Inadmissibility of cassation appeal against final restitution decision under Law 165/2013 due to statutory exclusion of further judicial review.

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 952A din 18 septembrie 2018 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Sentinţei nr. 359 din 26 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Guvernul României reprezentat de Prim-ministru.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A. şi B.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la 26 noiembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 27 noiembrie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod şi a acordat termen la 16 ianuarie 2019, în camera de consiliu, fără citare părţi, pentru soluţionarea căii de atac.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În fapt, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 26 mai 2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată Guvernul României, solicitând ca acesta, prin ANRP, să le emită titlul pentru despăgubiri sau casă/apartament din fondul de protocol, precum şi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale în sumă de 1.000.000 euro şi daune morale în acelaşi cuantum pentru lipsirea lor de folosinţa imobilului pentru care au formulat notificare.

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Sentinţa nr. 359 din 26 februarie 2018, a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare. A admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare. A respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 952A din 18 septembrie 2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.

S-a constatat, în esenţă, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013, acte normative aplicabile litigiului, că în mod corect a constatat tribunalul că emiterea titlului de despăgubire este o atribuţie ce revine Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, iar emiterea ulterioară a titlului de plată este o atribuţie ce revine Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În speţă, atât prima instanţă, cât şi cea de apel au calificat litigiul ca fiind unul legat de aplicarea Legii nr. 165/2013, soluţionându-l ca atare.

Or, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România stipulează în sensul că hotărârile judecătoreşti pronunţate de secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii sunt supuse numai apelului.

Totodată, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, Decizia nr. 952A din 18 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se reţine totodată că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Faţă de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 952A din 18 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

Procesat de ED