Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 164/2019 AI generated

Supreme Court jurisdiction over monetary appeals under 200,000 RON: declination of competence to the appellate court despite erroneous referral

Case Number Decizia nr. 164/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined its own jurisdiction, ruling that the appeal court retains competence to hear the appeal, thereby restoring the procedural path for the case and rejecting the appellate court's earlier declination of jurisdiction to the supreme court. The dispute involved a public administration company seeking 162 RON for unpaid sanitation services, a value well below the statutory threshold for supreme court jurisdiction, after the first-instance court dismissed the claim as time-barred and the appellate court upheld that decision. The supreme court held that under Articles 97(1) and 483 of the Civil Procedure Code, its jurisdiction as the ordinary court of appeal for recourses is limited to decisions rendered by appeal courts or those expressly provided for by law; since the appeal in this monetary claim under 200,000 RON was rendered by a tribunal, jurisdiction lies with the appeal court, consistent with the unitary interpretation established in Decision No. 18/2018 and clarifying that Constitutional Court Decision No. 369/2017 did not grant the supreme court general jurisdiction over such appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Supreme Court jurisdiction over monetary appeals under 200,000 RON: declination of competence to the appellate court despite erroneous referral: Astfel, dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.

Keywords

AI generated
constitutional jurisdiction rulings providing an interpretation monetary disputes administration of justice statutory limits Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 5068 din 12 octombrie 2017 Judecătoria Giurgiu a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu, prin A. SPRL, în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 162 RON, reprezentând facturi neachitate pentru serviciile de salubritate în perioada iunie 2011 - februarie 2012.

Prin Decizia nr. 382 din 14 martie 2018 Tribunalul Giurgiu a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu, prin A. SPRL, înregistrat la Tribunalul Giurgiu la data de 04.07.2018.

Prin adresa din 11.07.2018, Tribunalul Giurgiu a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti.

Prin Decizia nr. 589/07.11.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că în raport de dispoziţiile art. 97 şi art. 483 C. proc. civ., raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, curtea de apel este instanţă specială în privinţa căii de atac a recursului, instanţa de drept comun în materie fiind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 03.12.2018.

Prin rezoluţia din 05.12.2018, s-a fixat termen la 30.01.2019, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului într-o cauză având ca obiect pretenţii în cuantum de 162 RON, valoare ce se situează sub valoarea de 200.000 RON, iar cauza fiind soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal.

Astfel, dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţia procedurală menţionată nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor ci dimpotrivă, foloseşte două criterii ale circumscrierii acestei competenţe-unul care vizează ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curţilor de apel) şi celălalt indicaţia expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").

Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competenţe de drept comun, posibilă doar în situaţia în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.

O interpretare în sens contrar a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa cum procedează curtea de apel, înseamnă nesocotirea conţinutului expres al normei şi extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugarea la lege şi încălcarea regulilor procedurale [conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor este prevăzută numai prin lege].

Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.

De asemenea, dispoziţia din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că şi celelalte instanţe, atunci când judecă în recurs, realizează acelaşi tip de control de legalitate.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.

Hotărârea instanţei de contencios constituţional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competenţă a cărei neconstituţionalitate să o fi constatat.

Obiectul controlului de constituţionalitate l-a reprezentat sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conţinutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza şi considerentele justificative ale soluţiei adoptate s-au circumscris problemei admisibilităţii recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.

Pentru toate aceste considerente, se constată că dezînvestirea curţii de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menţionate anterior.

De asemenea, se constată că prin Decizia în interesul legii nr. 18/01.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30.05.2017 a Curţii Constituţionale, revine curţilor de apel.

În consecinţă, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta SC Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A., prin administrator judiciar A. SPRL împotriva Deciziei nr. 382 din 14 martie 2018 a Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV