Competence of the High Court to hear appeals against Tribunal decisions in claims under 200,000 RON following constitutional invalidation of the 1,000,000 RON threshold

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 12581 din 11 noiembrie 2016 a Judecătoriei Iaşi s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârât prin întâmpinare.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare prevăzute la pct. 9 lit. b) din condiţiile speciale ale contractului de credit nr. x din 25 mai 2010, cu consecinţa intervenirii sancţiunii nulităţii absolute a acestei clauze.

S-a admis cererea accesorie formulată de reclamant privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare şi dobânda legală calculată în raport de aceste sume de la data introducerii prezentei acţiuni şi până la achitarea efectivă a debitului.

S-a respins cererea reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de acordare credit prevăzute la pct. 9 lit. a) din condiţiile speciale ale contractului de credit nr. x din 25 mai 2010.

S-a respins cererea reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare lunară cont curent activ prevăzute la pct. 9 lit. c) din condiţiile speciale ale contractului de credit nr. x din 25 mai 2010.

S-a respins cererea reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobânda remuneratorie şi la dobânda penalizatoare prevăzute la pct. 5, 6, 7 şi 8 din condiţiile speciale ale contractului de credit nr. x din 25 mai 2010.

S-a respins cererea reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobândă prevăzută la pct. 2 din condiţiile generale ale contractului de credit nr. x din 25 mai 2010.

S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor-interese de 10.000 RON.

S-a respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

S-a admis în parte cererea pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

S-a cenzurat, în temeiul art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ., cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocatului ales al pârâtului în limita sumei de 3.000 RON.

A fost obligat reclamantul să achite pârâtului suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ales.

Prin decizia nr. 1224/2017/CIV din 05 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal s-a admis apelul formulat de apelanta-intimată A., prin MANDATAR C., împotriva sentinţei civile nr. 12581/2016, pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 11 noiembrie 2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 9 lit. a) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x din 24 mai 2010, în ceea ce priveşte comisionul de acordare credit.

A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 519 RON achitată cu titlu de comision de acordare credit şi să plătească reclamantei dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data introducerii acţiunii (14 mai 2015) şi până la data plăţii efective a debitului principal.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

A respins, ca nefondat, capătul de cerere accesoriu formulat de apelanta-intimată privind obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de intimata-apelantă B. S.A., cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. R12581/2016, pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 11 noiembrie 2016.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A.

Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin decizia nr. 239/2018 din 14 mai 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi în soluţionarea recursului.

A declinat, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a recursului formulat de A. împotriva deciziei nr. 1224/2017/CIV din 05 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Iaşi, secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1224/2017/CIV din 05 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.