Extraordinary annulment unavailable for substantive critique of retrocession conditions and evidence evaluation under the 1994 Nationalization Law

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 12 noiembrie 2018 sub nr. x/2018 contestatorii A. şi B. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 2910 din 18 septembrie 2018 a acestei instanţe.

În motivare, contestatorii au arătat că instanţa de recurs a omis a se raporta la concluzia instanţei de apel în sensul că imobilul în litigiu a rămas în posesia expropriaţilor fiind în discuţie doar dreptul de dispoziţie, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, astfel că alegaţia instanţei de recurs în sensul că este vorba de un spaţiu verde sau un spaţiu de protecţie a mediului este o greşeală materială esenţială.

O altă greşeală materială constă în faptul că instanţa nu a observat din planşele fotografice că terenul în litigiu este despărţit de blocul învecinat de alei de acces deja amenajate odată cu sistematizarea zonei.

Deşi instanţa de apel a apreciat că neutilizarea bunului expropriat timp de 35 de ani justifică cererea de retrocedare, soluţia instanţei de recurs potrivit căreia exproprierea a vizat resistematizarea zonei nu poate fi primită, întrucât mai bine de 35 de ani municipalitatea a dovedit lipsă de interes pentru realizarea unor amenajări specifice spaţiilor verzi, sens în care hotărârea pronunţată este, de asemenea, rezultatul unei greşeli materiale.

Contestatorii au mai arătat că toate probele din cauză converg către o singură concluzie, respectiv aceea că terenul în litigiu este liber, neconstruit şi neafectat de reţele edilitare, putând fi restituit în natură în suprafaţă restrânsă de 382 mp, identificată în completarea la raportul de expertiză tehnico-topografică efectuat de expert C., prin punctele de contur 1, 2, 3, 4, 5, 6.

Decizia instanţei de recurs este în flagrantă contradicţie cu ansamblul probator al cauzei, se opreşte cu examenul motivelor de recurs la aspectele de netemeinicie, neobservând că analiza celor trei condiţii impuse de art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se poate face fără analiza probelor administrate.

La data de 23 ianuarie 2019, contestatorii au formulat cerere completatoare, în baza art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocând nelegala constituire a completului de judecată sub aspectul tragerii la sorţi a celor trei magistraţi, ceea ce atrage nulitatea actului de procedură.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 12 februarie 2013, sub nr. de Dosar x/2013, reclamanţii B. şi A. au solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin primar general, obligarea pârâtului la retrocedarea în proprietate a terenului în suprafaţă de 414 mp, situat în Bucureşti str. x nr. 40.

Prin Sentinţa nr. 619 din 28 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 135A din 10 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei şi a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 20 noiembrie 2015 sub nr. x/2015.

Prin Sentinţa nr. 1199 din 10 octombrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 992A din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul reclamanţilor împotriva sentinţei, ca nefondat.

Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii, care au invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, modificată şi republicată, de către instanţele de fond şi apel şi au arătat că toate raţionamentele expuse prin considerentele deciziei atacate sunt în contradicţie cu probele administrate în cauză, curtea de apel şi tribunalul substituindu-se într-un mod nepermis competenţelor municipalităţii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 301/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

S-a mai arătat că toate probele administrate în cauză converg la o singură soluţie, şi anume aceea că terenul în litigiu este liber, neconstruit şi neafectat de reţele edilitare şi poate fi restituit în natură, în suprafaţa restrânsă de 382 mp, identificată în completarea la raportul de expertiză tehnico-topografică (anexa 3) efectuat de expert C., prin punctele de contur 1, 2, 3, 4, 5 şi 6.

Prin Decizia nr. 2910 din 18 septembrie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că instanţele de fond şi apel au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora "dacă în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică".

Exproprierea terenului în litigiu s-a făcut prin Decretul nr. 4 din 11 ianuarie 1983 al Consiliului de Stat al R.S.R. privind exproprierea unor imobile, demolarea unor construcţii, scoaterea din funcţiune a unor fonduri fixe, precum şi realizarea şi desfiinţarea unor artere de circulaţie în Municipiul Bucureşti. Aşa cum rezultă din art. 1 al acestui decret, exproprierea a avut ca scop construirea unui număr de 1070 de apartamente şi a dotărilor tehnico-edilitare aferente, fiind aprobată demolarea construcţiilor, prin urmare exproprierea vizând resistematizarea respectivei zone.

Raportat la situaţia de fapt ce nu a fost contestată, faţă de amplasarea la o distanţă foarte mică de limita blocurilor de locuinţe, astfel cum rezultă din planurile anexă la raportul de expertiză şi planşele fotografice depuse de reclamanţi, s-a reţinut corect realizarea scopului exproprierii, care nu trebuie interpretată numai prin raportare la ocuparea sau neocuparea cu construcţii a terenului în litigiu, ci cu observarea întregului ambient creat pentru normala utilizare a construcţiilor.

Critica potrivit căreia instanţele de fond şi apel s-ar fi substituit nepermis competenţelor municipalităţii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, a fost înlăturată, reţinându-se că instanţele nu au edictat reguli specifice planurilor urbanistice, ci doar au constatat împrejurarea că terenul în litigiu a fost cuprins, ulterior exproprierii, într-un plan de resistematizare a zonei.

Lipsa de interes a municipalităţii în realizarea unor amenajări specifice spaţiilor verzi nu schimbă destinaţia de zonă de protecţie a terenului rămas în proprietatea unităţii administrativ teritoriale şi nu poate conduce de plano la reţinerea pretinsei nerealizări a scopului exproprierii.

Susţinerile formulate prin motivele de recurs vizând probele administrate şi modul de evaluare a acestora nu au fost analizate, întrucât s-a apreciat că nu reprezintă aspecte de nelegalitate, ci de netemeinicie ale deciziei atacate.

Prin motivele de contestaţie în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se invocă nelegala constituire a completului de judecată în ceea ce priveşte tragerea la sorţi a celor trei magistraţi, ceea ce ar atrage, în opinia contestatorului, nulitatea actului de procedură.

Este lipsită de temei legal o astfel de aserţiune în condiţiile în care textul de lege pe care contestatorii se întemeiază se referă la încălcarea de către judecători a dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă, motiv ce putea fi primit, în condiţiile alin. (2) al art. 317 C. proc. civ. doar dacă nu a putut fi invocat în faţa instanţei de recurs. Or, invocând nelegala alcătuire a completului contestatorii se află în afara domeniului de aplicare a textului de lege invocat, astfel că acest motiv este nefondat.

Contestatorii au mai invocat, din perspectiva art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., o serie de greşeli materiale comise de instanţa de recurs, despre care susţin că a ignorat o concluzie a instanţei de apel în sensul că imobilul în litigiu a rămas în posesia expropriaţilor, astfel că, prin referirea la un spaţiu verde sau un spaţiu de protecţie a mediului, a comis o greşeală materială esenţială.

Se mai reproşează instanţei de recurs că nu a observat situaţia de fapt rezultată din planşele fotografice, concluzia acesteia în sensul că exproprierea a vizat resistematizarea zonei fiind rezultatul unei alte greşeli materiale, în condiţiile în care toate probele din cauză converg la o singură concluzie, respectiv aceea că terenul în litigiu este liber, putând fi restituit în natură.

Erorile materiale la care se referă art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. vizează exclusiv aspecte formale ale judecăţii, care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei.

Înalta Curte constată că aspectele relevate de contestatori nu reprezintă greşeli materiale în sensul prevăzut de textul de lege invocat, ci critici ale raţionamentului judiciar al instanţei de recurs ce se constituie într-un "recurs la recurs", ce tinde la a determina o veritabilă rejudecare a problemei de drept analizate prin decizia atacată, neîngăduită de calea extraordinară de atac promovată în cauza pendinte.

Contestaţia în anulare este o cale de retractare şi nu o cale de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu se poate repune în discuţie nelegalitatea hotărârii pronunţate ca urmare a invocării unor greşeli de judecată, relative la dezlegarea dată de instanţă problemei de drept deduse judecăţii.

Nu poate fi reţinută nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., întrucât aceasta se referă la omisiunea instanţei de a cerceta un motiv de recurs, or, ceea ce contestatorii au reproşat instanţei este faptul că aceasta s-a oprit cu examenul motivelor de recurs la aspectele de netemeinicie şi nu a analizat condiţiile impuse de art. 35 din Legea nr. 33/1994, pentru care era necesară o analiză a probelor administrate.

Faptul că instanţa de recurs nu a analizat motivele referitoare la probele administrate şi modul de evaluare a acestora, considerând că nu reprezintă critici de nelegalitate ale deciziei atacate, nu înseamnă că a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de recurs, dimpotrivă, s-a pronunţat asupra acestora, apreciindu-le ca fiind aspecte ce ţin de temeinicia şi nu de legalitatea soluţiei recurate. Or, a critica o astfel de calificare, însemnă a contesta legalitatea aprecierii, operaţiune incompatibilă cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca neîntemeiată, întrucât criticile formulate nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele prevăzute în art. 317 şi 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare declarată de B. şi A. împotriva Deciziei nr. 2910 din 18 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM