a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, are ca obiect răspundere civilă delictuală, fiind soluţionat în fazele procesuale anterioare de secţia civilă a tribunalului şi, respectiv, a curţii de apel.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost repartizată aleatoriu secţiei I civilă, astfel cum rezultă din referatul de repartizare aleatorie, aflat la dosarul de recurs, în acord cu Anexa 1 la Hotărârea Colegiului de conducere al acestei instanţe nr. 10/22.09.2011.

Aşa fiind, excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu poate fi primită.

În ce priveşte recursul dedus judecăţii, se reţine că, în soluţionarea acestuia, se vor avea în vedere dispoziţiile C. proc. civ. existente la data iniţierii demersului judiciar, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 24 şi 25 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Faţă de aceste dispoziţii legale, recursul declarat împotriva unei decizii definitive este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În cauza dedusă judecăţii, hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia nr. 79/R/26.04.2018, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a fost pronunţată în soluţionarea recursului declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 13 decembrie 2017 a Tribunalului Bihor, secţia civilă, prin care i s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Aşa fiind, în raport de dispoziţiile legale menţionate, hotărârea recurată este definitivă, prin aceasta fiind soluţionat, de asemenea, un recurs.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, astfel că, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Concluzia derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Având în vedere că hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia civilă nr. 79/R din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, are caracter definitiv, astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 79/R din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN