Finality of appellate decision dismissing recurs; prohibition on sequential appeals against same decision
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant’s recurs as inadmissible, thereby affirming the Court of Appeal’s decision that rejected the lower instance’s appeal, leaving the initial judgment dismissing the plaintiff’s claim on merits in force. The dispute concerned a civil action for the payment of 1,000 RON representing the value of hay, plums, and walnuts harvested from the defendant’s land; after the first-instance court dismissed the claim and the appellate court rejected the appeal for lack of merit, the plaintiff filed a recurs against the Court of Appeal’s decision dismissing his previous recurs. The court held that under Article 634 of the Code of Civil Procedure, decisions rendered in a recurs are final and definitive, and allowing a new recurs against such a final decision would violate the principle of legality and the constitutional guarantee of equality before the law, as no further statutory avenue for attack exists.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ; Finality of appellate decision dismissing recurs; prohibition on sequential appeals against same decision: Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci sub nr. x/2016 la data de 26 mai 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 1000 RON reprezentând contravaloarea fânului, prunelor şi nucilor de pe proprietatea sa, şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa nr. 769 din 12 septembrie 2017 Judecătoria Novaci a respins acţiunea, ca nefondată.
Prin Decizia nr. 150 din 1 februarie 2018 Tribunalul Gorj, secţia I civilă, a respins apelul reclamantului împotriva sentinţei.
Prin Decizia nr. 584 din 19 septembrie 2018 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul reclamantului împotriva acestei decizii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, neîncadrat în drept şi nemotivat, reclamantul A., arătând că deţine acte conform cărora este proprietarul terenului în litigiu şi că în mod greşit i-au fost respinse demersurile judiciare.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 13.11.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii." Alin. (2) prevede că "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării."
În cauză, se constată că prin Decizia nr. 584/19.09.2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 150/01.02.2018 a Tribunalului Gorj. Decizia prin care se soluţionează calea de atac a recursului este definitivă, potrivit textelor legale anterior menţionate şi nu mai poate fi atacată din nou cu aceeaşi cale de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 584 din 19 septembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., împotriva Deciziei nr. 584 din 19 septembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu B.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - GV