Recourse dismissed: National roads authority not liable for injuries where failure to install protective guardrails was not an unlawful omission under applicable technical norms

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 1.000.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului rutier din data de 26 noiembrie 2014, suferit de reclamant, obligarea la plata daunelor materiale conform înscrisurilor justificative ataşate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Prin Sentinţa nr. 2209 din 7 iunie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că la data de 26 noiembrie 2014 s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia reclamantul a suferit vătămări corporale, conform Raportului de expertiză medico-legală nr. x din 28 noiembrie 2014. S-a format Dosarul penal cu nr. unic x/P/2014 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, efectuându-se cercetări privind săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen., soluţionat prin clasare, la 6 decembrie 2016, reţinându-se culpa reclamantului A. în producerea accidentului, ca urmare a efectuării unei depăşiri neregulamentare prin încălcarea marcajului simplu continuu şi pierderea controlului autovehiculului, care s-a răsturnat în albia râului Timişul Sec.

Tribunalul a apreciat că existenţa faptei ilicite invocată de către reclamant nu a fost dovedită, nefiind dovedită existenţa obligaţiei legale a pârâtei de a monta parapet de drum în zona producerii accidentului.

Prin Decizia nr. 505/A din 6 martie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei, nefiind dovedită obligaţia legală a intimatei-pârâte de a monta un parapet de drum în zona producerii accidentului nici în raport de normativul AND 593/2012 indicat de recurent abia în faţa instanţei de apel.

În plus, chiar în ipoteza existenţei parapetului de protecţie pe marginea drumului şi a producerii impactului autoturismului cu acesta, la o viteză de 80km/h, nu se poate considera că apelantul-reclamant nu ar fi suferit acelaşi prejudiciu, în condiţiile nepurtării centurii de siguranţă (ceea ce permitea atât producerea loviturilor în interiorul autoturismului cât şi proiectarea victimei în afara maşinii).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamantul A., arătând că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut fapta ilicită a pârâtei constând în omisiunea de a amplasa un parapet de protecţie corespunzător pe ruta ocolitoare a Braşovului unde s-a produs accidentul rutier în urma căruia reclamantul a rămas paralizat într-un scaun cu rotile.

Normativul invocat de pârâtă în apărare, AND 591/2005 a fost aprobat prin Decizie nr. 307 din 1 iunie 2005 a directorului general al CNADR SA, cu o valabilitate de 2 ani, astfel încât la momentul producerii accidentului- noiembrie 2014 - nu era aplicabil, aspect constatat şi de instanţa de apel.

Ulterior acestui normativ, a fost aprobat Normativul nr. 593/2012, pentru sisteme de protecţie pentru siguranţa circulaţiei pe drumuri, poduri şi autostrăzi, despre care intimata-pârâtă nici măcar nu a amintit în faţa primei instanţe, ceea ce dovedeşte că tribunalul nu a verificat aplicabilitatea normativului din 2005, la care şi-a raportat analiza.

Conform Normativului 593/2012, anexa 9, "Pe drumurile situate la limita unui versant abrupt (prăpastie) se va amplasa parapet de protecţie ridicată sau foarte ridicată (drumuri clasa IV - V) şi protecţie foarte ridicată (drum clasa I, II şi III)".

În cauză, pentru a evita impactul cu altă maşină, şoferul a ieşit de pe carosabil şi a căzut în râpă, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă pârâta s-ar fi conformat normativului indicat, aşa cum rezultă şi din concluziile raportului de expertiză judiciară aflat la dosar.

Traumatismele suferite de reclamant s-au datorat lipsei unui asemenea parapet, care avea rolul de a proteja autoturismul şi de a evita prăbuşirea, fapta ilicită a pârâtei constând în omisiunea montării acestui dispozitiv de protecţie.

În mod greşit reţine instanţa de apel că din schiţa accidentului rezultă că de la marginea drumului şi până la versantul abrupt era o distanţă de 2,6 m, altfel cum se explică faptul că din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, întocmit de aceleaşi organe, se arată că autoturismul recurentului s-a răsturnat în albia râului Timişul Sec, iar distanţa de la partea carosabilă până la colţul din faţă al autoturismului fiind de 14,3 m.

Potrivit art. 33 din Normativul 593/2012, la amplasarea parapetelor se au în vedere mai multe criterii printre care: viteza de circulaţie pentru tronsonul de drum, intensitatea traficului, riscul de prăbuşire, etc. Tronsonul de drum pe care s-a produs accidentul este cu o înălţime a carosabilului de cel puţin 4m la locul răsturnării autoturismului, conform raportului de expertiză întocmit de expert B., care se coroborează cu depoziţia martorului audiat. Planşele foto anexate de expert raportului de expertiză prezintă existenţa unui parapet metalic întrerupt, ceea ce denotă în mod evident obligaţia intimatei de a asigura acest parapet de protecţie. Din planşele foto de la locul producerii accidentului se observă atât lipsa parapetului, cât şi râpa care duce la râul Timiş.

Împrejurarea că procesul penal a luat sfârşit în faza urmăririi penale prin soluţia clasării, nu înseamnă inexistenţa faptei ilicite a pârâtei şi neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1349 C. civ.. Recurentul susţine că accidentul a avut drept cauză necesară fapta proprie, dar şi condiţiile cauzale în care se înscrie fapta ilicită a intimatei-pârâte, care a făcut posibilă sau a mediat acţiunea cauzală. Potrivit expertului judiciar auto, existenţa unui parapet de protecţie pe porţiunea de drum pe care s-a produs accidentul ar fi atenuat producerea urmărilor acestui eveniment.

Suma pretinsă cu titlu de daune morale este pe deplin justificată, având în vedere că la numai 30 de ani reclamantul este imobilizat într-un scaun cu rotile, a suferit numeroase intervenţii chirurgicale şi tratamente dureroase, iar în viitor urmează să fie supus unei noi operaţii la coloană şi la braţul drept.

Pe lângă suferinţa fizică, trebuie avută în vedere suferinţa psihică (depresia instalată urmare a paralizării, şocul emoţional, schimbarea dintr-o persoană veselă într-una introvertită şi care preferă singurătatea) prejudiciul estetic (infirmitatea este cu neputinţă a nu fi observată şi reduce capacitatea de mişcare a reclamantului, care trebuie să fie ajutat de familie în activităţile curente) şi prejudiciul juvenil (faptul că a fost afectată o persoană extrem de tânără).

Tatăl reclamantului nu a putut face faţă acestui eveniment nefericit şi a decedat în luna martie a anului 2015, în urma unui infarct.

În aprecierea asupra daunelor morale, reclamantul invocă cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatul Unit şi Decizia nr. 1827 din 11 iunie 2014 pronunţată în Dosar nr. x/2012 de către instanţa supremă.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 17 septembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În termen legal, intimata-pârâtă a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestuia.

Recurentul a dedus judecăţii o acţiune în angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte, în scopul obţinerii reparării prejudiciilor de ordin moral şi material, consecinţe ale unui accident auto investigat din punct de vedere penal şi asupra căruia s-a concluzionat în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, prin rezoluţia de clasare din 6 decembrie 2016, că s-a produs din culpa recurentului, ca urmare a efectuării unei depăşi neregulamentare prin încălcarea marcajului simplu continuu şi pierderea controlului autoutilitarei înmatriculate cu nr. x care s-a răsturnat în albia râului Timişul Sec.

Adresându-se instanţei civile, recurentul a pretins că accidentul auto ce a condus la vătămarea sa gravă a avut drept cauză necesară propria sa faptă, dar, deopotrivă, şi condiţiile cauzale, în care se înscrie fapta ilicită imputată intimatei-pârâte, constând în omisiunea de a fi montat un parapet de protecţie pe segmentul de drum în care a avut loc accidentul (ocolitoare Braşovului).

Niciuna dintre instanţele de fond nu a reţinut existenţa faptei ilicite imputate intimatei-pârâte.

Critica recurentului, referitoare la stabilirea de către prima instanţă a concluziei sale asupra inexistenţei faptei ilicite imputate, pe baza unui normativ (AND 591/2005) care nu mai era aplicabil în raport cu momentul producerii accidentului - noiembrie 2014 -, este lipsită de utilitate, pe de o parte întrucât, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., pot face obiectul recursului hotărârile date în apel, iar cele de primă instanţă doar când sunt date, potrivit legii, fără drept de apel, situaţie neregăsită în cauză în raport cu hotărârea de primă instanţă a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă; pe de altă parte, este lipsită de utilitate critica întrucât, după cum afirmă însuşi recurentul, această deficienţă a judecăţii de primă instanţă a fost remediată în apel, Curtea de Apel Bucureşti verificând pe baza Normativului nr. 593/2012 existenţa unei obligaţii a intimatei-pârâte de a monta parapeţi de protecţie pe segmentul de drum de la locul producerii accidentului.

Aşadar, este fără relevanţă în economia cauzei critica referitoare la nerespectarea de către prima instanţă a obligaţiei de a verifica dacă norma invocată de pârâtă, relativă la regimul aplicabil sistemelor de protecţie pentru siguranţa circulaţiei pe drumuri, era în vigoare la momentul producerii accidentului, de vreme ce, în controlul judiciar din calea de atac a apelului, această neregularitate a fost remediată, iar rezolvarea litigiului a fost asigurată pe baza normativului aplicabil la data producerii accidentului.

De asemenea, nu poate fi primită critica recurentului prin care susţine că "greşit reţine instanţa de apel că din schiţa accidentului rezultă că de la marginea drumului şi până la versantul abrupt era o distanţă de 2,6 m".

Înalta Curte apreciază că afirmaţia retorică cu care recurentul combate cele reţinute de instanţa de apel ("...altfel cum se explică faptul că din procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de aceleaşi organe, ni se arată că autoturismul subsemnatului s-a răsturnat în albia râului Timişul Sec, iar distanţa de la partea carosabilă până la colţul din faţă al autoturismului fiind de 14,3 m") nu are aptitudinea de a contrazice starea de fapt reţinută pe baza probelor dosarului, şi că, vizând elemente ale situaţiei de fapt a cauzei, afirmaţia excede unor critici de recurs care trebuie să fie unele în legalitate şi, cu atât mai mult, dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. indicate ca temei de drept al recursului, dispoziţii ce vizează cazul când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Tot astfel, se reţine că, pornind de la situaţia de fapt a cauzei, instanţa de apel a verificat toate elementele de circumstanţiere indicate de apelant care, în opinia acestuia, ar fi antrenat aplicabilitatea Normativului AND 593/2012 cu referire la segmentul de drum pe care a avut loc accidentul şi, pe baza cărora, s-ar fi putut deduce existenţa obligaţiei intimatei-pârâte de a amplasa parapeţi de protecţie (anexa nr. 9 din AND 593/2012, dar şi dispoziţiile art. 33 din cuprinsul acestuia, care stabilesc criterii pentru amplasarea parapeţilor, printre care şi riscul de prăbuşire invocat de parte).

Astfel, în raport cu configuraţia locului accidentului, în mod justificat instanţa de apel a exclus incidenţa anexei 9, reţinând că sectorul de drum pe care s-a produs accidentul nu se circumscrie categoriei de "drum situat pe un versant" care este drumul cu marginea platformei în limita unui versant abrupt (prăpastie) potrivit notei de subsol a anexei 9. Tot astfel, a constatat că nu pot fi incidente nici dispoziţiile art. 33 ori ale anexei 2A a normativului (care se referă la criteriul riscului de prăbuşire a autovehiculelor), atâta timp cât, pe baza probelor administrate în dosarul de cercetare penală, s-a reţinut că accidentul s-a produs pe un "drum drept, fără zone de rembleu sau debleu, cu o distanţă de 2,6 m până la începutul versantului abrupt" (element regăsit în schiţa accidentului întocmită de organele de cercetare penală cu ocazia cercetării la faţa locului), ce consta în fosta albie a râului Timişul Sec, lipsită de apă, versant cu o pantă de 1: 5/1: 6.

Or, această analiză a instanţei de apel, ce a presupus raportarea situaţiei de fapt a cauzei, reţinută pe baza probelor, la conţinutul Normativului 593/2012, pe baza căreia a concluzionat asupra inexistenţei unei obligaţii a intimatei-pârâte de amplasare a parapeţilor de protecţie pe segmentul de drum unde s-a produs accidentul, nu a fost combătută de către recurentul-reclamant decât cu referire la elemente ale situaţiei de fapt (potrivit celor de mai sus, contestând distanţa de 2,6 m de la marginea drumului până la versantul fostei albii a râului sau insistând asupra existenţei unei râpi în vecinătatea drumului), care nu sunt în puterea de cenzură şi de apreciere ale instanţei de recurs.

De asemenea, în mod pertinent a exclus instanţa de apel ideea existenţei unei obligaţii a intimatei-pârâte de amplasare a parapeţilor de protecţie în zona de interes a cauzei, dedusă de apelant din situaţia de fapt a locului, prin indicarea prezenţei unor segmente de parapeţi în zone din apropiere (în fotografiile expertului judiciar preluate de pe un site actualizat cu doi ani anterior accidentului), reţinând că obligativitatea legală a montării unor astfel de parapeţi nu poate fi dedusă din amplasarea acestora în alte locuri care, prin situaţia lor particulară, pot justifica, eventual, amplasarea unor atare dispozitive.

În sfârşit, aprecierea expertului judiciar auto, pe care recurentul o redă în memoriul său de recurs, în sensul că prezenţa unui astfel de parapet de protecţie pe porţiunea de drum în care s-a produs accidentul ar fi atenuat urmările acestuia, este de asemenea irelevantă atâta timp cât partea nu a demonstrat, iar instanţa de apel nu a putut reţine, în raport cu configuraţia locului, existenţa obligaţiei intimatei-pârâte de amplasare a parapeţilor de protecţie, element esenţial pentru a se fi putut reţine existenţa faptei ilicite imputate acesteia.

Întrucât, în absenţa demonstrării unei fapte ilicite, nu se pot lua în discuţie celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale, Înalta Curte apreciază ca lipsite de relevanţă susţinerile regăsite începând cu pagina 6 a memoriului de recurs, menite să demonstreze necesitatea acoperii prejudiciului de ordin moral şi a celui material suferite de recurent.

Cât priveşte invocarea ca precedent judiciar a Deciziei civile nr. 1827/2014 a ICCJ, se reţine că situaţia de fapt din cauza de faţă este cu totul diferită de cea a litigiului finalizat prin amintita hotărâre de recurs, în care angajarea răspunderii civile delictuale a autorităţii intimate a avut loc, urmare a producerii unor prejudicii cauzate prin accidentare tocmai de existenţa pe marginea drumului a unor parapeţi de protecţie distruşi şi nereparaţi .

Pentru toate aceste motive, apreciind că recursul declarat este nefondat, Înalta Curte îl va respinge în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., cu domiciliul în Săcele, judeţul Braşov şi cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat C. în Braşov, judeţul Braşov, împotriva Deciziei nr. 505/A din 6 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, cu sediul în Bucureşti, B-dul x nr. 38.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM