Jurisdictional gap in cassation appeals under the 1,000,000 RON threshold and assignment of competence to the Court of Appeal

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 6.300 din 12 septembrie 2016 a Judecătoriei Piteşti, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

S-a constatat ca fiind abuzivă clauza prevăzută la art. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 24 decembrie 2007, în valoare de 38.651 E, privind posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii şi implicit nulitatea acesteia. A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei încasate cu titlu de dobândă majorată în mod unilateral în cuantum de 10.913 euro.

S-a constatat ca fiind abuzivă clauza prevăzută la art. 8 lit. a) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 24 decembrie 2007, privind comisionul de acordare şi implicit nulitatea acesteia. A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei încasate cu titlu de comision de acordare în cuantum de 966 euro.

S-a constatat ca fiind abuzivă clauza prevăzută la art. 8 lit. b) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 24 decembrie 2007, privind comisionul de administrare şi implicit nulitatea acesteia. A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei încasate cu titlu de comision de administrare în cuantum de 179,93 euro.

Au fost respinse ca neîntemeiate capătul de cerere privind modificarea clauzei contractuale referitoare la cuantumul procentului comisionului de rambursare anticipată, capătul de cerere privind modificarea clauzei contractuale referitoare la cuantumul procentului comisionului de administrare şi capătul de cerere privind modificarea contractului de credit prin încheierea unui act adiţional.

Tribunalul Argeş, secţia Civilă, prin decizia nr. 260/2018 din 25 ianuarie 2018, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A.

A schimbat în parte sentinţa civilă nr. 6300 din 12 septembrie 2016 a Judecătoriei Piteşti, în sensul că respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect restituirea sumelor încasate de apelanta-pârâtă ca urmare a modificării unilaterale a dobânzii precum şi a dobânzii legale aferente acestor sume, înlăturând astfel obligaţia apelantei-pârâte de restituire a sumei de 10.913 euro.

A menţinut în rest sentinţa.

A admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantul-intimat.

A obligat pe apelanta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentul-reclamant A. şi recurenta-pârâtă B. S.A.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursurile a fost declarate împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Piteşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 260/2018 din 25 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.