Supreme Court lack of jurisdiction for extraordinary appeal on monetary claims up to EUR 1,000,000 under transitional Law No. 2/2013.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, A. S.A. în contradictoriu cu B. şi C., în temeiul art. 7 din Legea nr. 77/2016 raportat la art. 192 şi următoarele C. proc. civ. a formulat contestaţie împotriva cererii de dare în plată nr. x din data de 27 iunie 2016 (în continuare, "cererea de dare în plată"), privind darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea sa, situat în jud. Vâlcea, nr. cadastral x, înscris în Cartea Funciară a localităţii Râmnicu Vâlcea sub nr. x, prin care solicită instanţei să admită prezenta contestaţie şi, pe cale de consecinţă, să dispună:

- respingerea cererii de dare în plată pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege;

- punerea de drept a părţilor în situaţia anterioară notificării, în temeiul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 77/2016;

- să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 5641 pronunţată la data de 08 noiembrie 2017 în dosar nr. x/2016, de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art. 7 din Legea nr. 77/2016; a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea D. PRIN E. S.R.L. înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. x, având sediul social în Dublin 2, Irlanda, creditor, acţionând în calitate de cesionar in drepturi al A. S.A. cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., constată neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a notificării înaintate de intimaţi, prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, privind darea în plată, se dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege, respectiv reluarea executării silite ce face obiectul dosarului x/2016, fiind obligaţi intimaţii la plata sumei de 20 RON, cheltuieli de judecată către contestatoare.

Împotriva sentinţei civile nr. 5641 pronunţată la data de 08 noiembrie 2017 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosar nr. x/2016 şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2017, prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a A. S.A., pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în acelaşi dosar amintit, au formulat apel la data de 07 decembrie 2017 pârâţii B. şi C., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate şi pe fond respingerea contestaţiei formulate de A. S.A. împotriva notificării pârâţilor făcută pe Legea nr. 77/2016 privind darea în plată sau în subsidiar trimiterea spre rejudecare.

Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 456/A din 19 aprilie 2018, a respins apelul principal formulat de către apelanţii-pârâţi B. şi C.

A admis apelul incident formulat de către apelanta-reclamantă A. S.A.

A schimbat în parte sentinţa civilă nr. 5641/2017 în sensul că a obligat pârâţii la plata parţială a cheltuielilor de judecată efectuate de contestatoare în cuantum de 1.020 RON.

A înlăturat menţiunea din sentinţă referitoare la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat apelanţii pârâţi la plata către apelanta contestatoare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel în cuantum de 1.685,94 RON.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-pârâţi C. şi B.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Piteşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenţii-pârâţi C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 456/A din 19 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.