Constitutionality of civil procedure article on appeal admissibility threshold and conflict between immediate effect of constitutional court decision and intertemporal application of procedural law

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 21 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., formulată de petentul A.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27, art. 509 alin. (1), art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

În motivare, cu privire la soluţia de respingere, a arătat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte una din condiţiile de admisibilitate ale textului menţionat, respectiv pe cea a legăturii cu soluţionarea cauzei.

Instanţa a arătat că excepţiile de neconstituţionalitate au fost invocate într-un dosar având ca obiect cererea de revizuire a unei decizii fără cale de atac, prin care s-a respins un recurs, ca inadmisibil.

Faţă de faptul că decizia atacată a fost dată fără cale de atac, s-a pus problema admisibilităţii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva respectivei decizii.

Or, în această fază procesuală, invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 27 C. proc. civ., care face o aplicare a principiului legis temporis processus şi a art. 521 alin. (1) şi (3) din cod care reglementează conţinutul şi efectele hotărârii pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu are nicio legătură cu litigiul care poartă asupra analizării posibilităţii formulării unei revizuiri împotriva unei hotărâri nesupuse niciunei căi de atac.

Împotriva acestei soluţii, petentul A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea încheierii recurate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Petentul a susţinut caracterul incompatibil cu Constituţia României al art. 521 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., raportat la Decizia nr. 52/18.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi al art. 27 C. proc. civ., cum a fost interpretat prin Decizia nr. 52/18.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

A susţinut că respectiv excepţie de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile generale de admisibilitate, cum prevede art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât a fost invocată în faţa instanţei de judecată, Înalta Curte, la termenul de judecată din 21 noiembrie 2018, excepţia viza o lege care este în vigoare şi care are legătură cu soluţionarea cauzei, iar textul de lege atacat nu fusese deja declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională.

Pe fondul excepţiei, a arătat că dispoziţiile art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. încalcă dispoziţiile Constituţiei României, prin raportare la dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018. Aceasta deoarece dezlegarea unor chestiuni de drept de către Înalta Curte nu poate fi contrară Constituţiei României şi nici nu poate să infirme jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României.

Petentul a mai susţinut că, prin efectul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a fost declarată neconstituţională condiţionarea căii de atac a recursului, în litigiile evaluabile în bani, de respectarea unui criteriu valoric.

Aşadar, efectul acestei decizii a fost că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate după publicarea respectivei decizii în Monitorul Oficial, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că efectele deciziei Curţii Constituţionale, deci recunoaşterea căii de atac a recursului în litigiile evaluabile în bani, operează în litigiile pornite după data de 20 iulie 2017, care este data publicării Deciziei nr. 369/2017 în Monitorul Oficial.

Ca urmare, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, în considerentele căreia a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa să se pronunţate în legătură cu efectele deciziei C. civ. sau dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curţii Constituţionale.

Recurentul a subliniat că Decizia nr. 397/2018 a Curţii Constituţionale reglementează raporturile dintre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională, arătându-se că Înalta Curte nu are competenţa să instituie, modifice abroge norme juridice.

În final, recurentul a solicitat să fie admis recursul împotriva încheierii şi Înalta Curte să admită cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. în raport de Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi, art. 27 C. proc. civ. este neconstituţional în raport de Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi, sintagma "pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul" din cuprinsul art. 509 alin. (1) C. proc. civ. este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut de art. 6, întrucât încalcă dreptul la un proces echitabil.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Comuna Şeica Mare, prin Primar a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, faţă de împrejurarea că excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzei.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata Comuna Şeica Mare, prin Primar, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare".

Din textul de lege mai sus citat, rezultă că împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale se poate exercita calea de atac a recursului, în termen de 48 de ore.

În raport de textul de lege mai sus citat, Înalta Curte constă că încheierea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unui text de lege este supusă căii de atac a recursului.

Exercitarea căii de atac nu este condiţionată de o legătură de cauzalitate între textul de lege asupra căruia se solicită control constituţional şi obiectul cauzei, susţinerile intimatei în acest sens fiind nefondate.

Aşa fiind, Înalta Curte urmează să respingă excepţia inadmisibilităţii recursului.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

În cauză, A. a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 2756 din 2 iulie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de aceeaşi parte împotriva Deciziei nr. 1255 din 10 octombrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Hotărârea judecătorească nr. 2756 din 2 iulie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată în completul de filtru, unde se analizează admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce ţin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de recurs stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Prin urmare, procedura examinării recursului în complet de filtru vizează doar aspecte pur formale, care nu presupun analiza pe fond a motivelor de recurs invocate de către parte.

În raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia pronunţată în complet de filtru nu este supusă niciunei căi de atac.

Având în vedere aceste considerente, în mod corect Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea art. 27 C. proc. civ., prin raportare la art. 509 alin. (1), art. 521 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., întrucât aceste texte de lege nu avea relevanţă asupra cauzei.

De altfel, prin încheierea recurată s-a explicitat această soluţie, prin raportare la împrejurarea că decizia atacată cu revizuire era pronunţată fără cale de atac, ceea ce conducea la respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Or, aşa cum s-a arătat, într-o cale de atac extraordinară, în raport de excepţia inadmisibilităţii respectivei căi de atac, invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 27 C. proc. civ., care face o aplicare a principiului legis temporis processus şi a art. 521 alin. (1) şi (3) din cod, care reglementează conţinutul şi efectele hotărârii pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu are nicio legătură cu litigiul.

Mai mult, Înalta Curte reţine că, ulterior declarării recursului în cauză, la data de 18 decembrie 2018, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 874/2018, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale.

În motivarea acestei decizii, instanţa de control constituţional a avut în vedere că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederii legale care limita exerciţiul căii de atac a recursului, în funcţie de un anumit prag valoric, şi s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.

Totodată, Curtea Constituţională a mai reţinut că, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în M. Of. nr. 836/1.10.2018, instanţa de contencios constituţional a dezvoltat considerentele cu privire la efectele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, cu prilejul analizării obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, între altele, în legătură cu prevederile art. III pct. 3 [cu referire la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013] şi pct. 4 [cu referire la art. XVIII din Legea nr. 2/2013] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

De asemenea, a avut în vedere că prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată, de către de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, ulterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, (prin care s-a statuat că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea acestei din urmă decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis sesizările formulate privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prevederilor art. 27 din C. proc. civ., legea aplicabilă căii de atac exercitată împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 este legea în vigoare la data începerii procesului, deşi, înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti susceptibile de reformare, a fost declarat neconstituţional chiar textul de lege care reglementa exercitarea căii de atac, în vigoare la data începerii procesului.

Cu alte cuvinte, potrivit interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin intermediul hotărârii prealabile, deşi dispoziţia legală care suprima în mod expres calea de atac a recursului, în privinţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de RON inclusiv, a fost constatată neconstituţională, aceasta continuă să fie aplicabilă tuturor litigiilor în curs, înregistrate pe rolul instanţelor anterior datei publicării deciziei de constatare a neconstituţionalităţii.

Or, Curtea Constituţională a reţinut că o asemenea soluţie interpretativă are semnificaţia prelungirii, în timp, a efectelor unei norme constatate neconstituţionale, cu consecinţa aplicării acesteia în cadrul proceselor în curs, ceea ce conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră efectul imediat şi general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

S-a arătat că problema de drept care a făcut obiectul hotărârii prealabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a vizat un conflict de drept intertemporal, din perspectiva aplicării în timp a normei, în cauză fiind incidente, pe de o parte, prevederile art. 27 din C. proc. civ., potrivit căruia "Hotărârile rămân supuse căilor de atac (…) prevăzute de legea sub care a început procesul.", şi, pe de altă parte, prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care reglementează efectele deciziilor Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din actele normative constatate ca fiind neconstituţionale încetează să mai producă efecte juridice, de la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Astfel, aceste prevederi constituţionale, coroborate cu cele cuprinse în art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, instituie o regulă de aplicare în timp a normelor legale constatate neconstituţionale, regulă care se aplică în mod prioritar, dată fiind forţa juridică superioară a normei constituţionale, în raport cu normele generale de drept tranzitoriu, cuprinse în acte normative cu forţă juridică inferioară (în speţă, C. proc. civ.), în acord cu principiul supremaţiei Legii fundamentale, cuprins în art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Mai mult, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea este garantul supremaţiei Constituţiei, ceea ce obligă instanţa constituţională la o atitudine activă, în sensul aplicării şi respectării acestui principiu în limitele competenţei sale (a se vedea şi Deciziile nr. 1533 din 28 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 905/20.12.2011 şi nr. 1615/20.12.2011, publicată în M. Of. nr. 99 din 8.02.2012).

Totodată, interpretarea dată prevederilor art. 27 din C. proc. civ., prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este contrară şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la efectele de ordin constituţional ale deciziilor sale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 61, şi jurisprudenţa acolo invocată, respectiv, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în M.Of. nr. 104/12.02.2007, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 256/18.04.2012, Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 84/4.02.2015, parag. 28, sau Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, parag. 52).

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la efectele unei decizii prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale, o decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României - facta futura; de asemenea, decizia va fi aplicabilă în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, precum şi, în mod excepţional, acelor situaţii care au devenit facta praeterita - respectiv cauzelor în care a fost invocată excepţia, indiferent dacă până la publicarea acesteia au fost soluţionate în mod definitiv, cauze în care este incident motivul de revizuire prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Prin urmare, Curtea Constituţională a reţinut că incidenţa efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 şi în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, este în acord cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, dispoziţii constituţionale pe care se întemeiază expresia obligativităţii erga omnes a interpretării şi soluţiei pronunţate de instanţa de contencios constituţional, care implică obligaţia constituţională a tuturor autorităţilor de a aplica întocmai deciziile Curţii, la situaţiile concrete în care normele constatate neconstituţionale au incidenţă (a se vedea şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 69 din 1.02.2016). Aşa cum Curtea Constituţională a reţinut în mod expres în Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, parag. 61, art. 147 din Constituţie este, în privinţa normelor procedurale, de imediată aplicare, având caracter sancţionatoriu. Prin urmare, în interpretarea acestui text constituţional, raportat la normele de procedură civilă, Curtea a constat că acesta se aplică atât situaţiilor pendinte, cât şi celor ce se vor naşte în viitor, sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie neputând fi condiţionată de faptul că procesul civil a fost pornit anterior sau ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.

De aceea, interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie textelor de lege criticate, care este în mod expres contrară considerentului nr. 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, referitoare la efectele deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, este de natură a contraveni efectelor de ordin constituţional ale deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme legale, iar o înlăturare a acestor efecte, în cauzele deduse soluţionării instanţelor de judecată, echivalează cu nerespectarea principiului constituţional al valorii obligatorii şi opozabilităţii erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrată de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.

De asemenea, având în vedere că decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, din ordinea juridică normativă, realizarea, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a unui control de constituţionalitate implicit al efectelor acestei decizii, prin raportare la alte norme constituţionale incidente, în speţă principiul neretroactivităţii legii civile, echivalează cu încălcarea competenţei specifice exclusive a instanţei de contencios constituţional, reglementată în art. 146 din Legea fundamentală.

În concluzie, în ceea ce priveşte efectele constatării ca neconstituţionale a unei soluţii legislative cuprinse într-o normă de procedură, respectiv sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de RON inclusiv", cuprinsă în dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Curtea Constituţională a reţinut că nu devin incidente prevederile art. 27 din C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac (…) prevăzute de legea sub care a început procesul" dat fiind faptul că neconstituţionalitatea este o sancţiune de drept constituţional care se aplică imediat situaţiilor pendinte.

Astfel, nu se poate ajunge la concluzia că decizia Curţii s-ar aplica numai proceselor pornite după publicarea sa, caz în care, în mod evident, hotărârea susceptibilă a fi recurată este pronunţată după publicarea deciziei.

Art. 27 din Cod constituie o normă de procedură de natură legală şi nu poate restrânge sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalenţa unei norme legale faţă de una de rang constituţional şi s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat şi general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale.

Or, într-un stat de drept, toate autorităţile publice, atât în aplicarea, cât şi în interpretarea normelor infraconstituţionale, trebuie să respecte deciziile Curţii Constituţionale din moment ce acestea materializează şi explicitează exigenţele Constituţiei.

În speţa ce face obiectul prezentului dosar, în raport de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională după declararea recursului în cauză, precum şi de ampla motivare a acesteia, parţial redată mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat de petent a rămas fără finalitate juridică.

Înalta Curte reţine că aspectele invocate de petent prin motivele de recurs au fost tranşate prin Decizia nr. 874/18 decembrie 2018, prin care Curtea Constituţională a constatat că interpretarea constituţională a prevederilor art. 27 din C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, trebuie să se facă cu observarea efectului general obligatoriu şi al aplicării pentru viitor a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, care este aplicabilă în toate litigiile în care raportul juridic guvernat de prevederea legală constatată neconstituţională nu este definitiv consolidat, respectiv în toate litigiile în care hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv a fost pronunţată după publicarea deciziei Curţii Constituţionale.

Având în vedere toate considerentele mai sus arătate, Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat în cauză.

Văzând prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., precum şi chitanţa onorariului de avocat depusă la fila x, urmează să oblige recurentul petent A. la plata sumei de 890 RON, cheltuieli de judecată către intimata Comuna Şeica mare prin Primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 21 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Obligă recurentul petent A. la plata sumei de 890 RON, cheltuieli de judecată către intimata Comuna Şeica mare prin Primar.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN