Admissibility of appeal in annulment for failure to draft preliminary admissibility report and mischaracterization of judicial interpretation as material error

Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul instanţei la 6 noiembrie 2018, contestatorii A., B. au solicitat anularea Deciziei nr. 2820 din 4 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2), pct. 2 şi 3 C. proc. civ., raportat la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin decizia atacată au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 10/A din 31 ianuarie 2018 şi respectiv, Deciziei nr. 95/A din 13 iunie 2018 (referitoare la soluţia de completare a dispozitivului) exclusiv prin prisma criteriului valoric, prin raportare la Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

- S-a arătat că citarea contestatorilor pentru termenul din 4 septembrie 2018, când a avut loc judecata, a fost nelegală, fiind încălcate dispoziţii imperative, referitoare la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului (art. 493 alin. (2), (3) şi 4 C. proc. civ.) şi comunicarea raportului, cu existenţa dovezii de comunicare şi respectarea unui termen imperativ de 30 zile de la comunicare (art. 493 alin. (4) C. proc. civ.).

Potrivit dispoziţiilor procedurale menţionate, raportul se întocmeşte cu privire la admisibilitatea recursului, fiind o garanţie a procesului echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

- S-a susţinut, de asemenea, că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, în condiţiile în care prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M.Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile privind limitarea recursului la un prag valoric şi cu toate că hotărârile Curţii Constituţionale sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial, totuşi, instanţa de recurs a apreciat că recursul este inadmisibil raportându-se în exclusivitate la Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Această abordare reprezintă o eroare materială şi nu una de judecată, faţă de împrejurarea că judecarea recursului nu a fost antamată în prezenta cauză. Nefiind judecat recursul efectiv, nu se poate vorbi de aspecte ce ţin de judecata acestuia, ci doar de chestiuni prealabile, preliminare judecăţii recursului.

- S-a arătat, totodată, că hotărârea este nelegală şi pentru că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivelor de recurs, statuând în mod eronat asupra inadmisibilităţii raportate la valoarea litigiului.

Omisiunea instanţei a fost deliberată, având în vedere faptul că prin citaţia emisă pentru data de 4.09.2018 s-a indicat discutarea doar a aspectului de admisibilitate, fapt ce a făcut soluţia previzibilă.

Intimaţii C., D., E. şi F. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, arătând că niciunul din motivele invocate nu se verifică în speţă în condiţiile în care criticile formulate nu vizează procedura de citare, ci modalitatea de parcurgere a procedurii filtru, iar soluţia pronunţată de instanţa de recurs la data 4 septembrie 2018 a fost una conformă dezlegărilor date prin Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefiind rezultatul unei erori materiale. De asemenea, nu poate fi vorba despre o omisiune a instanţei de recurs în a se pronunţa asupra vreunuia dintre motivele de casare, câtă vreme soluţia a fost de respingere a căii de atac ca inadmisibile.

Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată că ele nu pot fundamenta contestaţia în anulare promovată, având în vedere următoarele considerente:

- Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., care deschid calea contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor definitive atunci când partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata, contestatorii invocă în realitate, aspecte străine de conţinutul şi sensul acestei prevederi legale.

Ceea ce sancţionează norma legală menţionată este realizarea unei judecăţi cu încălcarea obligaţiei imperative vizând citarea părţilor întrucât conform art. 153 alin. (1) C. proc. civ. "instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel".

Or, în speţă, contestatorii au fost legal citaţi pentru termenul la care a avut loc judecata recursului, fiind de altfel, prezenţi prin avocat, care a participat la dezbaterile orale pe aspectul pus în discuţie de către instanţă.

Aspectele invocate de către contestatori, referitoare la modalitatea de parcurgere a procedurii filtru - prin neîntocmirea raportului şi, implicit, necomunicarea acestuia - nu se subsumează dispoziţiilor referitoare la citare (pentru a fi sancţionate ca atare) ci ţin de faza preliminară, a modalităţii de pregătire a dosarului în recurs, înainte de a se ajunge în şedinţă publică.

Garanţiile procesuale la care fac trimitere contestatorii, cu referire la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi care ar fi decurs din necesitatea întocmirii raportului asupra admisibilităţii, nu pot deschide calea contestaţiei în anulare.

Separat de faptul că aceste garanţii procesuale nu au fost nesocotite câtă vreme citarea părţilor s-a făcut cu menţiunea discutării admisibilităţii, aspect pus în dezbaterea părţilor în şedinţă publică, trebuie menţionat că exerciţiul căilor de atac este subordonat, mai ales în ipoteza celor extraordinare, prescripţiilor stricte ale legii, în acord cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, nu poate fi extins motivul contestaţiei în anulare referitor la nelegala citare a părţilor asupra altor aspecte vizând întocmirea şi comunicarea actelor de procedură în diferite etape ale judecăţii.

- Susţinerea săvârşirii unei erori materiale în judecata cauzei este, de asemenea, străină motivului prevăzut de art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere argumentele aduse în sprijinul acestei critici.

Astfel, contestatorii nu pretind existenţa unei erori formale - care dă sens noţiunii de "eroare materială" prevăzute de lege - ci combat raţionamentul instanţei de judecată asupra admisibilităţii căii de atac.

Modalitatea în care instanţa de recurs a dat eficienţă şi a făcut aplicarea dezlegărilor obligatorii din Decizia nr. 52/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în relaţie cu Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, este rezultatul unei activităţi şi operaţiuni de judecată, nesubsumabile unei erori materiale susceptibile de a fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare.

Susţinând ca validă o altă interpretare, cu referire la o altă decizie a Curţii Constituţionale (nr. 454 din 4 iulie 2018, public. în M.Of. la 1 octombrie 2018), contestatorii nu demonstrează existenţa unei erori materiale, ci combat raţionamentul juridic al instanţei, ceea ce nu este admisibil întrucât se constituie într-o veritabilă critică de nelegalitate împotriva unei decizii din recurs, ceea ce ar deschide, în realitate, calea unui recurs "deghizat".

- Este lipsită de temei şi critica referitoare la neexaminarea motivelor de recurs, cu incidenţa art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Textul menţionat reglementează ipoteza în care "respingând recursul sau admiţându-l în parte, instanţa a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare".

Aşadar, este vorba despre situaţia în care instanţa de recurs procedează la analiza criticilor deduse judecăţii şi cu toate acestea, în ipoteza unei soluţii de respingere sau admitere în parte a recursului, omite analiza vreunuia dintre motive.

Este în mod evident în afara textului procedural ipoteza respingerii recursului ca inadmisibil, când, faţă de caracterul peremptoriu al excepţiei, nicio altă analiză asupra criticilor deduse judecăţii nu mai este posibilă.

Faţă de toate considerentele arătate, se constată lipsa de fundament a tuturor criticilor deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare care va fi respinsă în consecinţă.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., contestatorii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimaţi, în cuantum de 2.500 RON (2.000 RON onorariu de avocat şi 500 RON cheltuieli de transport, conform dovezilor de la dosar, filele x recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A., cu domiciliul în Cluj-Napoca, judeţul Cluj, B., cu domiciliul în comuna Floreşti, judeţul Cluj, împotriva Deciziei nr. 2820 din 4 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii D., cu domiciliul în comuna Floreşti, satul Floreşti, str. x A, judeţul Cluj, C., cu domiciliul în comuna Floreşti, satul Floreşti, str. x A, judeţul Cluj, E., cu domiciliul în comuna Floreşti, satul Floreşti, judeţul Cluj, F., cu domiciliul în comuna Floreşti, satul Floreşti, judeţul Cluj.

Obligă pe contestatori la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către intimaţii D., C., E., F.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM