Jurisdictional exclusion of High Court for appeals against lower court rulings absent express statutory competence

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 5 martie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin Primar, obligarea acesteia la plata despăgubirilor în sumă de 39.860.000 euro, pentru terenul extravilan în suprafaţă de 1 ha, situat în municipiul Bucureşti, în baza Sentinţei civile nr. 871 din 23 septembrie 1998, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în cauză.

Prin Sentinţa civilă nr. 971 din 10 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a luat act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin Primar.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a formulat recurs la data de 31 mai 2018. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul la Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 6 august 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 600 din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de aspectele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017 şi de dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 17 decembrie 2018, fiind repartizată, aleatoriu, spre soluţionare, completului CNC4NCPC.

Prin rezoluţia completului din data de 18 decembrie 2018, s-a fixat termen la 31 ianuarie 2019, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

Examinând competenţa materială de soluţionare a cererii de recurs, conform dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de tribunal, în fond.

Conform dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."

Din norma de competenţă citată rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursurile declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu, în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine, prin lege, competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale."

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Mai trebuie reţinut că dispoziţiile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ. prevăd că "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată."

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează calea de atac împotriva hotărârii pronunţate de tribunal, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune în situaţia de faţă, dat fiind că prin sentinţa recurată, prin raportare la dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă - a luat act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul A.

Or, conform art. 406 alin. (6) C. proc. civ., hotărârea este supusă recursului la instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţarea la judecată.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ. va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 971 din 10 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 971 din 10 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN