Competence to hear appeal against tribunal decision in monetary claim under the 2013 Code of Civil Procedure transition provisions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1268 din 03 mai 2017 Judecătoria Sighetu Marmaţiei a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei A. S.A. - Sucursala Sighetu-Marmaţiei.

A luat act de renunţarea reclamantului B. la capetele de cerere 1, 2 şi 5 prin care a solicitat ca instanţa:

1. să dispună stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului de credit, curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului;

2. să dispună denominarea în moneda naţională a plăţilor, pe principiul din regulamentul valutar potrivit căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor se plăteşte în moneda naţională în contractele dintre rezidenţi;

5. să oblige pârâta să emită, după rămânerea definitivă a hotărârii, un nou grafic de rambursare a creditului, cu respectarea dispoziţiilor hotărârii.

A admis acţiunea precizată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.A., şi S.C. A. S.A., Sucursala Sighetu Marmatiei, (chemată pentru opozabilitate), având ca obiect "obligaţia de a face", clauze abuzive şi pretenţii.

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare lunară a creditului de 0,30% aplicat la valoarea soldului creditului (pct. 4.1 din Contractul de credit de consum încheiat în luna iulie 2008 între reclamant şi pârâtă).

A constatat că reclamantul mai are de achitat din creditul acordat suma de 300 CHF.

A obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1.729,4 CHF.

Prin decizia civilă nr. 1757 din 21 decembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş s-a admis apelul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1268 din 03 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea precizată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.A. şi S.C. A. S.A. - Sucursala Sighetu Marmaţiei, având ca obiect pretenţii sub pragul de 200.000 RON.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu sunt contrare prezentei.

A fost obligat intimatul B., să plătească apelantei S.C. A. S.A., suma de 234 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs B. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza, respingerea ca nefondat a apelului formulat de către pârâta S.C. A. S.A., şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţe civile nr. 1268 din 03 mai 2017, pronunţată de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei, în sensul de a constata caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare lunară a creditului de 0,30%, aplicat la valoarea soldului creditului (pct. 4.r din Contractul de credit de consum încheiat între părţi în luna iulie 2008) şi obligarea pârâtei să-i restituie suma de 2.029, 4 CHF, în RON, la cursul zilei, în momentul efectuării plăţii, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488, alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 108/2018 din 12 iunie 2018, a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Cluj.

A declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de B. împotriva deciziei civile nr. 1757/A/2017 pronunţate la data de 21 decembrie 2017 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureş, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurentul-reclamant B. împotriva deciziei civile nr. 1757/A din 21 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.