Nullity of cassation appeal for failing to ground in specific grounds of illegality rather than reiterating factual arguments

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la data de 22 noiembrie 2016, reclamantul A., deţinut în Penitenciarul Slobozia, a chemat în judecată pârâţii Statul Român, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Administraţia Penitenciarului Poarta Albă şi Administraţia Penitenciarului Slobozia, pentru ca, în baza probatoriilor anexate, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună admiterea acţiunii şi obligarea Statului Român la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale şi materiale, obligarea pârâţilor a cere scuze oficial prin adrese care să şi ajungă la el, obligarea pârâţilor la publicarea în 3 ziare naţionale şi un post de televiziune naţional a hotărârii care se va pronunţa în cauză, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă, iar în cazul în care nu se va da curs dispoziţiei, să se dispună autorizarea reclamantului să publice hotărârea, pe cheltuiala pârâţilor, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea precizatoare depusă la instanţa de fond, reclamantul a arătat că se îndreaptă exclusiv împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru repararea unui prejudiciu moral cuantificat la suma de 492.000 euro - 225.000 euro pentru încălcarea condiţiilor de cazare din penitenciare, respectiv, încălcarea art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, 17.000 euro pentru afectarea stării sale de sănătate în cursul detenţiei şi 250.000 euro pentru încălcarea dreptului de a vota, arătându-se, totodată, că "în urma depistării vinovaţilor, statul (trebuie) să-şi recupereze paguba suferită de la Penitenciarul Slobozia, (Penitenciarul) Poarta Albă şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor" ca instituţii publice cu atribuţii în asigurarea apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor la plata unor daune de 2.000 euro pentru încălcarea dreptului la muncă şi discriminarea unor deţinuţi prin adoptarea Deciziei nr. 619 din 14 octombrie 2011, pentru oprirea programului TV prin cablu şi, respectiv, pentru fapta de a fi deranjat din punct de vedere fonic de către angajaţi ai penitenciarelor prin verificarea, prin lovire, a gratiilor.

A arătat reclamantul că solicită obligarea Penitenciarului Slobozia la plata a 5.000 euro pentru încălcarea dreptului la convorbiri on-line şi a dreptului la convorbiri telefonice, încălcarea prevederilor art. 68 alin. (3) din Hotărârea nr. 157/2016, începând cu data de 10.03.2016, cercetarea disciplinară abuzivă şi, respectiv, pentru întârzierea plătii sumelor de bani primite de la membrii ai familiei sale.

Prin Sentinţa civilă nr. 243F din 14 februarie 2017, Tribunalul Ialomiţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Slobozia.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamant împotriva pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul Slobozia şi Penitenciarul Constanţa - Poarta Albă, iar în baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 26.105 RON, de plata căreia a fost scutit reclamantul prin încheierea din 16 noiembrie 2016, ca urmare a admiterii cererii de acordare a ajutorului public judiciar, au rămas în sarcina statului.

Prin Decizia nr. 882A din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 243F din 14 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa şi a dispus ca, cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 100 RON, cu titlu de ajutor public judiciar acordat apelantului-reclamant, să rămână în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând desfiinţarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi, în baza probatoriului administrat, rejudecând, instanţa de recurs să admită acţiunea şi să încuviinţeze răspunderea pârâţilor, pentru îndeplinirea pretenţiilor dovedite legal.

În susţinerea recursului, reclamantul a arătat că instanţa de apel a denaturat adevărul cu privire la necesitatea efectuării unei expertize grafologice, nu a încuviinţat audierea martorului propus, nu a sesizat aspecte privind situaţia de fapt, invocate prin cererea de chemare în judecată şi a reţinut, în mod greşit, că reclamantul nu a probat pretenţiile solicitate.

Statul Român, prin Legea nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu pentru condiţiile improprii de detenţie, în calitate de vinovat, a ales să îl despăgubească pe reclamant în mod echitabil pentru "un eventual prejudiciu moral" cu 336 zile pe care le consideră ca şi efectuate din pedeapsa de 7 ani de închisoare. Recurentul-reclamant se întreabă retoric, în baza căror criterii a fost cuantificată valoarea prejudiciului său. În dovedire, recurentul invocă Adresa nr. x din 12 februarie 2018 emisă de Penitenciarul Bucureşti Rahova.

Acest număr de zile compensatorii conduc la concluzia că există fapte ilicite, prejudiciu real, raport de cauzalitate, precum şi vinovăţia celui care a creat prejudiciu pe perioada detenţiei.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea probei cu expertiză tehnică judiciară pentru determinarea prejudiciului moral suferit.

Prin Hotărârea pilot din 25 aprilie 2017, CEDO a recomandat Statului Român adoptarea unor măsuri generale pentru remedierea problemei structurale constatate, dar nu a recomandat să se dispună prin legea internă o serie de măsuri care să nu acopere prejudiciul creat.

A mai arătat că există încălcare flagrantă a art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului de către Statul Român, invocând hotărârea pronunţată de Curtea Europeană în cauza "Stanciu împotriva României", prin care s-a reţinut că Statul Român nu recunoaşte că prin nerespectarea condiţiilor de detenţie din penitenciare există un prejudiciu moral.

Referitor la susţinerea privind încălcarea dreptului la vot, recurentul-reclamant a solicitat efectuarea unei expertize grafologice şi a unei expertize tehnice judiciare care să cuantifice legal valoarea prejudiciului ce i-a fost creat prin îngrădirea acestui drept fundamental.

Totodată, recurentul-reclamant a reiterat faptul că, din anul 2013 şi până în prezent, în sistemul penitenciar românesc a trăit umilinţe greu de descris, efectul imediat al acestora constând în uciderea spiritului şi a sufletului uman, demnitatea umană i-a fost afectată şi prejudiciul moral este greu de cuantificat.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluţia din data de 26 martie 2018, a dispus comunicarea cererii de recurs către intimaţi, precum şi întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea formalităţilor de comunicare menţionate în art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea deciziei recurate, ca fiind temeinică şi legală.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât recursul nu este motivat raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurentul reiterând motivele de fapt avute în vedere de prima instanţă. Pe cale de consecinţă, intimata a apreciat că decizia atacată este temeinică şi legală, solicitând anularea recursului.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Penitenciarul Constanţa -Poarta Albă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Penitenciarul Slobozia a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate, ca fiind temeinică şi legală.

La data de 19 iulie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, reţinându-se ca recursul este admisibil în principiu, în raport de valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, însă recurentul nu a indicat temeiul de drept pe care îşi fundamentează calea de atac, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare fiind invocată şi prin întâmpinare.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor pentru formularea unui punct de vedere cu privire la conţinutul acestuia.

Intimata Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus punct de vedere la raport.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare şi reţinută prin raport, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din acelaşi cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiţia încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În speţă, prin Decizia nr. 882A din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 243F din 14 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, instanţa reţinând neîndeplinirea condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală a pârâţilor (art. 1357 şi urm. C. civ.).

Raportat la susţinerile din memoriul de recurs referitoare la necesitatea administrării probatoriilor în faţa instanţei de apel, Înalta Curte constată că această instanţă a expus expres argumentele pentru care probele nu au fost administrate, iar criticile recurentului nu vizează argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere a apelului, ca nefondat, ci reprezintă o reluare a susţinerilor privind fondul cauzei şi o reiterare a cererii de probatorii, incompatibilă cu structura recursului.

Prin urmare, faţă de cele anterior constatate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 882A din 26 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM