Extraordinary appeal inadmissibility in property restitution damages and material error scope
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Appeal and Justice (ICCJ) dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by the claimants against its own 2018 decision, thereby upholding the final lower-court ruling that rejected their civil claims. The dispute concerned a claim for damages against the National Authority for the Restitution of Property (ANRP) arising from the unresolved administrative file regarding a property restitution claim, which had previously survived a declination of competence to the Bucharest Court of Appeal. The claimants’ challenge was rejected because their arguments—alleging absolute nullity of summons due to missing signatures, procedural irregularities in the random case assignment at the Supreme Court, and material error—did not fit the strict statutory grounds for an extraordinary appeal under Article 503 of the Civil Procedure Code; specifically, the court determined that the alleged procedural flaws did not affect the legal composition of the court or constitute a visible material error in the reasoning, but rather concerned substantive matters or curable procedural formalities that had been waived by the parties' participation in the proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ; Extraordinary appeal inadmissibility in property restitution damages and material error scope: Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea autorităţii pârâte la plata de despăgubiri în sumă de 1.000.000 RON pentru nesoluţionarea Dosarului administrativ nr. x/ C. civ., constituit în baza Dispoziţiei nr. 5453 din 6 martie 2006 emisă de Primăria Mun. Bucureşti şi la plata despăgubirilor în numerar, la valoarea de piaţă a imobilului, valoare cuantificată de reclamanţi prin actele de procedură ulterioare la suma de 400.000 Euro, respectiv pentru lipsa de folosinţă a imobilului solicitat prin notificare şi dobânzi la nivelul de referinţă comunicat de BNR, reclamanţii întemeindu-şi, în drept, pretenţiile pe prevederile Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 554/2004, Hotărârea CEDO pronunţată în cauza Maria Atanasiu vs. România, respectiv, au invocat răspunderea civilă delictuală a pârâtei.
Prin Sentinţa civilă nr. 2832 din 22 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, instanţă care, prin sentinţa civilă nr. 441 din 28 martie 2017, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANRP şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin Decizia civilă nr. 632A din 14 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de chemare în garanţie a Guvernului României ca inadmisibilă, a admis apelul declarat de reclamanţi, a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza spre rejudecare.
În rejudecare, prin Decizia nr. 1061A din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca nefondată.
Prin Decizia civilă nr. 3493 din data de 9 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 1061A din 7 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2017.
Împotriva acestei din urmă decizii au formulat contestaţie în anulare recurenţii A. şi B., invocând în drept art. 503 şi 508 C. proc. civ. şi solicitând anularea hotărârii atacate, susţinându-se, în esenţă, că:
- citaţiile emise pentru termenul din 20.06.2018 sunt lovite de nulitate absolută, întrucât lipseşte parafa "Preşedinte ICCJ - C."
- au fost încălcate normele referitoare la alcătuirea instanţei, deoarece Dosarul nr. x/2017 nu a fost repartizat aleatoriu, ci a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 9 ianuarie 2018, înainte de împlinirea termenului de recurs. Se susţine că dosarul trebuia să rămână la Curtea de Apel Bucureşti până la data de 22 ianuarie 2018, iar repartizarea dosarului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuia să fie făcută la data de 23 ianuarie 2018, astfel că nu este alcătuit potrivit dispoziţiilor legale completul de filtru nr. 9;
- dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale, întrucât dosarul contestatorilor de la ANRP se află "nerepartizat" din 2006, iar recursul formulat era fondat.
Analizând prioritar contestaţia în anulare sub aspectul admisibilităţii acesteia, în considerarea dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, ce sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.
Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.
Contestaţia în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă în patru cazuri distincte, respectiv atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
În susţinerea contestaţiei în anulare, contestatorii A. şi B. au formulat o primă critică privind modul de emitere şi de comunicare a citaţiilor, ce excedează cerinţelor prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.. Totodată, contestatorii au invocat o pretinsă iregularitate cu privire la înregistrarea dosarului la instanţa supremă, aspecte ce nu se circumscriu, de asemenea, prevederilor art. 503 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte eroarea materială, Înalta Curte constată că art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. stabileşte că "hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".
Noţiunea de eroare materială vizată de această normă are în vedere, în principal, erorile evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, sensul noţiunii fiind unul restrictiv, care nu poate fi extins la greşelile de judecată, de apreciere a probelor, de apreciere a faptelor sau a unor dispoziţii legale.
În cauză, aspectul invocat de către contestatori nu se circumscrie noţiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nesoluţionarea dosarului ANRP reprezentând o chestiune care nu poate face obiectul aprecierii instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare.
De altfel, instanţa supremă, în analiza motivelor de recurs, care conţine aceleaşi critici cu cele ale contestaţiei în anulare, prealabil a reţinut:
"că sunt nefondate susţinerile privind faptul că repartizarea aleatorie a dosarului ar fi nelegală pentru că dosarul ar fi fost trimis la ICCJ înainte de împlinirea termenului de recurs.
Legalitatea repartizării aleatorii nu este legată de momentul la care se înregistrează dosarul la ICCJ, ci de regulile concrete aplicabile acestei proceduri, cu privire la care nu s-au formulat critici.
Mai mult, reclamanţilor nu li s-a produs nici un prejudiciu din faptul că dosarul a fost înaintat de către curtea de apel la ICCJ, după ce aceştia au formulat recurs dar înainte de a se împlini termenul de recurs legat de comunicarea hotărârii atacate, atâta timp cât aceştia au avut posibilitatea, fără a le fi aplicată vreo sancţiune, să îşi completeze motivele de recurs în cadrul termenului legal.
În ceea ce priveşte citaţia pentru termenul din 9 octombrie 2018 aşa cum rezultă din copia depusă chiar de recurenţi, filele x verso, 240 verso, rezultă că are aplicată ştampila instanţei şi este semnată de magistratul asistent, ca atare nu puteau exista dubii cu privire la emitentul acesteia.
De altfel, confirmarea acestui fapt este dată de aceea că recurenţii reclamanţi au depus concluzii scrise pentru acest termen, prin care au cerut şi judecarea cauzei în lipsă, acoperind astfel orice eventual viciu al citaţiei şi nejustificând existenţa vreunei eventuale vătămări."
Prin urmare, niciunul dintre argumentele redate nu poate fi încadrat în cazurile de contestaţie în anulare de drept comun sau specială, reglementate exhaustiv de art. 503 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 3493 din 9 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 3493 din 9 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - LM