Recusal motion and final labor appeal: Nullity for unelaborated grounds and inadmissibility of cassation in social security disputes

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost înregistrată la data de 4 ianuarie 2016, contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 3110/5 din 1 octombrie 2015, privind încetarea de drept a contractului individual de muncă, emisă de intimata Universitatea Politehnica din Bucureşti. Contestatorul a solicitat obligarea intimatei să-i comunice decizia, să se constate nulitatea deciziei, să fie repus în situaţia anterioară încetării contractului sau individual de muncă şi să fie obligată intimata să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.

La data de 25 ianuarie 2016, reclamantul a depus o cerere completatoare, prin care a solicitat obligarea intimatei Universitatea Politehnica din Bucureşti să-i comunice o notă de lichidare în care să fie menţionate sumele de bani pe care aceasta le mai are de plătit în baza unor titluri executorii.

O nouă cerere completatoare a fost înregistrată la data de 18 mai 2016, contestatorul modificând cadrul procesual pasiv, prin introducerea în cauză a intimatului Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, dar şi obiectul acţiunii, prin formularea unor noi pretenţii referitoare la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale la drepturile salariale datorate prin titluri executorii.

Prin Sentinţa civilă nr. 7277 din 26 iulie 2016, Tribunalul Bucureşti a luat act de renunţarea contestatorului A. la judecata contestaţiei formulate împotriva intimatei Universitatea Politehnica din Bucureşti şi a intimatului Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 5 septembrie 2016, în Dosarul nr. x/2016.

Prin Încheierea din camera de consiliu din data de 10 februarie 2017, instanţa a respins cererea formulată de recurentul-contestator A. pentru recuzarea doamnei judecător B. de la judecata recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 7277 din data de 26 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. x/2016.

Prin Decizia nr. 68 din data de 8 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinţei nr. 7277 din 26 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 10 februarie 2017 şi a Deciziei nr. 68 din data de 8 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale a declarat recurs contestatorul A., solicitând casarea în tot a ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti. În cadrul memoriului de recurs contestatorul a inserat paragrafe din considerentele încheierii atacate arătând că reţinerile instanţei sunt eronate, greşite sau incomplete.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluţia din data de 12 iunie 2018, a dispus comunicarea cererii de recurs către intimaţi, precum şi întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea formalităţilor de comunicare menţionate în art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata Universitatea Politehnica din Bucureşti a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi inadmisibil.

La data de 18 octombrie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, reţinându-se că încheierea din camera de consiliu de la 10 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost soluţionată cererea de recuzare formulată de petentul A. este susceptibilă a fi atacată cu recurs, iar Decizia nr. 68 din data de 8 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale este definitivă şi nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, fiind dată într-un conflict de muncă.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor pentru formularea unui punct de vedere cu privire la conţinutul acestuia.

Părţile litigante nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând recursul declarat împotriva încheierii din 10 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din acelaşi cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiţia încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În speţă, prin încheierea din camera de consiliu de la 10 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost soluţionată cererea de recuzare a doamnei judecător B., formulată de petentul A., instanţa reţinând că magistratul recuzat a soluţionat în apel o cauză purtată între aceleaşi părţi, dar având alt obiect, ceea ce nu conduce la imparţialitatea acestuia, însă susţinerile din memoriul de recurs potrivit cărora reţinerile instanţei sunt eronate, greşite sau incomplete, fiind citate paragrafe din considerentele încheierii atacate, nu pot face obiect de analiză în faţa instanţei de control judiciar şi nu vizează argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii de recuzare.

Prin urmare, faţă de cele anterior constatate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va anula recursul declarat împotriva Încheierii din 10 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva Deciziei nr. 68 din data de 8 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 4 ianuarie 2016, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 3110/5 din 1 octombrie 2015, privind încetarea de drept a contractului individual de muncă, emisă de intimata Universitatea Politehnica din Bucureşti. Contestatorul a solicitat obligarea intimatei să-i comunice decizia, să se constate nulitatea deciziei, să fie repus în situaţia anterioară încetării contractului sau individual de muncă şi să fie obligată intimata să-i plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.

Faţă de natura pretenţiei deduse judecăţii, respectiv conflict de muncă, se reţine incidenţa dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

Referitor la aceste litigii, este de reţinut că nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 274 din C. muncii.

Astfel, coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect conflictele de muncă şi asigurări sociale, rezultă că decizia recurată este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie reţinând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 68 din 8 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din camera de consiliu din 10 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 68 din 8 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM