Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 204/2019 AI generated

Recourse against declination of jurisdiction declared inadmissible as no remedy lies against final decisions on lack of competence

Case Number Decizia nr. 204/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision and leaving the lower tribunal’s declination of jurisdiction in force. The case involved a procedural challenge where the appellant, after having their appeal against a first-instance decision declared inadmissible by the appellate court, filed a further appeal to the supreme court. The decisive legal basis was the procedural rule that decisions dismissing a case for lack of jurisdiction are final and not subject to any legal remedy; consequently, the supreme court found that the filed appeal was a remedy not provided by law and was therefore inadmissible, citing the specific statutory provisions stating that such decisions are not subject to appeal and that only legally prescribed remedies may be used to challenge judicial decisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 132 alin. (3) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ; Recourse against declination of jurisdiction declared inadmissible as no remedy lies against final decisions on lack of competence: Conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "Sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.", iar art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Hotărârile date în apel, cele date fără drept de apel precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction judicial law statutory basis procedural rules declaratory decision law of states

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 956A din data de 9 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 732 din 04 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă.

Decizia a fost pronunţată cu menţiunea definitivă.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat recurs, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ. "Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent".

Conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "Sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.", iar art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Hotărârile date în apel, cele date fără drept de apel precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Coroborând prevederile legale mai sus citate, rezultă că hotărârile judecătoreşti prin care a fost declinată soluţionarea cauzei nu sunt supuse nici unei căi de atac.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, precum şi faţă de împrejurarea că hotărârea atacată este definitivă, fiind pronunţată în apelul declarat împotriva unei decizii prin care a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, se constată că decizia recurată nu este supusă căii de atac recursului.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind învestită cu judecata unei căi de atac neprevăzută de lege, urmează să respingă recursul formulat în cauză, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 956 A din data de 9 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CT