Competence to hear cassation appeal on bank loan clause litigation with value under 1 million RON

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3917 din 20 mai 2016, Judecătoria Botoşani a admis acţiunea având ca obiect acţiune în constatare clauze abuzive, formulată de reclamanţii A., şi B., în contradictoriu cu pârâta, S.C. C. S.A., a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art. 5 referitoare la dobânda variabilă, art. 9 lit. b) referitoare la comisionul de acordare şi art. 9 lit. c), referitoare la comisionul de administrare, din condiţiile speciale ale contractului de credit bancar nr. x din 16 octombrie 2007 şi a constatat caracterul fix al ratei dobânzii curente lunare la valoarea de 7,4% conform art. 5 din contractul de credit bancar nr. x din 16 octombrie 2007.

Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei, C. S.A. să modifice contractul de credit bancar nr. x din 16 octombrie 2007 cu toate anexele sale şi actele adiţionale, inclusiv graficul de rambursare, în sensul înlăturării clauzelor a căror nulitate absolută a fost constatată prin prezentul dispozitiv, a constatat că reclamanţii au plătit în favoarea pârâtelor, cu titlu de plată nedatorată, sumele de bani constând în diferenţa de dobândă dintre valoarea fixă negociată de părţi prin contractul de credit bancar nr. x din 16 octombrie 2007 şi dobânda efectiv încasată de bancă în mod nelegal în temeiul cauzei abuzive constatate de la pct. 5 referitoare la dobânda variabilă, comision de acordare şi comision de administrare lunară prevăzute la art. 9 lit. a) şi lit. c), din) contractul de credit bancar nr. x din 16 octombrie 2007, a obligat pârâta C. S.A., să plătească reclamanţilor, sumele încasate cu titlu de diferenţa de dobândă dintre valoarea fixă negociată de părţi prin contractul de credit bancar nr. x din 16 octombrie 2007, şi dobânda efectiv încasată de bancă în mod nelegal în temeiul cauzei abuzive constatate de la pct. 5 referitoare la dobânda variabilă, în cuantum de 6.600 euro, comision de acordare în valoare de 810 euro şi comision de administrare lunară, în valoare de 1.710 euro de la data achitării lor către pârâtă şi până la data constatării acestor clauze ca fiind abuzive, inclusiv dobânda legală aferentă acestor sume, aşa cum le-au precizat părţile la data pronunţării prezentului dispozitiv şi a dispus obligarea reclamantului să plătească pârâtei C. S.A. suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, în urma compensării cheltuielilor judiciare.

Prin decizia nr. 2292 A din 05 decembrie 2016 Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. Bucureşti în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 3917 din 20 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. x/2015, a schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea în ce priveşte clauza prevăzută la art. 9 lit. c), a) înlăturat constatarea caracterului fix al dobânzii curente, a respins capătul de cerere referitor la modificarea graficului de rambursare, a înlăturat constatarea că reclamanţii au plătit în favoarea pârâtelor, cu titlu de plată nedatorată, sumele de bani încasate cu titlu de comision de administrare şi a înlăturat obligarea pârâtei C. să plătească reclamanţilor suma de 1.710 Euro - comision de administrare, precum şi dobânda legală aferentă sumelor încasate cu titlu de diferenţă de dobândă şi comision de acordare.

A păstrat restul dispoziţiilor din sentinţa care nu sunt contrare prezentei decizii şi a obligat intimaţii-reclamanţi să plătească apelantei-pârâte suma de 171,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel (parţial taxa judiciară de timbru).

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., criticând decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea în totalitate a deciziei recurate şi menţinerea soluţiei date de Judecătoria Botoşani ca fiind legală şi temeinică.

Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 86 din 18 mai 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Suceava invocate din oficiu.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect recursul declarat de reclamanţii A. şi B., împotriva deciziei nr. 2292A din 05 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, intimată fiind C. S.A., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Suceava, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 2292 - A din 05 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.