Jurisdictional threshold for appeals against tribunal decisions: 200,000 RON limit excludes Supreme Court competence

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă la data 29 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar a chemat în judecată pe pârâta A. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate încetarea Contractului de închiriere nr. 35/7 din data de 6 august 1999 pentru spaţiul cu destinaţie de locuinţă situat în Bucureşti, bd. x, încheiat între părţi, evacuarea pârâtei din locuinţă şi obligarea acesteia la plata sumei de 5.423,29 RON, reprezentând chirie restantă şi majorări de întârziere pentru perioada aprilie 2014 - iulie 2016.

La data de 24 noiembrie 2016, reclamanta a modificat primul capăt de cerere, învederând că solicită rezilierea contractului de închiriere şi nu constatarea încetării acestuia.

De asemenea, la data de 28 februarie 2017, reclamanta şi-a mărit cuantumul pretenţiilor, suma solicitată fiind de 6.559,25 RON, reprezentând chirie şi majorări de întârziere pentru perioada aprilie 2014 - februarie 2017.

Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 7381 din data de 9 iunie 2017, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată.

A dispus rezilierea Contractului de închiriere nr. 35/7 din data de 6 august 1999 pentru spaţiul cu destinaţia de locuinţă situat în Bucureşti.

A dispus evacuarea pârâtei din locuinţa situată în Bucureşti.

A obligat pe pârâtă la plata sumei de 2.839,90 RON, reprezentând chirie restantă pentru perioada aprilie 2014 - februarie 2017, şi a sumei de 2.839,90 RON, reprezentând majorări de întârziere, calculate pentru aceeaşi perioadă.

Prin Decizia civilă nr. 431A din data de 6 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia tardivităţii apelului formulat de apelanta-pârâtă A. şi a respins ca tardiv apelul declarat de către aceasta împotriva Sentinţei civile nr. 7381 din data de 9 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. x/2016.

A respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă Administraţia Fondului Imobiliar împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 21 iunie 2018.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 596 din data de 8 noiembrie 2018, a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 17 decembrie 2018, fiind trimis spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 9.

Prin Rezoluţia din data de 18 decembrie 2018, s-a fixat termen la data de 22 ianuarie 2019, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată prin prezentul recurs a fost pronunţată în apel de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă într-un litigiu având ca obiect "pretenţii, reziliere contract", valoarea pretenţiilor solicitate situându-se sub plafonul de 200.000 RON inclusiv.

Prin Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din data de 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel".

Astfel, instanţa supremă a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

În interpretarea acestor dispoziţii legale, a reţinut că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel".

Totodată, a arătat că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii "trebuie să reiasă din decelerarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului."

A reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel.

Prin urmare, instanţa supremă a constatat că "Nici prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. nu conţin o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe".

Astfel, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionare oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, care, în raport de dispoziţiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.

În ceea ce priveşte efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din data de 30 mai 2017, a constatat că, în viziunea instanţei de contencios constituţional, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

Prin urmare, a concluzionat în sensul că, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se poate reţine că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale anterior menţionate.

Constatând că nici dispoziţiile art. 96 pct. 3 şi nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea acestora.

Astfel, faţă de principiul organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94 - 97 C. proc. civ., care "presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", a statuat că revine curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I (în speţă, Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din data de 14 noiembrie 2018).

Totodată, Înalta Curte reţine că dezlegările date de către Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia anterior menţionată au fost confirmate de prevederile art. IV din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, potrivit cărora "Recursurile declarate, potrivit legii, împotriva hotărârilor pronunţate în apel, începând cu data de 20 iulie 2017, de tribunale în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, se judecă de curţile de apel, iar recursurile declarare, potrivit legii, împotriva hotărârilor pronunţate în apel, începând cu data de 20 iulie 2017, de curţile de apel în cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 RON, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

În aplicarea dezlegărilor date prin decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorii pentru instanţe de la data de 14 noiembrie 2018 şi confirmate prin art. IV din Legea nr. 310/2018, Înalta Curte reţine că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă revenind instanţei ierarhic superioare, şi anume Curţii de Apel Bucureşti.

Prin urmare, în raport de considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minor şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar împotriva Deciziei nr. 431A din data de 6 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM