Appeal against final appellate decision declared inadmissible
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's decision and leaving the prior ruling in force. The dispute involved a procedural challenge where the appellant filed an appeal against a decision by the Court of Appeal that had previously rejected her own appeal against a first-instance judgment; the core issue was the admissibility of this secondary appeal. Relying on Article 634(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that judgments rendered on appeal are final even if they resolve the merits, the court determined that the Court of Appeal’s decision was not subject to further appeal. The ruling emphasized that procedural norms regarding jurisdiction and the exercise of legal remedies are matters of public order under Article 126(2) of the Constitution, prohibiting the recognition of appeals outside conditions established by law to preserve the principles of legality and equality before the law.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 din Legea nr. 134/2010, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 10 alin. (1) C. proc. civ; Appeal against final appellate decision declared inadmissible: În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin Decizia nr. 213/R din 26 septembrie 2018 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 211/A din 18 aprilie 2018 a Tribunalului Maramureş.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs A.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la 2 noiembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, la data de 5 noiembrie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod şi a acordat termen la 16 ianuarie 2019, în camera de consiliu, fără citare părţi, pentru soluţionarea căii de atac.
La data de 15 noiembrie 2018 a fost înregistrat punctul de vedere al recurentei la raport prin care s-au reliefat o serie de aspecte de fond.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin Decizia nr. 213/R din 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 211/A din 18 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş.
În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, Decizia nr. 213/R din 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, nu este supusă recursului.
Se reţine totodată că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Faţă de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 213/R din 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2019.
Procesat de ED