Admissibility of recourse against Court of Appeal decision in restitution of improperly seized property under Law No. 10/2001

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 05.09.2016, pe rolul Tribunalului Tribunalul Bacău, secţia I civilă, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Bacău, solicitând obligarea acestuia să emită dispoziţia de restituire în natură a imobilului situat în Bacău, jud. Bacău, respectiv a suprafeţei de 400 mp teren şi a clădirii în suprafaţă de 98,4 mp şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat reclamanta, prin motivele de fapt ale cererii, că a formulat notificarea impusă de Legea nr. 10/2001, care a fost transmisă pârâtului prin intermediul executorului judecătoresc, însă nu a primit niciun răspuns la aceasta.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

Prin Sentinţa civilă nr. 790/D/04.10.2017, Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins, ca nefondată acţiunea formulată de aceasta.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

Prin Decizia nr. 608 din 20 iunie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în speţă.

Această ultimă decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru soluţionarea fondului, cu cheltuieli de judecată.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus, la data de 18 septembrie 2018, întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că acesta este inadmisibil.

În cauză nu s-a depus întâmpinare.

La data de 15 octombrie 2018, Completul de filtru C4 a dispus comunicarea raportului pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

În cauză, recurenta A. a depus punct de vedere, prin care a susţinut admisibilitatea recursului, din perspectiva inaplicabilităţii dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat, prin rezoluţia din 14 noiembrie 2018, termen pentru judecarea recursului la 31 ianuarie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte îl va respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conturat de reclamantă, instanţa reţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Contestaţiei prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îi este asimilată şi acţiunea prin care persoana ce se pretinde îndreptăţită reclamă refuzul de soluţionare a notificării de către entitatea deţinătoare, solicitând acordarea de măsuri reparatorii, cum este ipoteza dedusă judecăţii în prezenta cauză.

Sub acest aspect, este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.

Prevederile legii speciale trebuie coroborate cu dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 20 mai 2012, care dispun:, (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Rezultă, din cele ce preced, că hotărârea tribunalului prin care a fost soluţionată contestaţia/acţiunea reclamantei în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este supusă numai căii de atac a apelului.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În aplicarea acestor prevederi, Decizia nr. 608 din 20 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, atacată în prezenta cauză, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi supusă cenzurii pe calea recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie reţinând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Nu pot fi avute în vedere apărările formulate de recurentă în punctul de vedere la raportul de admisibilitate, întrucât Decizia nr. XX/2007, în temeiul căreia tribunalul a fost învestit cu soluţionarea în fond a acţiunii reclamantei, promovată ca urmare a lipsei răspunsului la notificarea transmisă unităţii deţinătoare prin intermediul executorului judecătoresc, a fost dată tocmai în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ce guvernează atât competenţa instanţei, cât şi regimul juridic al căilor de atac pentru formularea unor astfel de acţiuni.

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 608 din 20 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 608 din 20 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN