Fatal Pothole Claim Barred by Res Judicata; Civil Damages Precluded by Final Criminal Conviction

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin Cererea înregistrată sub nr. x din 25 noiembrie 2016, pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, reclamantele A., B. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Judeţean Prahova, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor de 200.000 euro, daune morale, în echivalent RON la data plăţii, în favoarea reclamantei B., în urma decesului nepoatei sale, C., de 500.000 euro, daune morale, în echivalent RON la data plăţii, în favoarea reclamantei A., în urma decesului fiicei sale, C., precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 7 aprilie 2016, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, în condiţiile în care nu are nici o culpă în ceea ce priveşte producerea accidentului rutier, cauzat în exclusivitate de neatenţia şoferului care a dat muzica foarte tare în timp ce conducea, nu a respectat regimul legal de viteză, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, invocându-se şi excepţiile netimbrării cererii şi a autorităţii de lucru judecat.

La data de 10 mai 2017, a fost respinsă excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată şi a fost unită excepţia autorităţii de lucru judecat cu fondul cauzei.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin Sentinţa civilă nr. 2802 din data de 29 iunie 2017, Tribunalul Prahova a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârât, a respins acţiunea formulată de reclamantele A., B. împotriva pârâtului Consiliul Judeţean Prahova, prin preşedintele Consiliului Judeţean, ca neîntemeiată şi a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3. Apelul declarat în cauză:

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

4. Decizia pronunţată în apel:

Prin Decizia nr. 2866 din 14 decembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantele A., B. împotriva Sentinţei civile nr. 2802 din data de 29 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Consiliul Judeţean Prahova, prin preşedintele Consiliului Judeţean, ca nefondat. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

5. Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantele A. şi B., solicitând admiterea recursului; casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentele au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., susţinând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1349 şi următoarele C. civ., coroborat cu prevederile art. 1357 alin. (2) C. civ. şi art. 1365 C. civ.

În argumentarea acestui motiv, s-a arătat că, din raportul de expertiză tehnică auto întocmit de ing. D. şi administrat în cadrul dosarului penal ataşat, rezultă că accidentul a avut printre cauze şi existenţa unor gropi nesemnalizate pe suprafaţa carosabilă, reţinându-se astfel o culpă a administratorului drumului, pârâtul Consiliul Judeţean Prahova.

Conform art. 1357 alin. (2) C. civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoara culpă, instanţa de apel nedând eficienţă acestei prevederi legale.

În cazul pârâtului Consiliul Judeţean Prahova este evident faptul că există o culpă, atât timp cât, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, din impactul cu o groapă aflată pe suprafaţa carosabilă s-a rupt "braţul inferior stânga al suspensiei faţă", fapt ce a contribuit la traiectoria instabilă a autoturismului şi, în final, la producerea accidentului.

Şi din planşele foto aflate la dosarul penal rezultă prezenţa unor gropi de dimensiuni foarte mari la locul producerii accidentului. De altfel, pârâtul nu a contestat existenţa acestor gropi şi neîndeplinirea obligaţiilor legale de a păstra reţeaua de drumuri aflate în administrare într-o stare corespunzătoare tehnic pentru siguranţa traficului.

Aprecierea instanţelor de fond şi apel, conform căreia hotărârea instanţei penale privind neatragerea răspunderii penale în privinţa administratorului drumului ar avea o putere de lucru judecat este netemeinică şi nelegală. În cazul răspunderii civile şi răspunderii penale, din cauza scopului lor diferit, neanularea uneia nu exclude angajarea celeilalte.

Conform art. 28 C. proc. pen.:

"Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite".

Art. 1365 C. civ., în legătură cu efectele hotărârii penale, dispune:

"Instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite".

Aşadar, în toate situaţiile de acest fel, instanţa civilă este liberă să cerceteze şi să constate dacă sunt sau nu întrunite condiţiile răspunderii civile şi să oblige sau nu pe pârât la repararea prejudiciului injust suferit de reclamante.

Este absolut neîntemeiată reţinerea instanţei de fond, însuşită şi de instanţa de apel, conform căreia faptul că gropile se aflau pe sensul opus de mers ar exclude o culpă a administratorului drumului în producerea accidentului. Această susţinere este ilogică, cât timp conducătorilor auto le este permis să pătrundă pe sensul opus de mers pentru a efectua depăşiri. Este evident că, în accident, şoferul autoturismului a avut o culpă semnificativă, încălcând flagrant regulile de circulaţie publică, dar, dacă acele gropi nu ar fi existat, suspensia autoturismului nu s-ar fi rupt şi, probabil, nici accidentul nu s-ar fi produs. Prin urmare, există şi o culpă a administratorului drumului, intimatul-pârât Consiliul Judeţean Prahova.

6. Încheierea de admitere în principiu a recursului:

Prin Rezoluţia din data de 26 martie 2018, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatului, cu menţiunea de a depune întâmpinare, precum şi efectuarea celorlalte formalităţi de comunicare menţionate în dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Intimatul Consiliul Judeţean Prahova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu menţinerea deciziei ca fiind legală şi temeinică.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 24 octombrie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 2866 din 14 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă şi a stabilit termen de judecată la data de 23 ianuarie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi.

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succede:

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au arătat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1349 şi următoarele C. civ., coroborat cu prevederile art. 1357 alin. (2) C. civ. şi art. 1365 C. civ.

Art. 1349 şi art. 1357 alin. (2) din C. civ. reglementează răspunderea delictuală şi condiţiile de antrenare a acestei răspunderi, iar art. 1365 C. civ. reglementează efectele hotărârii penale.

Instanţa de recurs apreciază însă că, în ipoteza existenţei unei hotărâri penale de condamnare a autorului accidentului, ce a avut ca urmare decesul victimei, ipoteza speţei deduse judecăţii, este necesar să se realizeze o corelaţie între răspunderea civilă delictuală şi răspunderea penală, din perspectiva atât a dispoziţiilor civile, dar şi a celor procesual penale incidente în cauză.

În acest context, trebuie reamintit că art. 1365 C. civ. prevede că instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Articolul 28 din C. proc. pen., care reglementează autoritatea hotărârii penale în procesul civil şi efectele hotărârii civile în procesul penal, prevede că:

(1) hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

(2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

Art. 27 C. proc. pen., care reglementează cazurile de soluţionare a acţiunii civile la instanţa civilă, statuează în următorul sens:

(1) Dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.

(2) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile.

(3) Persoana vătămată sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilă în procesul penal pot să introducă acţiune în faţa instanţei civile dacă procesul penal a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa civilă se suspendă în condiţiile prevăzute la alin. (7).

(4) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care au pornit acţiunea în faţa instanţei civile, pot să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală, judecătorului ori instanţei, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre, chiar nedefinitivă.

(5) În cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanţei penale, diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă.

(6) Persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acţiune la instanţa civilă, pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă.

(7) În cazul prevăzut la alin. (1), judecata în faţa instanţei civile se suspendă după punerea în mişcare a acţiunii penale şi până la rezolvarea în primă instanţă a cauzei penale, dar nu mai mult de un an.

Din interpretarea acestor dispoziţii procesual penale, rezultă, în mod limitativ, cazurile în care se poate introduce, la instanţa civilă, acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, şi anume: - în ipoteza în care persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă în procesul penal; dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă; dacă, deşi persoana vătămată sau succesorii acesteia s-au constituit parte civilă în procesul penal, acesta a fost suspendat; în cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror, deci ex officio, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanţei penale, diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă; pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă.

Se poate observa că toate aceste cazuri presupun fie nesoluţionarea acţiunii civile, fie, în cazul exercitării acţiunii civile de către procuror, iar nu de către partea civilă sau reprezentantul ei legal, apariţia unor probe noi care nu au fost cunoscute de instanţa penală, sau survenirea unui prejudiciu ulterior constituirii de parte civilă, iar nu cazul de soluţionare a acţiunii civile de către instanţa penală în baza probelor administrate în faţa acesteia şi cenzurate de aceasta şi care au determinat un anumit deznodământ judiciar.

Din punct de vedere substanţial, obiectul acţiunii civile îl formează exercitarea dreptului de a pretinde reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare, iar, sub aspect procesual, acţiunea civilă are ca obiect, potrivit art. 19 C. proc. pen., tragerea la răspundere civilă a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

Exerciţiul acţiunii civile în cadrul procesului penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracţiunii sau succesorilor acesteia de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum şi întregul cadru procesual al procesului penal, pentru a-şi satisface interesele juridic protejate, de ordin civil - materiale sau morale - afectate de producerea infracţiunii.

Acţiunea civilă alăturată celei penale, în cadrul procesului penal, constituie latura civilă a acestui proces şi are ca temei pretinsa faptă ilicită. Persoana vătămată este liberă să decidă dacă declanşează acţiunea civilă distinct de procesul penal, dreptul de opţiune, după cum tot ea este cea care poată să dispună de acest instrument juridic în cursul procesului penal, acţiunea civilă alăturată acţiunii penale fiind guvernată de principiul disponibilităţii, în sensul manifestării de voinţă a persoanei vătămate, dar supusă unui anumit termen (până la începerea cercetării judecătoreşti, conform art. 20 alin. (1) C. proc. pen.) şi unei anumite forme (conform art. 20 alin. (2) C. proc. civ., constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii sau întinderii pretenţiilor, a motivelor şi probelor pe care se întemeiază).

În ceea ce priveşte calitatea asigurătorului în proces, prin Decizia nr. 1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 86 C. proc. civ., a stabilit că, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

În cauza dedusă judecăţii, prin Sentinţa penală nr. 122 din 28 aprilie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina, în Dosarul penal nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1001 din 12 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti conducătorul auto E. a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, ca urmare a decesului fiicei, respectiv nepoatei recurentelor reclamante, C.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 19, 20 şi 25 din C. proc. pen., cu referire la 1357 şi următoarele din C. civ. şi a art. 54 din Legea nr. 136/1995, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile A. şi B., fiind obligată partea responsabilă civilmente - SC F. SA să plătească părţii civile A. suma de 16.180 RON daune materiale şi suma de 130.000 RON, cu titlu de daune morale şi părţii civile B. suma de 40.000 RON, cu titlu de daune morale.

În considerentele acestei hotărâri penale, s-a reţinut că vinovăţia pentru producerea accidentului rutier aparţine în exclusivitate inculpatului E. şi că nu se poate reţine în speţă culpa administratorului drumului în producerea accidentului rutier.

Aceste statuări nu au fost contestate de părţile civile A. şi B., prin apelul exercitat împotriva Sentinţei penale nr. 122 din 28 aprilie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina, în Dosarul penal nr. x/2016, acestea criticând exclusiv cuantumul daunelor morale acordate în cauza penală.

În consecinţă, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 1365 C. civ. şi în baza dispoziţiilor art. 27 şi art. 28 din C. proc. pen., în ipoteza existenţei unei hotărâri de condamnare şi a soluţionării acţiunii civile alăturate celei penale şi neintervenirii unui prejudiciu ulterior, aceste statuări ale instanţei penale, privind existenţa faptei şi a autorului faptei ilicite, se opun cu autoritate de lucru judecat instanţei civile şi ele nu mai pot fi contrazise în litigiul civil, întrucât prejudiciul pretins de părţile vătămate, recurente reclamante în prezenta cauză, a fost în integralitate reparat de către instanţa penală.

Aceste argumente sunt suficiente pentru a nu mai analiza distinct, în prezentul litigiu, îndeplinirea sau nu a condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a intimatului pârât Consiliul Judeţean Prahova şi pentru a nu mai repune în discuţie probele administrate în procesul penal şi valoarea juridică a acestora, aspect oricum incompatibil cu structura actuală a recursului, cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu şi pentru cele de netemeinicie.

Pentru toate aceste considerente, care suplinesc în parte considerentele instanţei de apel, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în consecinţă, în baza art. 497 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 2866 din 14 decembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva Deciziei nr. 2866 din 14 decembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM