Inadmissibility of accessory intervention for asserting independent inheritance rights instead of supporting defendant's defense

Prin încheierea din 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului A. formulată de B., ca inadmisibilă.

Curtea de apel a constatat că prin cererea de intervenţie accesorie, depusă la dosar la data de 3 octombrie 2018 şi lămurită personal de parte la termenul din 28 noiembrie 2018, B., deşi a pretins formal respingerea acţiunii faţă de pârâţii persoane fizice, a invocat drepturi proprii la eventuala reconstituire în favoarea sa a proprietăţii terenurilor autoarei C. în baza Legii nr. 18/1991, completată prin Legea nr. 247/2005.

S-a reţinut astfel, în raport de prevederile cuprinse la art. 61, art. 62 şi art. 63 C. proc. civ., că nu este admisibilă cererea, deoarece nu are caracterul unei cereri care să sprijine apărarea în proces a pârâtului în favoarea căruia doreşte să intervină, pe baza unui interes al intervenientului, material, moral, actual, ci reprezintă o cerere a unui terţ, care pentru un eventual interes viitor, neactual, de a încheia o tranzacţie cu pârâtul pe care îl consideră că va avea câştig de cauză, doreşte să fie parte în proces.

S-a observat că titularul cererii de intervenţie nu a afirmat vreun interes actual şi nici nu a invocat prevenirea încălcării unui drept subiectiv existent sau preîntâmpinarea prejudicierii vreunui atare drept, ci a relevat acţiunea separată pe care o are la dispoziţie, în măsura în care ar aprecia că ar fi fondată, de a solicita să i se stabilească un drept la reconstituire propriu, în baza cererilor depuse la Comisiile de fond funciar Lipova, din terenurile defunctei C., în contradictoriu cu toţi cei care înfăţişează drepturi pe respectivele terenuri, inclusiv pârâtul A..

Argumentele titularului cererii de intervenţie au fost considerate de curtea de apel că nu relevă vreun interes (folos practic) al părţii în susţinerea apărării pârâtului în favoarea căruia doreşte să intervină.

Aşadar, curtea de apel a constatat că titularul cererii de intervenţie nu are un interes actual, neafirmând drepturi succesorale ale autorului D., concretizate de o acceptare personală a acestuia a succesiunii după C. şi nici să i se fi emis de către comisiile de fond funciar un act de recunoaştere a calităţii de titular de drepturi reconstituite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs titularul cererii de intervenţie B., solicitând admiterea acestuia, precum şi a cererii de intervenţie accesorie.

Întemeindu-şi motivele pe cele cuprinse la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurentul a arătat că la data de 16 noiembrie 2014 a dobândit, prin intermediul contractului de cesiune drepturi succesorale autentificat sub nr. 4015, o parte din drepturile asupra patrimoniului succesoral al lui D., prin moştenitoarea E. La rândul său, D. are vocaţie succesorală la moştenirea lui C., decedată la 30 noiembrie 1991, fiind moştenitor de gradul IV.

Faţă de prevederile art. 61 alin. (3) C. proc. civ., recurentul a susţinut că are vocaţie succesorală la moştenirea defunctei C. şi calitatea necesară pentru a formula cererea de intervenţie accesorie în favoarea intimaţilor - pârâţi persoane fizice.

A mai susţinut că în calitatea sa de moştenitor al lui C. deţine informaţiile necesare pentru sprijinirea apărărilor intimaţilor-pârâţi, justificând interesul de a interveni în cauză.

În continuare, recurentul a înţeles a se referi la aspecte legate de întocmirea testamentului în favoarea lui F..

A concluzionat astfel că, demonstrată fiind calitatea sa de moştenitor după C. şi interesul său în promovarea cererii de intervenţie accesorie ca urmare a faptului că poate formula apărări în favoarea intimaţilor-pârâţi A. şi G., curtea de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ., intervenţia este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.

Se observă că prevalându-se de dispoziţiile cuprinse în textul de lege menţionat, recurentul a susţinut interesul său în promovarea cererii de intervenţie accesorie în sprijinul intimaţilor-pârâţi persoane fizice, pe de o parte, prin prisma calităţii sale de moştenitor după C., iar pe de altă parte, prin faptul că poate formula apărări în favoarea părţilor în sprijinul cărora doreşte să intervină.

Or asemenea susţineri nu pot fi primite, în raport de natura juridică a cererii de intervenţie accesorie.

Spre deosebire de intervenţia principală, prin intermediul căreia terţul deduce spre soluţionare instanţelor judecătoreşti o pretenţie proprie, în ipoteza cererii de intervenţie accesorie, terţul nu formulează decât apărări în sprijinul părţii în interesul căreia a intervenit, urmărind pronunţarea unei hotărâri în favoarea acesteia din urmă.

Astfel, în timp ce intervenţia principală are natura juridică a unei veritabile cereri de chemare în judecată, intervenţia accesorie nu este decât o simplă apărare.

Se reţine totodată că cererea de intervenţie este supusă condiţiilor comune de admisibilitate ale acţiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, una din acestea fiind cea cuprinsă în art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care statuează în sensul că printre alte cerinţe pentru formularea şi susţinerea unei cereri în faţa instanţelor civile există obligaţia ca autorul acesteia să justifice un interes.

În completarea acestor prevederi legale, dispoziţiile art. 33 C. proc. civ. stabilesc că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Aceleaşi norme procedurale prevăd că şi dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Aşadar, deşi natura juridică a intervenţiei accesorii este de apărare, terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfăşoară între alte persoane.

Prin urmare, în cazul intervenţiei voluntare accesorii, terţul urmăreşte să obţină un folos practic direct şi imediat prin pronunţarea unei hotărâri în favoarea părţii în sprijinul căreia intervine, prin care se va stabili sau se va confirma o situaţie ce-i conferă certitudinea că drepturile sale, conexe cu situaţia juridică dedusă judecăţii, nu vor fi afectate.

În speţă, instanţa de apel a reţinut că nu este admisibilă cererea de intervenţie formulată, deoarece nu sprijină apărarea părţii în favoarea căreia doreşte să intervină ci se invocă drepturi proprii, precum şi faptul că nu este îndeplinită condiţia existenţei interesului terţului intervenient, cerinţă obligatorie pentru admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, reţinere criticată de către recurent prin calea de atac promovată.

Astfel, după cum s-a constatat prin hotărârea atacată, prin cererea de intervenţie formulată, titularul acesteia a susţinut că a dobândit, prin intermediul cesiunii de drepturi succesorale, drepturi privind patrimoniul succesoral al lui D. (prin E.), în condiţiile în care acesta nu acceptase, în termenul legal, moştenirea după C.

Ca atare, cum corect a constatat şi curtea de apel, prin cererea de intervenţie formulată nu s-au adus apărări în favoarea intimatului-pârât A.

Dimpotrivă, aşa cum rezultă din motivarea demersului intervenientului, interesul acestuia este de a se considera valabilă transmisiunea moştenirii pe cale legală, iar nu cea testamentară de care se prevalează reclamanta, în justificarea interesului şi calităţii procesuale.

Este vorba aşadar, de invocarea unui interes al intervenientului care pretinde drepturi proprii derivând dintr-o altă modalitate de transmisiune succesorală (pe altă ramură a transmisiunilor succesorale de pe urma autoarei C.), situaţie care este străină instituţiei intervenţiei accesorii care presupune doar sprijinirea apărării părţii în favoarea căreia intervine.

Prin urmare, în aprecierea întrunirii condiţiilor de admisibilitate ale cererii de intervenţie accesorie, instanţa de apel, în mod corect a respins-o, ca inadmisibilă.

Având în vedere cele anterior arătate şi constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 61 raportate la cele ale art. 33 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de titularul cererii de intervenţie B. împotriva Încheierii din 28 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM