Untimely appeal over peremption ruling dismissed with costs for failure to meet 5-day filing term

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 12.05.2015, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată la plata drepturilor izvorâte din contractul individual de muncă, în cuantum de 19.550 RON, inclusiv sport de 5% cu titlu de vechime.

Prin Sentinţa civilă nr. 1947 din 8.11.2016, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 19.550 RON reprezentând drepturi salariale pentru perioada 02.04.2012 - 05.03.2014, precum şi la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa nr. 65 din 17.01.2017, s-a admis cererea de completare dispozitiv, formulată de reclamant şi s-a dispus completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 1947 din 8.11.2016, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1080 RON către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu expertiză.

Hotărârea primei instanţe, pronunţată la 8.11.2016, a fost atacată cu apel de către pârâta S.C. B. S.R.L.

La termenul de judecată din data de 23 mai 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor.

Prin cererea înaintată prin fax, la data de 27.11.2017, intimatul A. a solicitat constatarea perimării, în baza art. 416 C. proc. civ., întrucât pricina a rămas în nelucrare timp de 6 luni, fără ca apelanta să solicite repunerea pe rol, perioadă de timp scursă de la momentul suspendării şi până în prezent.

Prin Decizia nr. 46 din 10 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis excepţia perimării apelului, invocată de intimatul A. şi a constatat perimat apelul declarat de pârâtă împotriva Sentinţei civile nr. 1947 din 8.11.2016, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

Prin Decizia nr. 367 din 14 februarie 2018, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului deciziei din apel, în sensul obligării apelantei la plata, către intimat, a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei din apel, a formulat recurs pârâta S.C. B. S.R.L.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut, în sinteză, că în mod greşit a fost admisă excepţia de perimare în faţa instanţei de apel, câtă vreme încheierea din 23.05.2017, de suspendare a judecăţii pentru lipsa părţilor, nu i-a fost comunicată. Prin urmare, nefiind îndeplinit acest act de procedură, termenul de perimare de 6 luni nu a început să curgă în speţă.

Intimatul A. nu a depus întâmpinare în cauză.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 2 octombrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că partea are deschisă calea de atac a recursului la instanţa ierarhic superioară în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., însă acesta apare ca tardiv declarat, faţă de data pronunţării hotărârii recurate - 10 ianuarie 2018, recursul fiind exercitat la 14 februarie 2018.

Completul de filtru C4, la data de 11 octombrie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

În speţă, recurenta S.C. B. a depus punct de vedere la raport, prin care a susţinut că tardivitatea recursului trebuie analizată şi din perspectiva art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la o cale efectivă de atac. Totodată, prin reglementarea cuprinsă în art. 421 alin. (2) C. proc. civ. ce impune exercitarea căii de atac într-un termen calculat de la data pronunţării hotărârii, nu se asigură respectarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, întrucât partea nu are posibilitatea de a cunoaşte argumentele care au condus la pronunţarea hotărârii şi, în acest mod, nu i se garantează dreptul la o cale efectivă de atac.

Intimatul A., prin punctul de vedere la raport, a solicitat respingerea recursului, ca tardiv formulat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 500 RON, conform chitanţei din 29.10.2018, depusă la dosarul de recurs.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 31 ianuarie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia tardivităţii, reţinută prin raportul întocmit în cauză, pe care o va analiza cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispoziţiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare.

Se observă că recursul declarat împotriva Deciziei nr. 46 din 10 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin care s-a admis excepţia perimării apelului, invocată de intimatul A., fiind constatat perimat apelul pârâtei S.C. B. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 1947 din 8.11.2016, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ şi peremptoriu, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în termen de 5 zile de la pronunţarea hotărârii.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Legea procesual civilă reglementează şi situaţia în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 186 ce dispun:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Coroborând dispoziţiile legale amintite, din interpretarea lor sistematică, rezultă că termenul pentru exercitarea recursului împotriva Deciziei nr. 46 din 10 ianuarie 2018, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, reprezintă un termen procedural de 5 zile, care începe să curgă de la pronunţare.

Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că decizia prin care a fost constatată perimată judecata apelului a fost pronunţată la data de 10 ianuarie 2018.

În aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 16 ianuarie 2018. Or, conform datei de pe ştampila aplicată de oficiul poştal şi expedierii prin fax, recursul a fost exercitat şi motivat la 14 februarie 2018.

Prin urmare, acesta a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ şi de decădere prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voinţa sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Nu pot fi avute în vedere apărările recurentei, invocate în cadrul punctului de vedere la raport, în legătură cu încălcarea dreptului la o cale efectivă de atac (art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiţie nu reprezintă un drept absolut, exerciţiul acestuia fiind supus unor limite şi condiţii de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situaţie regăsită în speţa de faţă.

A mai susţinut recurenta că, prin formularea textului art. 421 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia termenul de recurs este de 5 zile de la pronunţarea hotărârii, i se încalcă dreptul la o cale efectivă de atac, neavând posibilitatea de a lua cunoştinţă de argumentele ce au condus instanţa la adoptarea soluţiei în cauză.

Acest argument nu poate fi validat de către instanţa de recurs, câtă vreme sancţiunea decăderii intervine pentru depăşirea termenului legal pentru exercitarea căii de atac a recursului, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., care curge de la pronunţare. Motivarea recursului poate fi însă realizată în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 487 coroborate cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ. ce dispun: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs. În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii." Or, în dosarul de faţă, recurenta a introdus calea de atac peste termenul instituit de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 46 din 10 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, iar, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale 451 alin. (1) din acelaşi cod, va obliga pe recurenta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanţa depusă la dosar, către intimatul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 46 din 10 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului A.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN