Material incompetence admitted; consumer credit abusive-clause appeal referred to Galați Court of Appeal.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila în data de 01 aprilie 2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. S.A. în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 republicată, constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută la art. 5 din contratul de credit nr. x din 23 mai 2008 care prevede că la data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 4,95 % pe an fixă în primele 6 luni,urmata de o rata a dobânzii de 7,95% pe an fixa pentru următoarele 12 luni şi variabilă ulterior. Dobânda fixă se menţine constantă pe o perioadă de 18 luni, începând cu data primei trageri, cu excepţiile prevăzute la punctul 6 şi 7. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediile C. la care se adaugă 0,00 pete procentuale; al clauzei prevăzute la art. 5 din contractul de credit care prevede că Dobânda anuală efectivă (DAE) la data semnării prezentului contract este de 7,95% pe an, în DAE sunt incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentaţiei de acordare credit si de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliţei de asigurare de viată, comisionul de urmărire riscuri, precum si alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract, al clauzei prevăzute la art. 8 din Contractul de credit care prevede comision de acordare credit de 2,5% flat, anularea acestor clauze, repunerea părţilor în situaţia anterioară; obligarea pârâtei la plata tuturor sumelor încasate nelegal de reclamanţi, (cu caracter excedentar al dobânzii), obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor încasate nelegal de la data încheierii contractului de credit şi până la plata efectivă a acestor sume, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5661 din 03 octombrie 2016 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2016 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

S-a admis în parte cererea având ca obiect acţiune în constatare - clauze abuzive.

S-a constatat caracterul abuziv şi implicit nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 5 teza II şi III (referitor la dobânda variabilă), art. 6, art. 7 şi art. 8 lit. b) şi c) din condiţii speciale la Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 23 mai 2008.

S-a respins cererea în rest.

S-a luat act că reclamanţii solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinţei civile au declarat apel reclamanţii A. şi B. pe motiv că este netemeinică şi nelegală.

Împotriva aceleaşi sentinţe a formulat apel, în termen legal, şi pârâta C. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 15 din 25 ianuarie 2018 Tribunalul Brăila a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţii A. şi B. şi, de asemenea, a respins ca nefondat şi apelul declarat de pârâta C. S.A.

Împotriva deciziei civile nr. 15 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Brăila, în termen legal, a declarat recurs pârâta C. S.A. Bucureşti, solicitând în esenţă, admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei recurate urmând ca în rejudecare să se dispună admiterea cererii de apel formulată de C. şi obligarea reclamanţilor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea recursului.

Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 277/R din 23 mai 2018, a admis excepţia de necompetenţă materială.

A declinat competenţa de soluţionare a recursului civil declarat de pârâta C. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 15/25.02.2018 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 15/Aciv din 25 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Galaţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.