Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4512/2018 AI generated

Jurisdiction over appeal of abusive currency clauses in foreign-currency loan: lack of material competence of Supreme Court for claims under 1 million RON

Case Number Decizia nr. 4512/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the exception of lack of material jurisdiction and referred the case to the Craiova Court of Appeal for resolution, effectively declining to hear the appeal. The dispute involved a creditor challenging a lower court's decision that found abusive exchange rate clauses in a foreign currency loan agreement, specifically regarding the obligation to pay in the credit currency at the contract-date exchange rate. The ICCJ determined that under the new Code of Civil Procedure and relevant transitional laws, appeals against decisions rendered by tribunals in monetary disputes valued under 1 million RON are not subject to the extraordinary appeal (recurs) before the ICCJ, as the legislative threshold for ICCJ jurisdiction was not met. Applying Article 5 and Article 483(4) of the Code of Civil Procedure by analogy, the Court held that the hierarchically superior court to the tribunal, i.e., the Court of Appeal, is the competent instance to resolve the appeal, thereby ruling that the ICCJ lacked jurisdiction to adjudicate the matter.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdiction over appeal of abusive currency clauses in foreign-currency loan: lack of material competence of Supreme Court for claims under 1 million RON: Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Keywords

AI generated
monetary disputes lack of jurisdiction foreign exchange article of civil procedure obligation to pay foreign decision

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 820 din 20 septembrie 2017 a fost respinse excepţiile invocate de pârâte.

A fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. şi C. NV Olanda prin mandatar ipotecar E., valoarea în litigiu situându-se la nivelul sumei de 489,96 CHF, reprezentând debit principal restant.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor de la art. 2.4, art. 6.1 raportat la art. 6.1.3 din convenţia de credit nr. 103676 din 10 ianuarie 2008, referitoare la risc valutar privind efectuarea plăţilor în moneda creditului şi la suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar.

S-a dispus îngheţarea cursului de schimb valutar şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit, la valoarea de la încheierea contractului de credit, 10 ianuarie 2008, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia.

Au fost obligate pârâtele să restituie diferenţa de curs valutar percepută în plus între cursul de la data contractului şi cursul la care pârâtele au încasat ratele de la reclamant, pe durata contractului, de la încheierea lui şi până la recalcularea ratelor conform prezentei sentinţe, astfel: pârâta D. S.A., pe perioada de la încheierea contractului de credit şi până la încheierea contractului de cesiune din 31 martie 2009 şi pârâta C. NV, de la 31 martie 2009 în continuare, până la recalcularea ratelor conform prezentei sentinţe.

Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 245/2018 din 04 aprilie 2018, a admis apelul declarat de apelantele pârâte C. NV OLANDA prin mandatar D. S.A. şi C. ROMANIA S.A. împotriva sentinţei civile 820 din 20 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Novaci.

A schimbat sentinţa în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. ROMANIA S.A. şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă.

A respins excepţia lipsei de interes invocată de apelantă.

A admis în parte acţiunea şi înlătură dispoziţiile sentinţei privind obligarea pârâtei D. S.A. la restituirea diferenţei de curs valutar pentru perioada de la încheierea contractului de credit şi până la încheierea contractului de cesiune creanţă, 31 martie 2009.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A obligat intimaţii reclamanţi la plata către apelantele pârâte a cheltuielilor de judecată în cuantum de 967,05 RON, taxă timbru.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă C. NV PRIN MANDATAR D. S.A.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. NV PRIN MANDATAR D. S.A. împotriva deciziei nr. 245/2018 din 04 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.