Recession of right of appeal in restitution claims under Law 10/2001 rendered Supreme Court recourse inadmissible

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 300 din 23 martie 2018 Tribunalul Covasna, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, Instituţia Prefectului judeţului Covasna şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Municipiului Sfântu Gheorghe, pentru pârâtul Statul Român; a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice; a obligat pârâtul să emită decizia de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu; a respins, ca nefondată, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele B., C., Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor; a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata, către reclamant, a sumei de 1400 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1295/Ap din 18 septembrie 2018 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a admis în parte apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât; a respins cererea de obligare a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata cheltuielilor de judecată; a respins apelul reclamantului A., împotriva aceleiaşi sentinţe; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, formulată de către apelantul A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. reclamantul A., care a formulat următoarele critici:

- Instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute cu sancţiunea nulităţii, în sensul că a lăsat nerezolvată pe fond cererea de chemare în judecată, iar prin modalitatea în care a înţeles să se pronunţe, a încălcat accesul la justiţie al reclamantului şi dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 21 din Constituţia României.

- Instanţa de apel a procedat la interpretarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice de aplicare ale acesteia aprobate prin H.G. nr. 250/2007, asupra cărora a realizat aprecieri eronate raportat la probele existente la dosarul cauzei, fără să se pronunţe cine este unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu, ce ar putea fi obligată să emită dispoziţia de restituire.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 20.11.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin punctul de vedere la raportul de admisibilitate formulat la data de 21.12.2018, recurentul-reclamant a arătat că recursul este admisibil şi a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

De asemenea, potrivit art. XII din Legea nr. 202/2010 "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Din textele legale anterior citate rezultă că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în litigiile în care sunt contestate deciziile/dispoziţiile motivate de soluţionare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, ori mutatis mutandis în care se solicită pe calea unei acţiuni directe acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul preluat abuziv, este apelul, sens în care prezenta cale de atac nu este prevăzută de lege, fiind, deci, inadmisibilă.

Cum Decizia nr. 1295/Ap/18.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov este dată în apel şi este definitivă, devin incidente dispoziţiile legale anterior menţionate.

Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului şi nici recursului şi ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată de reclamanţi împotriva deciziei din apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1295 din 18 septembrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., domiciliat în Germania, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat D., cu sediul în judeţul Cluj, împotriva Deciziei nr. 1295 din 18 septembrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, cu sediul în judeţul Covasna, B., cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, Municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, Instituţia Prefectului judeţului Covasna, cu sediul în judeţul Covasna, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în Bucureşti, Calea x, Statul Român, prin Municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, C., cu sediul în Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV