Admissibility of unconstitutionality exception against 1984 expropriation decree pending procedural determination of standing and interest

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2012 pe rolul Tribunalului Iaşi la 9 decembrie 2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Statul Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, Municipiul Iaşi, prin Primar, Consiliul Local al municipiului Iaşi şi Primăria Iaşi - Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate al statului decurgând din Decretul de expropriere nr. 327/1984 vizând imobilul în suprafaţă de 1.590 mp situat în Iaşi, strada x nr. 9; în subsidiar, să se constate caducitatea de plin drept al Decretului nr. 327/1984 privind acelaşi imobil, raportat la art. 33 din Legea nr. 33/1994, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa nr. 538 din 20 martie 2018 Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins, ca fiind lipsită de interes, cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Iaşi, Consiliul Local al Municipiului Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi - Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat şi Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, în ceea ce priveşte constatarea caducităţii Decretului de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al RSR pentru suprafaţa de 300 mp teren situată în Iaşi, str. x cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate al Statului decurgând din acest decret prin Sentinţa civilă nr. 859 din 11 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, definitivă prin Decizia nr. 685 din 18 octombrie 2016; a respins, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă, cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Iaşi, Consiliul Local al Municipiului Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi - Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat şi Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, în ceea ce priveşte constatarea caducităţii Decretului de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al RSR pentru diferenţa de suprafaţă de 1.290 mp situată în Iaşi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A. SRL.

Cu prilejul judecării apelului, la data de 28 septembrie 2018, a fost înregistrată la dosar cererea apelantei privind invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a Decretului de expropriere nr. 327/1984 privind modificarea unor detalii de sistematizare, exproprierea unor terenuri şi construcţii, demolarea unor construcţii, scoaterea din funcţiune a unor fonduri fixe, precum şi realizarea şi desfiinţarea unor artere de circulaţie.

În motivare, apelanta a arătat că Decretul nr. 327/1984 contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată, art. 78 privind intrarea în vigoare a legii, art. 100 alin. (1) privind actele Preşedintelui şi art. 136 alin. (5) care reglementează inviolabilitatea proprietăţii private din Constituţia României.

A mai arătat că Decretul nr. 327/1984 contravine Constituţiei României din 1965, în vigoare la momentul emiterii, fiind încălcate art. 12 privind exproprierea, art. 36 privind dreptul de proprietate personală, art. 69 privind obligativitatea de publicare în Monitorul Oficial a decretelor Consiliului de Stat.

Apelanta a arătat, în esenţă, pe de o parte, că Decretul nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial al României şi, pe de altă parte, că este abrogat ca efect al abrogării legislaţiei suport, devenind ineficace. Sub acest ultim aspect a arătat apelanta că Decretul de expropriere nr. 327/1984 a fost emis pentru modificarea unor detalii de sistematizare şi formează corp comun cu Legea nr. 58/1974, lege care a fost abrogată.

În plus, conform art. 4 din Decretul nr. 467/1979 privind evaluarea construcţiilor, terenurilor şi plantaţiilor ce se iau, cu plată, în proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege, imobilele trec în proprietatea statului pe data preluării lor efective. Or, în cauză, terenul nu a fost preluat efectiv.

Prin Decizia nr. 772 din 22 octombrie 2018 Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a respins cererea formulată de apelanta SC A. SRL, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Decretului Consiliului de Stat nr. 327/1984; a respins apelul reclamantei împotriva sentinţei.

Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale care interesează prezenta cauză, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile legale solicitate a fi verificate sub aspectul conformităţii cu normele din legea fundamentală nu vizează în mod direct soluţionarea cauzei în această etapă procesuală.

Instanţa de apel a constatat că în primă instanţă, cererea apelantei-reclamante nu a fost soluţionată pe fond, fiind respinsă, pe de o parte, ca fiind lipsită de interes, în privinţa constatării caducităţii Decretului de expropriere nr. 327/1984 pentru suprafaţa de 300 mp şi, pe de altă parte, pentru lipsa calităţii procesuale active în ceea ce priveşte solicitarea de constatare a caducităţii aceluiaşi Decret pentru diferenţa de teren, de 1.290 mp, iar instanţa de apel a fost solicitată a examina legalitatea soluţiei cu privire la aceste excepţii şi a trimite cauza spre soluţionarea fondului litigiului la instanţa de fond.

Prin urmare, faţă de obiectul analizei instanţei de apel, s-a constatat că o eventuală constatare a neconstituţionalităţii Decretului de expropriere nu interferează în niciun fel cu soluţia justă asupra acestor două excepţii.

Recursul reclamantei SC A. SRL împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Decretului Consiliului de Stat nr. 327/1984 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 24 octombrie 2018 şi a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că în mod greşit instanţa de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, deşi condiţiile de admisibilitate erau îndeplinite, lucru ce rezultă din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, (Deciziile nr. 45/1993 şi nr. 75/1995) care s-a pronunţat cu privire la asemenea acte normative, în sensul că în măsura în care un imobil expropriat nu a fost preluat efectiv de la proprietar până la intrarea în vigoare a Constituţiei, dreptul proprietarilor expropriaţi nu mai poate fi transferat la stat, ca urmare a actului de preluare, neexistând un temei legal pentru o asemenea operaţiune.

Recurenta-reclamantă a precizat că, întrucât la data formulării recursului hotărârea instanţei de apel nu-i fusese comunicată, îşi rezervă dreptul de a completa motivele de recurs după ce va lua cunoştinţă de considerentele acestei hotărâri.

Prin motivele de recurs depuse la 19 decembrie 2018, reclamanta a susţinut doar critici ce au vizat soluţia pe fondul cauzei, iar nu şi soluţia netrimiterii cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale, ce face obiectul controlului judiciar de faţă.

Prin concluziile orale formulate la termenul de judecată, reprezentantul recurentei-reclamante a mai criticat şi modul în care instanţa de apel s-a pronunţat prin aceeaşi decizie, atât pe excepţia de neconstituţionalitate invocată, cât şi pe fondul cauzei.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, întrucât recurenta-reclamantă a formulat motive de recurs pe care le-a depus şi precizat la momente diferite, având conţinut distinct, Înalta Curte constată că este învestită în prezentul recurs (îndreptat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Decretului nr. 327/1984) cu aspectul de nelegalitate privind modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Motivele de recurs depuse la dosarul cauzei la data de 19 decembrie 2018 nu pot fi avute în vedere în prezentul cadru procesual întrucât reprezintă critici de nelegalitate privind fondul apelului, cu care prezenta instanţă nu este învestită.

Referitor la soluţia respingerii cererii recurentei de sesizare a Curţii Constituţionale, prin reţinerea neîntrunirii condiţiei de admisibilitate relativă la existenţa legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că aceasta este corectă, în contextul în care la instanţa de fond, acţiunea a fost respinsă ca lipsită de interes, în privinţa cererii de constatare a caducităţii Decretului de expropriere nr. 327/1984 pentru suprafaţa de 300 mp, şi pentru lipsa calităţii procesuale active, în privinţa cererii de constatare a caducităţii aceluiaşi decret pentru diferenţa de teren, de 1.290 mp, iar instanţa de apel a fost solicitată a examina legalitatea soluţiei cu privire la aceste excepţii şi a trimite cauza spre soluţionarea fondului litigiului la instanţa de fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti trebuie să privească neconstituţionalitate unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii de lege sau de ordonanţă în vigoare, care să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului.

Condiţia de admisibilitate a legăturii excepţiei de neconstituţionalitate invocată cu soluţionarea cauzei deschide calea ridicării unor astfel de excepţii în orice etapă a soluţionării procesului şi în orice procedură care ţine de cercetarea acestuia, fie ea şi una incidentală.

Chiar dacă condiţia este una largă, permisivă, ea nu poate fi extinsă într-atât cât să fie văzută ca vizând legătura cu soluţionarea cauzei în ansamblul său, iar nu la un anumit moment procesual, respectiv cel al invocării sale, cum se înţelege că a fost analizată de instanţa a cărei soluţie este atacată.

Ca orice instrument procesual, şi excepţia de neconstituţionalitate se subsumează condiţiilor generale ale "acţiunii în procesul civil", fiind şi în cazul său subînţeleasă necesitatea îndeplinirii condiţiei existenţei unui interes, care să fie şi actual pentru utilizarea sa. Spre exemplu, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unui text de lege ce reglementează regimul juridic al ajutorului public judiciar, virtual incident şi procesului reclamantului, dar a cărui aplicare acesta (încă) nu a solicitat-o în cazul său concret, este fără legătură cu cauza. În mod similar, excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentă şi care viza norme legale incidente pe fondul raportului juridic litigios, este fără legătură cu cauza, în etapa soluţionării acesteia în apelul ce a supus controlului judiciar soluţia primei instanţe dată cererii de chemare în judecată pe două excepţii procesuale, a căror reţinere a împiedicat evaluarea fondului.

Prin urmare, faţă de obiectul analizei instanţei de apel, o eventuală constatare a neconstituţionalităţii actului de expropriere nu avea nicio relevanţă prin raportare la modalitatea de soluţionare a celor două excepţii.

Condiţia legăturii cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate invocate nu vizează exclusiv obiectul acţiunii, ci ceea ce se deduce efectiv cercetării judecătoreşti. În speţă, chiar dacă demersul judiciar a vizat anularea decretului de expropriere, ceea ce s-a analizat în concret de către instanţă au fost aspecte procedurale care au împiedicat cercetarea cauzei pe fond, astfel încât condiţia de admisibilitate menţionată nu este îndeplinită.

Referitor la greşita soluţionare, de către instanţa de apel, prin acelaşi act procedural, atât a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi a apelului (motiv de recurs invocat prin concluziile orale formulate cu prilejul judecăţii), Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi primită.

Astfel, art. 424 C. proc. civ. reţine următoarele:

"(1) Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă. (2) Hotărârea prin care judecătoria soluţionează căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi al altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numeşte sentinţă. (3) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului şi recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanţe şi reţinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a reţinerii cauzei în fond după casarea cu reţinere în recurs se numeşte decizie. (4) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra contestaţiei în anulare sau asupra revizuirii se numeşte, după caz, sentinţă sau decizie. (5) Toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel."

Din textul legal rezultă că hotărârile judecătoreşti sunt sentinţe, decizii sau încheieri.

Împrejurarea că instanţa de apel a înţeles să soluţioneze cererea de sesizare a Curţii Constituţionale printr-un act procedural unic, care a analizat, deopotrivă, şi apelul împotriva sentinţei de fond, nu are nicio relevanţă în planul unei ipotetice vătămări procesuale (inexistente, dealtfel), câtă vreme argumentele părţii au fost analizate, soluţia adoptată a fost motivată, iar în dispozitivul deciziei se regăseşte calea de atac şi termenul în care poate fi exercitată.

Denumirea actului procedural prin care sunt soluţionate pretenţiile părţilor nu constituie un aspect de nelegalitate care să justifice admiterea recursului, puterea şi efectele hotărârii judecătoreşti fiind cele prevăzute de lege, indiferent de categoria în care aceasta se încadrează conform dispoziţiilor art. 424 C. proc. civ. (sentinţă, decizie, încheiere).

Premisa unui motiv de nelegalitate este încălcarea unui drept procesual al părţii, or, în speţă, prin soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin chiar decizia dată asupra apelului, cu respectarea tuturor exigenţelor privind motivarea, indicarea căii de atac şi a termenului de exercitare, o astfel de încălcare nu poate fi susţinută, sens în care critica nu poate fi primită. Cu privire la pretinsa întârziere în soluţionarea recursului împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, invocată de recurenta ca o vătămare ce ar fi suferit-o, se reţine că este invocată formal, de vreme ce sub aspectul fondului cauzei, acolo unde invocarea excepţiei de neconstituţionalitate ar fi prezentat relevanţă, potrivit celor arătate mai sus, partea se află abia în etapa judecăţii de recurs, în parcurgerea procedurii de filtru.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC A. SRL, prin administrator B., împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Decretului Consiliului de Stat nr. 327/1984 din cuprinsul Deciziei nr. 772 din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM