Contest for execution: exclusive territorial competence fixed by debtor's domicile and lapse of objection deadline under Art. 130(2) CPC

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 23.04.2018, sub nr. x/2018, pe rolul Judecătoriei Hârşova, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Primăria Oraşului Hârşova, contestaţie la executare, împotriva Titlului executoriu nr. x din 27 octombrie 2017, emis de Primăria Hârşova, birou executări silite.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 110 alin. (1) din C. proc. fisc.

Prin Sentinţa civilă nr. 374 din 08.08.2018, Judecătoria Hârşova a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, în speţă, contestatorul are domiciliul în municipiul Bucureşti, str. x, fapt ce reiese din actul de identitate depus în copie dosar, precum şi din verificările efectuate din oficiu în baza de date D.E.P.A.B.D. (proces-verbal dosar).

În vederea admiterii excepţiei de necompetenţă teritorială, a constatat ca fiind relevante dispoziţiile art. 260 C. proc. fisc. (Legea nr. 207/2015), care dispun: "(1)Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. (2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de C. proc. civ., republicat, nu sunt aplicabile. (3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă."

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Alin. 3 al aceleiaşi norme stipulează că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În aplicarea acestor dispoziţii, prin raportare la domiciliul contestatorului - debitor, instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

La rândul său, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 6256 din 19.10.2018 a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Hârşova. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În pronunţarea soluţiei, au fost avute în vedere prevederile art. 260 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., evocate anterior de către prima instanţă aflată în conflict.

Dincolo de aprecierea cu privire la localitatea în care debitorul îşi are domiciliul la data sesizării organului de executare, în stabilirea instanţei competente, s-a ţinut seama şi de regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă, prevăzut de C. proc. civ.

Astfel, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei".

În speţă, excepţia de necompetenţa teritorială nu a fost invocată de către Judecătoria Hârşova la termenul din 24.05.2018 - primul termen la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe. Drept urmare, ulterior primului termen de judecată la care părţile au fost legal citate, nu se mai poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, instanţa rămânând competentă să soluţioneze cauza, ca urmare a neinvocării acesteia în termenul legal.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, în titlul executoriu contestat, este menţionat domiciliul debitorului în Hârşova, jud. Constanţa. De asemenea, toate comunicările adresate contestatorului la domiciliul din Bucureşti, s-au întors cu menţiunea "destinatar mutat". Totodată, în Adresa nr. x/15.03.2018 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa, din care reiese faptul că în urma verificărilor efectuate în Registrul General de evidenţa a Salariaţilor, acesta este angajat în cadrul comunei Ciobanu, jud. Constanţa, în calitate de consilier Administraţia Publică, Direcţia Economică - Birou Executări Silite. De altfel, chiar contestatorul a introdus cererea introductivă pe rolul Judecătoriei Hârşova.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Judecătoria Hârşova a fost învestită cu contestaţia la executare iniţiată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Primăria Oraşului Hârşova, vizând Titlul executoriu nr. x din 27 octombrie 2017, emis de Primăria Hârşova, birou executări silite.

În vederea determinării instanţei de executare, se reţin ca fiind relevante prevederile art. 260 C. proc. fisc. (Legea nr. 207/2015), potrivit cărora "(1)Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. (2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de C. proc. civ., republicat, nu sunt aplicabile. (3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă."

Mai departe, în completare, art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În conformitate cu alin. (3) al aceleiaşi norme, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Din aceste ultime prevederi legale, rezultă că, în cazul contestaţiei la executare, competenţa teritorială este una exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează necompetenţa de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei".

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat, rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă pricina ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe.

Înalta Curte mai reţine şi că norma consacrată de art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Articolul 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei, implicit a soluţionării excepţiei de necompetenţă, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.

În speţă, Judecătoria Hârşova nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială la "primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate", astfel încât soluţionarea contestaţiei la executare a rămas dobândită de către această instanţă.

În acest sens, Înalta Curte reţine că primul termen la care părţile au fost legal citate a fost cel din 24 mai 2018. La termenul din 21 iunie 2018, pentru când pricina a fost amânată, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, pronunţarea asupra acesteia fiind prorogată, pe rând, pentru termenele din 04.07.2018 şi 08.08.2018 - când excepţia a fost pusă în discuţia părţilor.

Faţă de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, se constată că excepţia necompetenţei nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părţile legal citate, ci abia la 8 august 2018, după primul termen de judecată cu părţile legal citate, moment la care instanţa nu se mai putea dezînvesti.

Prin urmare, Judecătoria Hârşova a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă, chiar competentă, a pierdut această prerogativă.

Faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârşova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârşova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN